„Înger, îngerașul meu”...

El, Îngerul, nu are nici o vină pentru ceea ce nu ar trebui să fac.

Sub privirea blândă, caldă și mân­gâietoare a îngerului păzitor am crescut. Tace și se roagă, rabdă și așteaptă, le vede pe toate și le ține minte. Așa este el mereu: nu se schimbă, își îndeplinește misiunea, cu multă ascultare, până atunci când va deschide cartea cea mare care le cuprinde pe toate, aducându-mi aminte de ce am făcut în viață.

Un astfel de chip ceresc m-a însoțit la venirea pe lume, când am fost încredințat și celuilalt înger.

Se spune că, atunci când îi sosește timpul să se nască și să vină în lume, pruncul primește la botez un nume și un înger păzitor. Tot atunci, el se întâlnește cu Dumnezeu, pe care Îl întreabă:

 – Dumnezeul meu, eu merg în lume și nu știu ce voi face acolo.

 – Pentru lume, ți-am pregătit un înger anume, iar el o să aibă grijă de tine!

 – Doamne, eu nu știu limba oamenilor, cum o să mă înțeleg cu ei?

 – Îngerul pe care ți l-am pregătit te va învăța limba lor.

 – Doamne, eu am auzit că în lume sunt multe rele. Cum o să le pot dovedi?

 – Îngerul pe care ți l-am pregătit o să te apere de rele!

 – Doamne, cum o să mă mai pot întoarce la Tine?

 – Îngerul o să-ți spună cum te poți întoarce la Mine!

 – Doamne, cum se numește îngerul acesta pe care mi l-ai pregătit?

 – Numele nu este important. Îi vei spune „Mamă”.

...De multe ori, mai ales de când m-am făcut mare, am crezut că îngerul păzitor face parte din viață doar atunci, în timpul copilăriei, când fragilitatea vârstei și gândul curat prin care vedem lumea ne apropie de îngeri. Trimis de Dumnezeu, l-am înțeles ca pe un frate mai mare, veghetor, căruia am fost învățat să-i cer ajutorul prin rugăciunea „Înger, îngerașul meu...”. Eram ferm convins că se află lângă mine neîncetat, cuprinzându-mă ocrotitor cu lumina chipului său, ca un scut protector.

Uneori, pentru că nu înțelegeam de unde are atâta putere, mă gândeam și mă întrebam dacă nu obosește, dacă are nevoie de odihnă.

Mai târziu, pe calea credinței, am înțeles că puterea îngerilor vine de la Dumnezeu, datorită ascultării totale și nezdruncinate, fidelității îndeplinirii poruncilor pe care Creatorul i le încredințează.

Relația omului cu îngerul, însă, se schimbă adesea, pierzându-se uneori starea pe care o aveam în copilărie, când ne rugam îngerului cu toată ființa noastră plăpândă. Mari devenind, i-am respins adesea chemarea, lăsându-l să aștepte la poarta sufletului, neînțelegând că noi putem evolua sau involua, dar el, îngerul, nu se schimbă; rămâne mereu același - statornic în bine, în aceeași lumină.

...Când venim pe lume, vorbim limba îngerilor - și suntem dăruiți părinților, mamei și tatălui, care ne-au născut și care ne învață limba oamenilor, ca să-L slăvim pe Dătătorul de viață.

În conturarea idealurilor vieții, prezența îngerului este ca o icoană cu reverberații celeste, care ne mețin în linia lui Dumnezeu, a Cărui față ei o văd necontenit. Dacă în viață sunt momente când uităm de îngerul nostru păzitor - el, cel ce va pune înaintea Doamnului „pildele vieții” fiecăruia dintre noi, nu uită niciodată. Refacerea relației cu îngerul se realizează prin Taina Pocăinței, atunci când ne mărturisim păcatele. Am înțeles importanța acestui fapt în momentul când un enoriaș, după ce s-a mărturisit, părea c-ar dori să mai spună ceva, să întrebe ceva. Omul în vârstă din fața mea nu era un oarecine; era un militar cu grad înalt - și am crezut că această ținută îi crea acea reținere. Întrebarea lui - mai exact zis, o frământare sinceră, din do­rința de a nu face ceva nepotrivit - era legată de prima rugăciune, pe care o învățase când era mic, „Înger, îngerașul meu”. Mi-a mărturisit că el a spus această rugăciune tot timpul - și-o spune și acum, la vârsta înaintată în care se află. Oare face bine? era întrebarea lui. Este potrivit c-a menținut și continuă această rugăciune a copilăriei?

L-am liniștit, asigurându-l că această rugăciune, candidă ca și vârsta de început a omului, alături de celelalte rugi, este bine primită de Dumnezeu. Rugându-ne îngerului, îngerul se roagă pentru noi - și astfel Dumnezeu ne iartă de greșeli. Îngerul păzitor rămâne totdeauna lângă noi, ajutându-ne să facem fapte bune, iar bucuria lui cea mai mare este când, chemați, Dumnezeu ne va pune la masa Împărăției Sale.