Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Ziarul Lumina Opinii Repere și idei „Îndată ce ai fost chemat, ascultă!”

„Îndată ce ai fost chemat, ascultă!”

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Marius Nedelcu - 09 Decembrie 2022

Pilda celor poftiți la cină (Luca 14, 16-24) va fi citită duminică la Sfânta Liturghie. Ea ne descoperă un concept teologic fundamental al Bisericii, cel de chemare. În Sfânta Scriptură, Biserica primară a fost denumită ca adunarea sau sinaxa celor chemați, iar creștinii au fost numiți prima dată „cei chemați”. Dumnezeu este Cel care îl cheamă pe om la menirea sa adevărată, la existen­ță și sens. În epoca noastră, acest termen și-a pierdut ușor din relevanță, creștinii preferând mai degrabă să fie numiți credincioși decât cei chemați.

Rememorarea acestei pilde ne aduce prilejul să actualizăm în viața noastră și semnificația statutului nostru de chemați. În primul rând, ne arată că sutem pe un drum, nu am ajuns încă la destinație. Apoi, vedem că această chemare a lui Dumnezeu este perpetuă, nu încetează. Ea se manifestă prin diferite forme, unele exterioare, altele interioare. Formele exterioare sunt, de exemplu, clopotul și toaca, ce ne cheamă la sfintele slujbele, și ele pot continua cu multe altele prin care Dumnezeu ne înștiințează și ne invită la un timp sacru. În interiorul omului, chemarea se face prin insuflare, prin revărsarea harului. Această chemare este negrăită și se simte ca imbold, vocație, sau inspi­rație. Chemarea este realitatea prin care Dumnezeu Își manifestă iubirea Sa, dar în același timp salvează și libertatea omului, care nu e constrâns să răspundă pozitiv chemării lui Dumnezeu, ci alege, potrivit voin­ței sale, să zică da sau nu. Acest aspect este deosebit de important pentru că astfel se consolidează integritatea persoanei umane, dar și generozitatea și libertatea lui Dumnezeu.

În Pilda celor poftiți la cină, generozitatea Domnului se vede prin faptul că-i invită la masa festivă pe toți cei care erau de condiție umilă: „Atunci, mâniindu-se, stăpânul casei a zis: Ieşi îndată în pieţele şi uliţele cetăţii, şi pe săraci, şi pe neputincioşi, şi pe orbi, şi pe şchiopi adu-i aici”(Luca 14, 21). Iubirea lui generoasă este ofensată de cei care refuză inițial invitația primită. Prin aceasta înțe­legem că Dumnezeu ne cheamă nu din interes, nu din complezență, ci motivul chemării este iubirea Sa, bunătatea Sa absolută. Un refuz față de acestea constituie o ofensă adusă Celui care ne iubește. De aceea Mântuitorul subliniază că stăpânul casei s-a mâniat. Transferată în sfera duhovnicească, această realitate înseamnă că trebuie să fim tot timpul pregătiți și vigilenți să răspundem chemării Domnului. Sfântul Simeon Noul Teolog spune: „Îndată ce ai fost chemat, ascultă degrabă. Căci de nimic altceva nu Se veseleşte Dumnezeu aşa de mult ca de repeziciunea noastră”. Această pildă ne descoperă adevărul că suntem chemați la o relație cu un Dumnezeu care Se mânie pe noi sau Se veselește în funcție de starea și atitudinea noastră. Simpla conștien­tizare a acestui lucru aduce pentru noi o înțelegere superioară asupra a tot ceea ce facem și a întregii noastre existențe.

Termenul de chemare implică o înnoire a minții omului, o transformare interioară mai intensă. Dacă credința poate fi înțeleasă uneori, în forma ei de început, ca acceptare teoretică a unor adevăruri și învăță­turi ale Bisericii, chemarea înseamnă o relație vie și personală cu un Dumnezeu care Se bucură, Se vese­leș­te de răspunsul nostru pozitiv. Îi este plăcut omul atent la inițiativele Sale.

În acest sens Sfântul Simeon Noul Teolog spune că „cel chemat printr-o bună simţire şi ridicat la înălţimea vederii duhovniceşti prin lucrarea poruncilor cunoaşte fără rătăcire pe Dumnezeu şi înţelege limpede schimbarea săvârşită cu el. Căci vede pururea harul Duhului care luminează de jur împrejur, care poate fi numit haină şi purpură împărătească, sau mai bine-zis e Hristos Însuşi, dacă cei ce cred în El s-au îmbrăcat în El (Rom. 13, 14)”.

Citeşte mai multe despre:   Pilda celor poftiți la cină  -   Duminica a 28-a după ­Rusalii