Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Iubirea fără margini, cale spre Dumnezeu

Iubirea fără margini, cale spre Dumnezeu

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei

Cuvintele veșniciei, care ne sunt adresate în Duminica a XIX-a după Rusalii, reprezintă învățătura de aur a Evangheliei.

Predica de pe Munte este unul din­tre discursurile teologice de refe­rință ale Mântuitorului, ceea ce El a revelat atunci ucenicilor reprezentând diamant care strălucește și astăzi în Biserică. La această învă­ță­tură trebuie să recunoaștem că, de cele mai multe ori, rămânem restan­țieri...

Iubirea vrăjmașilor pare a fi o virtute imposibil de realizat. Acest lucru se poate împlini, însă, doar cu ajutorul lui Dumnezeu, prin lucrarea tainică a harului Său, care se adresează tuturor celor care doresc să devină fii ai lui Dumnezeu.

Asemănarea cu Dumnezeu se face mai ales prin iubire și lucrare sfântă. Cuvintele pe care Mântuitorul le-a spus în Predica de pe Munte: Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc (Matei 5, 44) sunt greu de împlinit, dar întotdeauna mântuitoare. Lucrurile cele mari cu anevoie se împlinesc, iar bucuria reușitei este proporțională cu efortul depus. De multe ori, este ușor să faci promisiuni, dar e foarte greu să le împlinești.

Din fericire pentru noi, avem modele creștine strălucite de iertare și iubire. Hristos a săvârșit El Însuși acest lucru, aflându-Se pe cinstita și de viață făcătoarea Cruce, când mulți Îl batjocoreau, Îl huleau și Îl invitau să coboare ca să creadă în El. În acele momente, Și-a arătat iubirea Sa milostivă și iertătoare, spunând: Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac! (Luca 23, 34).

Întâiul arhidiacon și mucenic al Bisericii, Ștefan, lovit cu pietre și îngenuncheat de chin și durere, văzând cerurile deschise, s-a rugat zicând: Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta! (Faptele Apostolilor 7, 60), iar Sfântul Apostol Pavel, sintetizând cuvintele Mântuitorului, vorbea deja despre o experiență dobândită, despre lucrarea harului în viața lui (cf. 1 Corinteni 4, 12-13).

Așadar, se cuvine ca și noi să-i imi­tăm pe cei care, în condiții dificile aflându-se, au reușit să ierte, urmând modelul suprem care este oferit de Mântuitorul Hristos.

Totodată, este necesar ca, întotdeauna, celui ce ne lovește peste obraz, să i-l întoarcem și pe celălalt, pentru a asculta astfel sfatul Mântuitorului: Căci zic vouă: Că de nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decât a cărturarilor și a fariseilor, nu veți intra în Împărăția cerurilor (Matei 5, 20).

Legea lui Moise îi sfătuia pe oameni să facă fapte la fel de mari asemenea celor săvârșite de semeni, îi oprea să facă lucruri nedrepte, dar nu poruncea însă ca aceia care au fost vătămați și nedreptățiți să sufere întru răbdare.

Legea Talionului reglementa detaliat practicile pe care Mântuitorul, prin iubirea Sa, le-a metamorfozat: Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior, arsură pentru arsură, rană pentru rană, vânătaie pentru vânătaie (Ieșirea 21, 24-25). Domnul Hristos aduce Legea desăvârșirii: Nu vă împotriviți celui rău; iar cui te lovește peste obrazul drept, întoarce-i-l și pe celălalt. Celui ce voiește să se judece cu tine și să-ți ia haina, lasă-i și că­mașa. Iar de te va sili cineva să mergi o milă, mergi cu el două. Celui care cere de la tine, dă-i; și de la cel ce vo­iește să se împrumute de la tine, nu întoarce fața ta (Matei 5, 39-42). Calea răbdării este cea mai înaltă și covârșitoare, iar virtuțile îl înalță pe om până la Dumnezeu.

Precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi asemenea (Luca 6, 31). Prin urmare, dacă oamenii de lângă noi sunt inflexibili și lipsiți de prietenie, neclintiți, nemiloși și mânioși, ținând minte răul, porunca dumnezeiască ne cere să nu fim la fel. Iar dacă ei sunt buni și uită ce au pătimit, să nu cugetăm cu asprime, căci este împovărător să fim și noi lipsiți de virtuți și bunăvoință.

Ni se spune să fim milostivi, precum Tatăl Cel din ceruri milostiv este. Această măsură este prea înal­tă, nimeni dintre oameni nu o poate împlini complet, dar trebuie să tindem spre ea. Dumnezeu ne-a oferit toate, El ne-a dăruit bogățiile care ne înconjoară. Universul întreg este măsura acestei milostiviri. Este om mare și vrednic de cinstire bărbatul milostiv (Pilde 20, 6). Când cineva este milostiv, se aseamănă cu Dumnezeu.

Nu judecați, ca să nu fiți judecați (Matei 7, 1). Iarăși un cuvânt foarte profund, care ne vizează și solicită pe fiecare la o mai mare responsabilitate comunională. Cine rămâne neatins, măcar în parte, de această cumplită plagă a sufletului, permanentă capcană în care suntem prinși, deși am dori să scăpăm de ea? Este o patimă chinuitoare și se aseamănă foarte mult cu mândria. Doar un om mândru judecă pe cel de alături. Cel smerit va găsi întotdeauna o cale de a înțelege lucrurile altfel, de a le integra în iubirea milostivă și discretă față de aproapele său.

Cei care suferă de vreo patimă sunt pricini de clevetire și osândire, devin motiv de defăimare, dar, de multe ori, oamenii condamnă fără să știe că sunt încercați de aceleași patimi ca și cei pe care îi calomniază.

Sfântul Chiril al Alexandriei ne învață: S-ar cuveni mai curând să ne milostivim de cei slabi și suferinzi cu sufletul, care au fost doborâți de năvălirile patimilor și care au fost cuprinși de lanțurile păcatului, fără putință de scăpare. S-ar cuveni să ne rugăm mult pentru aceștia, să-i mângâiem și să-i ridicăm înspre înfrânare, ferindu-ne să cădem în aceleași păcate.

De ai ține seama de păcate, Doam­ne, Doamne, cine ar mai rămâne? - citim în Psaltire (Psalmul 129, 3), iar în alt loc ni se spune: Adu-ți aminte că suntem țărână (Psalmul 102, 14).

Mântuitorul Hristos ne învață: Dați și vi se va da! Milostivirea este un lucru bineplăcut înaintea lui Dumnezeu. Vom primi răsplătirea cu mâna mai darnică a lui Dumnezeu, Cel ce hărăzește darurile îmbel­șugate celor care-L iubesc.

Cu privire la acest aspect, Apostolul neamurilor spune: Cel ce seamănă cu zgârcenie, cu zgârcenie va și secera, cel ce seamănă cu binecuvântare, cu binecuvântare va și secera (1 Corinteni 9, 6). Aceasta înseamnă că, dacă cineva nu are de unde să dea, nu va păcătui nefăcând milostenie. Oamenii supuși Legii lui Moise aduceau drept jertfă lui Dumnezeu ceea ce aveau la îndemână: unii aduceau junici, berbeci, alții miei, turturele sau făină amestecată cu untdelemn. Însă, cel care aducea ceva mic era deopotrivă cu cel care aducea daruri însemnate, fără nici un fel de discriminare.

Evanghelia Duminicii a XIX-a după Rusalii ne învață lucruri deosebit de prețioase. Deși cuvintele rostite de Mântuitorul aveau menirea de a-i pregăti pe Apostoli la vremea propovăduirii, mesajul se adresează și nouă. Mântuitorul știa că cei care erau trimiși să propovăduiască învă­ță­tura Lui mai departe, în diferite locuri ale lumii, aveau să întâlnească mulți prigonitori, vrăj­mași, indife­ren­ță și ostilitate. Mărturisind Evanghelia mântuitoare, unii au și murit martiric, dobândind viața veșnică.

Voind a răsplăti celor ce i-ar fi mâh­­nit, soarele Evangheliei s-ar fi stins, ne spune Sfântul Teofilact, Arhiepiscopul Bulgariei. Din această pricină Domnul îi sfătuiește pe Apostoli să nu fie ispitiți a răsplăti cu rău vrăjmașilor. Toate cele ce se vor întâmpla, trebuie să le sufere cu bărbăție, chiar dacă unii îi vor ocărî, iar alții vor tocmi meșteșugiri împo­triva lor. Pentru ca Apostolii să nu creadă că o astfel de poruncă este cu neputință de împlinit, Domnul le-a zis: ceea ce voiești tu să împlinească alții pentru tine arată altora. Fă-te în acest fel pildă, așa cum voiești să-ți facă ție alții. Dacă voiești neîndurători să-ți fie vrăj­mașii, fii și tu asemenea! Dacă vo­iești să fie buni, milostivi și nepome­nitori de rău, nu socoti că este cu neputință a fi și tu în acest fel! Voi pune legea Mea înăuntrul lor și pe inimile lor voi scrie și le voi fi Dumnezeu, iar ei Îmi vor fi popor (Ieremia 31, 33).

Despre milostivire, proprie lui Dumnezeu, Diadoh al Foticeii ne propovăduiește astfel: Singur Dumnezeu e bun prin fire, dar și omul se face bun prin Cel cu adevărat bun.

Despre iertarea pe care o făgă­du­iește Mântuitorul, Sfântul Ioan Scărarul ne grăiește: Unii s-au predat ostenelilor și sudorilor pentru a primi iertare, dar cel ce nu ține minte răul a luat-o înaintea altora. Neținerea de minte a răului este semnul adevă­ra­tei pocăințe, iar cel ce ține duș­mănie și pare că se pocăiește e asemenea celui care i se pare că aleargă în vis.

Sfântul Maxim Mărturisitorul ne îndeamnă să ne iubim unii pe alții și vom fi iubiți de Dumnezeu. Să fim cu îndelungă răbdare cu aproapele, și va fi și El îndelung-răbdător cu păcatele noastre.

Înaintea judecății lui Dumnezeu nu vom scăpa decât în măsura în care vom oferi și noi partea noastră, chiar dacă aceasta este infimă în raport cu milostivirea Lui fără margini.

În Epistola către Evrei (13, 1-5) ni se spune despre iubirea de frați și de străini: Rămâneți întru dragostea frățească. Primirea de oaspeți să n-o uitați, căci prin aceasta unii, fără ca să știe, au primit în gazdă îngeri. Aduceți-vă aminte de cei închiși, ca și cum ați fi închiși cu ei; aduceți-vă aminte de cei ce îndură rele, întrucât și voi sunteți în trup...

Întru aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unul față de celălalt (Ioan 13, 35). Dacă nu avem dragoste, rămânem departe de Dumnezeu, chiar dacă ne numim creștini. De multe ori, ne și considerăm superiori, privind peste umărul celorlalți, situându-ne în afara iubirii creștine.

Măsura iubirii creștine este fără de margini. Iubirea adevărată se întâlnește la oamenii lui Dumnezeu. Dacă nu am ajuns la această treaptă, înseamnă că drumul nostru abia a început. Este calea spre Dumnezeu, pe care merg cei care Îl iubesc din inimă.

 

Citeşte mai multe despre:   Predica de pe munte