Minunile Sfântului Mare Mucenic Dimitrie

Odinioară, în luna octombrie a anului în care mi-am început studiile universitare, unul dintre marii noștri profesori (istoric) se pregătea să predice la sărbătoarea Sfântului Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. Ne-a mărturisit că se găsea în mare dilemă privind identitatea sfântului pe care-l prăznuiam (despre care știam cu toții cine era, din textele liturgice și din cele encomiastice). După părerea acelui părinte profesor, Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, ar fi fost un diacon din Sirmium, martirizat pe vremea împăratului Dioclețian. De altfel, actul martiric al acelui diacon, Dimitrie, se şi păstrează. Profesorul ne-a și citit atunci o parte din el.

După opiniile ace­luiași, în secolul al VII-lea, bizantinii au strămutat moaș­tele Sfântului Dimitrie din Sirmium la ­Tesalonic, au construit celebra bazilică și au compus istoria Sfântului Dimitrie pe care o cunoaștem noi azi. Dovada o consti­tuie faptul că Sirmium, situat pe râul Sava, în provincia Panonia de altădată, acum se numește Sremska Mitrovița (de la Dimitrie), oraș așezat în nordul Serbiei, la 100 km nord de Belgrad. Profesorul nu ne-a spus și că Sirmium fusese distrus complet de huni, în două rânduri, în 441 și în 582. Prin urmare, ar fi fost exclus ca moaștele Sfântului Dimitrie din Sirmium să fie păstrate în orașul dărâmat, pentru ca în secolul al VII-lea să fie strămutate la ­Tesalonic și să se creeze frumoasa istorie a Sfântului Dimitrie, guvernatorul Tesalonicului.

Rânduiala lui Dumnezeu a ­făcut ca, între 1980 și 1982, să zăbovesc mai mult în Tesalonic. În Catedrala „Sfântul Dimitrie“ se găseau moaștele Sfântului Dimitrie (de fapt, numai o parte), aduse din Italia în 1978, unde fuseseră duse, se pare, după Cruciada a IV-a. Erau într-un sicriaș de sticlă, cu ramă din lemn. Obișnuit cu moaștele Sfântului Dimitrie de la Bucu­rești, am rămas profund marcat. Punctul de vedere emis în 1975 de distinsul nostru profesor îmi sfredelea memoria și evlavia față de ceea ce se spunea despre Sfântul Dimitrie, despre cultul acestuia și „realitatea istorică” predată la cursuri nouă și nu numai.

Recent, a apărut în limba română cartea-document „Minunile Sfântului Mare Mucenic ­Dimitrie”, scrisă la începutul secolului al VII-lea (între anii 610 și 620) de Sfântul Ioan, Arhiepiscop al ­Tesalonicului între anii 610 și 630 (sau 649). Acesta era recunoscut de contemporani ca un om „cuvios, sfânt și preasfânt”.

Cartea a fost tradusă din limba greacă de pr. dr. Gabriel Mândrilă. A apărut la Editura So­phia/Metafraze din București. Ea cuprinde 15 relatări ale unor minuni săvârșite de Sfântul Dimitrie în Tesalonic. Unele dintre acestea au fost săvârșite și cunoscute îna­inte ca Sfântul Ioan să scrie cartea, ceea ce arată că minunile săvâr­șite de Sfântul ­Dimitrie în Tesalonic au avut loc înainte de presupusa strămutare a moaștelor de la Sirmium la ­Tesalonic. Alte istorisiri fac refe­rință la evenimente petrecute în secolul al VI-lea, ceea ce confirmă autenticitatea infor­mațiilor tra­diționale cu privire la Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, ocrotitorul Tesalonicului.

Așa cum ne-a obișnuit pr. dr. Gabriel Mândrilă (care a făcut studii serioase la Tesalonic, unde a luat un strălucit doctorat în Teologie), însoțește și această traducere de note foarte pertinente și de o postfață. Ca și în alte cărți publi­cate, prefața sau postfața cărților traduse de el reprezintă nişte studii foarte serioase.

În postfața acestei cărți, pe baza unei bibliografii foarte actuale, părintele Mândrilă clarifică istoria identității marelui mărturisitor din Tesalonic, executat de împăratul Maximian Hercule, după campaniile din Balcani din anii 303 și 304, în urma celui de-al patrulea edict de persecuție dat de Dioclețian. Sfântul diacon din Sirmium a fost executat în urma celui de-al treilea edict.

Deci, este vorba de doi martiri care poartă același nume. Profesorul nostru era influențat la ­vremea lui de lucrarea lui H. ­Delehaye - „Les origines du culte des martyres”, Bruxelles, 1912, care, fără dovezi sigure, vorbea de strămutarea lui Dimitrie de la Sirmium la Tesalonic, după dărâmarea completă a orașului Sirmium de către huni, în anii 441 și 582, și mutarea adminis­trației romane de la Sirmium la Tesalonic.

Traducătorul cărții Sfântului Ioan aduce acum dovezi care atestă existența Sfântului Dimitrie în Tesalonic cu mult înainte de așa-zisa strămutare a moaștelor diaconului Dimitrie din Sirmium.

Din Martirologiile bizantine știm că Sfântul Dimitrie a fost îngropat chiar în temnița unde fusese ucis. Creștinii au venerat locul unde se știa că fusese executat tânărul guvernator al cetății. Până prin secolul al VII-lea, Biserica nu a expus moaștele sfin­ților, spre a nu fi profanate de păgânii care încă existau și de popoarele migratoare. De aceea, atunci când s-a pus problema scoaterii din mormânt a moaș­telor Sfântului Dimitrie, nu a fost ușor pentru cei care au făcut acest lucru. Pe de altă parte, semnalează traducătorul, Sfântul Dimitrie a păstrat o discreție deosebită cu privire la moaștele sale. Prin anii 411-413, proconsulul Leontios se întorcea din Dacia, foarte bolnav. A fost adus și așezat cu lectica în locul unde altădată fusese închis, executat și îngropat Sfântul ­Dimitrie, loc pe care creștinii îl percepeau ca pe unul unde aveau loc minuni săvârșite de Sfântul ­Dimitrie. Proconsulul s-a vindecat în chip minunat.

Se spune că el a descoperit ­locul unde erau moaștele, dar sfântul nu i-a permis să le ridice de acolo. I-a permis să ia numai șalul pe care Lupus, ucenicul sfântului, îl înmuiase în sângele stăpânului său. Leontios a fost primul care a construit o bazilică pe locul unde a considerat că se găseau moaștele Sfântului Dimitrie, lărgită și înnoită ulterior. Avem aşadar o dovadă a exis­tenței cinstirii Sfântului Dimitrie în Tesalonic înainte de prima dărâmare a orașului ­Sirmium.

Săpături în vederea descoperirii moaștelor au fost făcute în timpul împăraților Justinian (527-565) și Mauriciu (582-602), dar acestea au fost oprite prin intervenția minunată a sfântului. Ulterior s-a vorbit de exis­tența moaștelor Sfântului Dimitrie în bazilica ridicată pe locul unde s-au aflat moaștele (în vremea lui Justinian al II-lea, 685-695, 705-7011). La sfârșitul secolului al XII-lea și începutul celui următor, un pelerin rus vorbea de existența moaștelor Sfântului ­Dimitrie în Constantinopol. Probabil că de acolo ele au dispărut în timpul Cruciadei a IV-a, o parte fiind duse în Italia, unde au fost găsite sub Altarul principal al Bisericii San Lorenzo din Campo, pe 20 iunie 1520. De acolo, o parte au fost readuse la Tesalonic în anul 1978 (pp. 188-190).

În secolul al VI-lea, Sfântul ­Roman Melodul a scris un frumos Condac în cinstea Sfântului ­Dimitrie. Aceasta este o altă dovadă a faptului că, înainte de presupusa strămutare de care vorbea H. Delehaye, bazându-se pe surse nesigure, Sfântul Dimitrie era cunoscut și foarte venerat.

Postfața părintelui Mândrilă aduce lumină cu privire la identitatea Sfântului Mare Mucenic ­Dimitrie, martirizat în Tesalonic la începutul secolului al IV-lea, pe care Biserica îl prăznuiește la 26 octombrie.

Cultul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie s-a bucurat de o cinstire cu totul aparte. Într-un document din secolul al XI-lea se relatează că prăznuirea Sfântului Dimitrie, Izvorâtorul de Mir era mai festivă decât panelenicile din timpul Olimpiadelor Antichităţii greceşti. De ziua Sfântului Dimitrie veneau la Tesalonic creș­tini din tot imperiul - de dincolo de Istru, de dincolo de Alpi, din Galia și din Iberia. Probabil că de atunci există şi în părţile noastre evlavie deosebită față de Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. Autorul traducerii ne oferă și alte amănunte referitoare la cinstirea acestui sfânt.

Cele 15 minuni prezentate în cartea tradusă de părintele Mândrilă au un stil deosebit și descriu foarte precis evenimentele minunate. Notele și studiul care însoțesc istorisirea minunilor ni-l aduc pe Sfântul Dimitrie mai aproape și fac să dispară din mințile multor generații de teologi confuzia pe care, probabil, le-o indusese cândva insuficienta cercetare istorică. Era nevoie de o asemenea carte.