Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Invitația la cină, mare privilegiu. Refuzul, drama vieții noastre

Invitația la cină, mare privilegiu. Refuzul, drama vieții noastre

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei

Înainte de a rosti Pilda celor poftiți la cină, Mântuitorul le-a vorbit celor ce-L ascultau despre modalitatea în care trebuie să fie organizat un prânz sau o cină, spunând celor prezenți: Când faci prânz sau cină, nu chema pe prietenii tăi, nici pe frații tăi, nici pe rudele tale, nici vecinii bogați, ca nu cumva să te cheme și ei, la rândul lor, pe tine și să-ți fie ca răsplată. Ci, când faci un ospăț, cheamă pe săraci, pe neputincioși, pe șchiopi, pe orbi. Și fericit vei fi că nu pot să-ți răsplătească. Căci ți se va răsplăti la învierea drepților (Luca 14, 12-14).

Mântuitorul dorește să acordăm atenție celor care nu au în lumea aceasta ajutor sau sprijin, care nu au posibilitatea de a se bucura de prieteni și apropiați. Invitarea celor nevoiași, însingurați și excluși din comunitate nu ne împiedică să-i poftim și pe prieteni, dar este mai folositor să oferim bunăvoință celor care nu ne pot răsplăti pentru efortul depus.

Bunătatea manifestată fără interes dovedește adevărata valoare a sufletului, iar invitația adresată unui om obișnuit la masă reprezintă darul nostru către Dumnezeu. Bucuria pe care o aducem în sufletul celui trist și cu lipsuri materiale nu rămâne nerăsplătită de Cel care pe toate le cu­noaște și pe cele cu lipsă le îm­pli­nește.

Când a vorbit despre Împărăția cerurilor și despre cei care o vor dobândi, Mântuitorul le-a spus ucenicilor: Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și Mi-ați dat să beau; străin am fost și M-ați primit, gol am fost și M-ați îmbrăcat; bolnav am fost și M-ați cercetat; în temniță am fost și ați venit la Mine (Matei 25, 34-36).

Concluzia discuției pe care a purtat-o Mântuitorul este clară: cei care vor prânzi în Împărăția lui Dumnezeu vor avea parte de fericire veșnică.

Șederea la masa bunătăților Lui netrecătoare este cel mai mare dar, comparativ cu orice am putea primi în această lume.

Mântuitorul, adresându-Se ucenicilor și celor care-L ascultau, le-a spus: Un om oarecare a făcut cină mare și a chemat pe mulți (Luca 14, 16). Oare de ce i-a chemat pe mulți la cină și nu la prânz? Omul care a făcut cină mare este Creatorul lumii, al universului și al nostru. A făcut cină mare, care poate fi asemănată cu o sărbătoare la care participă întreaga creație. Aceasta este sărbătoarea venirii lui Hristos, pentru că, la vremea potrivită, la plinirea vremii, Dumnezeu Tatăl L-a trimis pe Fiul Său, care S-a făcut om și a suferit moarte pentru noi și ne-a arătat că cel care mănâncă Trupul Lui și bea Sângele Lui rămâne cu El în comuniune veșnică.

Fiul lui Dumnezeu S-a smerit, S-a golit pe Sine, luând înfățișare de rob, Dumnezeu fiind. El a fost trimis la ceasul cinei, S-a pogorât în vremurile pe care le-a rânduit stăpânitorul, adică în vremurile mai de pe urmă. Poftindu-i pe toți, i-a chemat, zicându-le: Veniți, că iată toate sunt gata (Luca 14, 17), întrucât Dumnezeu Tatăl a pregătit pentru oamenii de pe pământ bunurile care au fost dăruite lumii prin El, dar ei au necinstit și pe Cel care îi chema la cină, și pe trimisul Său.

Evanghelia duminicii ne spune că toți au avut aceeași atitudine, ca și cum ar fi fost înțeleși. Legați de cele pământești, nu pun preț pe făgă­duințele lui Dumnezeu. Căpeteniile de atunci, din vremea Mântuitorului, oamenii așezați în cinste, mai mari și mai mici, care erau stăpâniți de duhul lumii, chiar dacă cunoșteau Scriptura insuflată de Dumnezeu, nu au răspuns acestei chemări. Căpeteniile vremurilor de atunci au respins chemarea și, după cum citim în Evanghelia după Ioan (7, 48): oare vreunul dintre căpetenii sau farisei a crezut în El?, ei considerau că învățătura Mân­tuitorului a fost adresată celor umili, nicidecum lor, al căror statut era, cel puțin în viziunea lor, altul.

Mâniindu-se stăpânul casei, a zis către sluga sa: Ieși îndată în piețele și ulițele cetății, și pe săraci, și pe neputincioși, și pe orbi, și pe șchiopi adu-i aici (Luca 14, 21). Așadar, cei chemați de la răspântii, care făceau parte din mulțimea celor neînsem­nați, pot fi înțeleși ca fiind orbi și șchiopi. Să nu uităm însă că Mântuitorul a vindecat pe mulți orbi, șchiopi, uscați și pe alții care nu aveau speranță de vindecare. Tocmai aceștia au fost chemați să umble drept și să caute lumina.

Atenția pe care Mântuitorul a arătat-o față de cei nevoiași, chemându-i la cina bucuriei, trebuie să fie emblematică pentru fiecare dintre noi. Deși nu putem oferi fericirea netrecătoare, o părticică din veșnicie se poate dărui printr-un gest sincer, curat și făcut din inimă.

Nu putem uita cum, în urma cuvintelor Mântuitorului, și mai apoi ale Apostolilor Lui, mulțimi de oameni și-au schimbat viața. Urmarea lui Hristos într-un număr atât de mare înseamnă răspunsul la chemarea pe care le-a făcut-o, întrucât vorbea mereu despre Împărăția lui Dumnezeu și despre cina cea mare la care aveau să fie poftiți.

Ieșirea pe ulițe și la garduri înseamnă și chemarea neamurilor, care nu făceau parte din poporul ales, dar care aveau locul lor. Neamurile păgâne, aflate sub tirania păcatului, cuprinse de neputințe, ca și cu niște lanțuri care nu pot fi rupte, nu-L cunoșteau pe Dumnezeu.

Așadar, trebuie să înțelegem ce au spus Apostolii, în special marele Pavel: Căci pentru mine viața este Hristos și moartea un câștig (Filipeni 1, 21). Aceștia au lăsat toate și au venit, urmându-I Mântuitorului.

Din cuvintele celor care au tâlcuit acest fragment evanghelic, reținem ce ne-a spus Eftimie Zigabenul: Făcătorul tuturor, Dumnezeu Tatăl a făcut cină mare, numind-o așa, pentru că va fi la sfârșitul vremurilor, la apusul veacului. Feluritele pricini nu înseamnă altceva decât patimile de care s-au alipit pentru desfătare.

Ca să se umple casa mea se tâlcu­iește prin nemăsurata bogăție a bu­nătății Sale, dorind ca toți să fie aduși acolo. Cei care nu au socotit, nu au priceput și apreciat chemarea nu vor gusta din cina Lui. Refuzul lor avea să-l provoace pe cel al Stăpânului: nu mai dorea ca ei să fie poftiți la masa Lui.

Profetul David ne spune: Încinge-te cu sabia ta peste coapsa ta, puternice, cu frumusețea ta și cu strălucirea ta. Încordează-ți arcul, propășește și împărățește, pentru adevăr, blândețe și dreptate și te va povățui minunat dreapta ta (Psalmul 44, 4-6). Cu adevărat, sabie este cuvântul lui Dumnezeu, mai întâi celor chemați, oilor casei lui Israel, dar care au început a se scuza. Toți mai-marii vremii de atunci, lepădându-se, nu s-au învrednicit de cină, unul pentru iubirea de bogăție, altul pentru iubirea de îndulcire, căci acela care a cumpărat țarina și boii, iubitor de bogăție a fost, iar cel care și-a luat femeie, iubitor de plăceri amăgitoare.

Țarina înseamnă lumea aceasta, adică firea cea văzută, iar cel ce nu pătrunde cu înțelesul minții mai departe de ea, pe cele mai presus de fire nu le primește. Fariseii, țarina văzând-o, căutând spre legile firii, n-au primit pe Dumnezeu.

Cele cinci perechi de boi simbolizează omul iubitor de trup, care pe cele cinci simțuri ale sufletului cu cele ale trupului le-a înjugat și sufletul trup l-a făcut…

Cel care pentru femeie a refuzat venirea la cină este iubitorul de desfătare, care de trup este pironit. Fiindcă este lipit de asemenea gânduri, lui Dumnezeu a-I plăcea nu poate.

Pentru țarini, perechi de boi și pentru însoțirea cu femeie, viața cheltuind-o, uneori până la sânge sfărâmând-o, nimic dumnezeiesc nu cugetăm și chemarea o lepădăm. Dumnezeu Și-a ales pe cele nebune ale lumii, ca să rușineze pe cei înțelepți, Dumnezeu Și-a ales pe cele slabe ale lumii, ca să le rușineze pe cele tari (I Corinteni 1, 27). Cei defăimați au fost chemați. Poporul s-a minunat de cuvintele care ieșeau din gura lui Hristos, care s-au revărsat celor de pe drumuri, de la garduri, adică neamurilor. Hristos a sfărâmat peretele cel din mijloc, care îi înstrăina pe oameni de Dumnezeu.

Toți vom fi chemați într-o zi la această cină, pe care Dumnezeu a gătit-o, dar unii pentru diferite pricini, cum au fost cele arătate în Evanghelia acestei duminici, nu se vor învrednici de această bucurie. Chemarea adresată celor orbi, șchiopi, săraci ori betegi înseamnă că nici ei nu au fost fără prihană, fiind oameni cu lipsuri. Dar Mântuitorul nu a venit să-i cheme pe cei drepți, ci pe cei păcătoși la pocăință (Matei 9, 13).

Mântuitorul a vrut să ne arate prin această pildă că este mai de folos să dăruim săracilor și betegilor când vrem să facem un ospăț, asemenea celui prezentat în paginile Sfintei Scripturi. Mulți oameni care ar fi putut dărui câte ceva săracilor nici măcar nu se uitau către aceștia. Atitudine des întâlnită și în zilele noastre. Suntem interesați de oamenii impor­tanți, indiferent cine ar fi ei, nu ne gândim la cei cu adevărat nevoiași.

Evanghelia acestei duminici ne îndeamnă să ne deschidem casa, să răspundem invitațiilor stăpânului, găsind timp pentru a onora astfel de momente, dar și pentru prieteni, rude, vecini sau cunoscuți. Măcar uneori să deschidem casa și inima, căci, dacă nu împlinim aceasta, s-ar putea ca nici Dumnezeu să nu-și deschidă Împărăția pentru noi.

Într-o lume care privește către izvorul armoniei, oamenii se întâlnesc măcar periodic, oferind din ceea ce le-a dăruit Dumnezeu. Sfântul Andrei Criteanul ne spune: Avraam a fost primitor de străini; neștiind pe cine primește, pe Dumnezeu L-a primit. Se acuza - cum trebuie să facem și noi - că nu a primit în casă sărac, văduvă sau orfan, altfel vom rămâne afară de Împărăție, plângând.

Evanghelia acestei duminici ne vorbește despre înțelesuri mai presus de cele ce auzim de multe ori. Cina din Împărăția lui Dumnezeu este comuniunea cu El. Refuzurile noastre repetate se pot întâlni cu ale Stăpânului, Care va chema pe alții mai atenți cu asemenea invitații (poftiri).

Citeşte mai multe despre:   Pilda celor poftiți la cină