Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Mănăstirea atipică a împărătesei Teodora

Mănăstirea atipică a împărătesei Teodora

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Pr. Adrian Agachi - 24 Octombrie 2018

100.000 de suflete. La atât se ridicau în 2010 estimările totale publicate de ONU și alte studii sociale privind numărul fetelor din România care sunt victime ale traficului de carne vie (cf. https://hal.archives-ouvertes.fr/hal-01672872/document, 5 septembrie 2018). Toate aceste persoane au îndurat torturi, nenumărate abuzuri, au experimentat de multe ori ce înseamnă foamea, frigul, condiții precare de trai. Încă din Antichitate și până în prezent, traficul de carne vie a adus profituri mari celor care l-au manevrat și, totodată, a distrus iremediabil viețile celor care i-au căzut victime. Nu a existat vreun stat care să fi fost incoruptibil, nici vreun guvern care să fi eradicat vreodată total această practică demonică. Afirm acest fapt deoarece toți cei care dețin frâiele unor astfel de „organizații” care racolează fete sau băieți tineri sub pretextul că îi trimit la locuri de muncă bine plătite doar pentru a-i forța apoi să se prostitueze nu pot să-și desfășoare activitatea decât în conlucrare cu cei care ar trebui să ne apere de ei. Fiecare traficant are parte de un ajutor substanțial din partea unui om important și este susținut, de asemenea, de cei care plătesc pentru serviciile pe care el le oferă. Este îngrozitor chiar și numai să te gândești la acest cerc vicios care nu are limite, dar ești dator să o faci fie și numai pentru a învăța să te rogi ca toți cei care zac acum în această robie să fie găsiți și eliberați.

Chiar și într-un stat creștin cum a fost cel bizantin au avut loc astfel de abuzuri. Evelyne Patlagean, într-un studiu dedicat sărăciei în Bizanț, spunea: „O lege din anul 535 îi are drept țintă pe proxeneții ce recrutează de prin sate fete sărace, adesea foarte tinere, ademenite cu daruri în haine și încălțăminte, făpturi vândute uneori chiar de familiile lor și reținute apoi prin contracte dubioase; răul, la început limitat, s-a întins ca o epidemie în toată capitala. În același an, poliția capitalei - prea adesea complice cu răufăcătorii - este reorganizată (s.n.). În anul 539 a fost înființată o magistratură specială pentru epurarea Constantinopolului de acei vântură-lume «abili» care îl împânzesc și care ar putea deveni delincvenți” (cf. Evelyne Patlagean, „Săracul”, în: Guglielmo Cavallo (ed.), Omul bizantin, trad. de Ion Mircea, Iași, Ed. Polirom, 2000, p. 31). Însă, deși se confruntau cu această problemă, autoritățile bizantine nu au stat pe margine și au privit cum răul se propagă. Prima persoană care a luat atitudine în această privință a fost chiar împărăteasa Teodora, soția lui Iustinian I.

Pare de neconceput că a existat la un moment dat cineva care, dincolo de toate problemele societății, a ales să se ocupe de soarta celor tineri care căzuseră victime traficului de carne vie. Însă Teodora știa din proprie experiență ce înseamnă să trăiești într-un astfel de mediu. În tinerețe, se pare că fusese ­curtezană înainte de a-l cunoaște pe împăratul Iustinian. Așa că una dintre primele sale măsuri după venirea soțului ei la putere a fost aceea de a întemeia această mănăstire unde fetele care înainte fuseseră obligate să se prostitueze puteau îmbrăca veșmântul monastic și duce o viață bineplăcută lui Dumnezeu. Se pare că a existat un număr mare de fete care au reușit să vină aici și care și-au schimbat astfel viața. Împărăteasa Teodora i-a vânat nu doar legislativ, ci prin toate mijloacele pe cei care comiseseră abuzuri și întemeiaseră rețele de trafic de carne vie. Trebuie să remarcăm aici că vorbim despre o perioadă în care încă mai existau sclavi... Deci, gestul împărătesei era ceva realmente revoluționar. Cei care întrețineau traficul de carne vie prezentau adesea documente false și mituiau autoritățile pentru ca acestea să închidă ochii, se prefăceau în negustori de sclavi pentru a fi scutiți de prea multe explicații, dar, adesea, aveau în subordine oameni liberi care ­fuseseră amăgiți cu ușurință și transformați în persoane de care se putea abuza fără nici o opreliște legislativă.

Lucrurile rele nu se întâmplă doar în filme. Lucrurile bune însă tind să se întâmple astăzi doar în filme. Probabil că traficul de carne vie va stărui în lucrarea sa demonică fără prea multă preocupare din partea nimănui până la sfârșitul veacurilor. În definitiv, Apocalipsa ne spune despre negustorii cetății Babilonului că, după ce aceasta va fi distrusă, vor ajunge să nu mai aibă cui vinde: „căci nimeni nu mai cumpără marfa lor, marfă de aur și de argint, pietre prețioase și mărgăritare [...] și trupuri și suflete de oameni (s.n.)” (Apocalipsa 18, 11, 13).

Întrebarea este una singură: mai putem face astăzi ce a făcut împărăteasa Teodora? Dacă o rană nu poate fi vindecată fără a mai lăsa urme, atunci măcar să încercăm să o cicatrizăm.