Între vis şi realitate

În poemul "Nedepărtare", poeta Lidia Stăniloae vorbeşte despre căutarea lui Dumnezeu. Pentru sufletul însetat, orice loc Îl poate revela pe Cel dorit: livezile de meri, catedralele, potecile prăfuite, fântânile, cărţile, galexiile şi luceferii. Un sentiment de singurătate pune stăpânire pe suflet, căci Domnul nu este de găsit în depărtare. Nici mormintele, oasele şi regretele, sau dimpotrivă, muzica, steagurile şi uralele nu-L fac cunoscut inimii. Obosit şi pustiit de negăsire, sufletul se întoarce la odihnă. Tensiunea se transformă în bucuria de a afla că Dumnezeu aştepta într-un nor de lumină pe cel care căutase peste tot.

Acest poem redă o stare care caracterizează omul contemporan, anume lipsa bucuriei, incapacitatea de a vedea minunile la fiecare pas şi de a respecta, de a iubi ceea ce îi aduce prezentul, apropierea. Un anume artificial umple mintea, dar, din păcate, artificialul se va pierde, şi nu va rămâne decât ceea ce filtrează inima, nu rămân decât iubirile sincere.

Evaziunea în imaginar este drogul cel mai utilizat astăzi. Puterea în lume este a celor care pot furniza lumi imaginare. Lipsa spiritualităţii care să facă accesibilă lumina din om şi din lume duce la crearea unor lumi multiple, opace.

Zbaterea într-o lume imaginară, fără putere de ieşire, aderarea la ea cu toată puterea sufletului, în speranţa împlinirii, substituirea realităţii printr-un posibil dureros prin absenţă reprezintă o aventură spiritului la capătul căreia este sclavia. Neputându-se despărţi de propria conştiinţă, surprins şi fascinat, pelerinul lumii imginare îmbrăţişează cu toate braţele conştiinţei o lume străină, în care locuieşte uneori ca acasă. Implicarea intensă, emoţională face ca zidul despărţitor dintre realitatea exterioară şi cea interioară să poată cădea.

Momentul decisiv al transformării în sclav al imaginarului este acela al pierderii iniţiativei în analiza celor văzute. Mintea şi stările afective sunt controlate. Imaginaţia nu mai este liberă.

Un astfel de tiran este televizorul. Dar nu mă refer numai la el. Tiranii zilelor noastre? Toţi cei care poartă o falsă lumină. Pot fi recunoscuţi după felul în care se ascund în umbră, după felul în care se ascund în tăcere şi în special după felul în care aduc ca scut adevăruri profunde, după felul ostentativ în care le prezintă.

Se vorbeşte despre o revrăjire a lumii. Virgiliu Gheorghe a realizat un studiu despre magia ca efect al mass-mediei, studiu tipărit în mai multe volume de editura Prodromos. Substituirea tainelor prin mistere, perceperea lumii TV ca lume a existenţei plenare, lipsa libertăţii omului în faţa lumii sunt trăsăturile culturii de astăzi. Autorul vorbeşte despre un om nou, care nu mai urmăreşte idealuri înalte, iubirea şi adevărul fiind înlocuite cu plăcerea. Acest om nou are iluzia de putere oferită de televiziune. Lipsit de sentimente complexe, îngrozit de responsibilitatea unui adevăr, omul îşi simplifică la maxim viaţa interioară, devenind fără discernământ, fără un sistem de valori.

Principiul fundamental al cultului creştin este închinarea în duh şi adevăr, aceasta însemnând cinstirea lui Dumnezeu în sinceritatea şi curăţia inimii. Se face distincţia între un cult intern sau subiectiv şi cultul extern. Cultul intern reprezintă sentimentele religioase neexprimate, ascunse în suflet, înfăţişate sub formă de meditaţie, cugetare, contemplaţie, rugăciune tainică a inimii. Exprimarea acestora în forme văzute transformă cultul intern în cult extern. Există o unitate în viaţa creştinului, un echilibru între viaţa interioară şi cea exterioară, între ceea ce simte şi vorbele sau gesturile sale.

Virgiliu Gheorghe afirmă că vizionarea TV face posibilă dispariţia zidului despărţitor dintre lumea interioară şi cea exterioară, lumea micului ecran percepută în interiorul minţii fiind străină de gândurile, de stările personale de conştiinţă, chiar dacă participarea empatică la această lume este foarte intensă. Este vorba despre un fenomen asemănător visului sau stărilor hipnotice. Concluzia ar fi că stările alterate de conştiinţă determinate de televizor au consecinţe importante pentru viaţa psihică şi religioasă a omului zilelor noastre.

Mă întorc la omul care Îl caută pe Dumnezeu rămânând în acelaşi timp un pelerin al depărtării, incapabil de a trăi în prezent, de a vedea plinul vieţii din jur şi minunile care au loc permanent în preajmă. Poate că într-un târziu se va întoarce şi el, pustiit, la odihnă şi va descoperi că Cineva îl va fi aşteptat zâmbitor, într-un nor de lumină. Va scăpa atunci de singurătate şi va descoperi adevărata libertate.