Cartea „Preoți ortodocși bănățeni cu Sfânta Cruce sub tricolor - Decembrie ´89”, avându‑l ca autor pe părintele Ionel Popescu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei, a fost tipărită cu
Lucrurile mici
De la avva Pimen a rămas următoarea apreciere cu privire la avva Pafnutie, despre care bătrânul zicea că: „era mare, dar făcea lucrurile mici”. Cuvintele acestea, fiind lipsite de orice explicații suplimentare, dar și de un context mai amplu din care să deducem sensul lor, au un aer enigmatic. Sunt mai multe sensuri care se pot desprinde de aici.
În primul rând putem înțelege că nu există contradicție între valoarea unui om și poziția lui pe scara socială ori în ierarhia eclezială sau duhovnicească și „lucrurile mici”, care inevitabil trebuie făcute în continuare. Ce anume pot fi în acest caz lucrurile mici? Toate treburile cotidiene, mici ca impact și semnificație, dar mari consumatoare de timp. Lucruri pe care le facem fără să putem obține de pe urma lor satisfacția de a fi făcut ceva grandios, activități de uzură care, cumulate, feresc lumea noastră de dezintegrare. De la ordine și curățenie până la întreținerea spațiului pe care îl locuim ori a obiectelor pe care le folosim, toate acestea sunt lucruri mici și necesare, dar nu întotdeauna plăcute. Tot lucruri mici sunt ansamblul gesturilor noastre cotidiene ce privesc relația cu cei din jur. Oricât ai fi de însemnat, povara acestor lucruri mici nu trebuie eliminată.
Pe de altă parte, lucrurile mici sunt lucrurile ușoare. Adică toate cele ce pot fi făcute fără efort excesiv. Așadar, putem citi apoftegma și în felul următor: avva Pafnutie era mare și făcea toate lucrurile să pară mici. De la altitudinea sa, ceea ce pentru alții este dificil, el le făcea cu ușurință sau cu naturalețe. Și pentru că vorbim despre lumea asceților, e foarte posibil să fie avute în vedere faptele ascetice.
În traducerea engleză a Patericului, maica Benedicta Ward echivalează lucrurile mici prin „rugăciuni scurte”. Această interpretare ajută la o mai bună precizare a înțelesului apoftegmei, fără a-i modifica însă înțelesul.
Părinții ascetici vizează, prin întreaga lor lucrare, o permanentizare a legăturii cu Dumnezeu, dobândirea conștiinței că Dumnezeu este permanent prezent, în orice loc și moment. Iar în acest sens recursul la rugăciunile scurte, care să puncteze ziua în momentele esențiale, este extrem de important.
Toate aceste sensuri pe care le putem identifica în apoftegma citată nu fac decât să sublinieze faptul că avva Pimen vine încă o dată să submineze iluziile noastre de grandoare. A fi cu adevărat mare presupune a avea o conformație lăuntrică care să integreze natural lucrurile mici și apoi să le transfigureze. Refuzul lucrurilor mici, de dragul unor ipotetice realizări grandioase, este calea care duce spre eșec.