Miracol și smerenie

Miracolele nu abundă în Patericul egiptean. Ba dimpotrivă, am putea zice chiar că există o cenzură a minunilor în cartea înțelepciunii Pă­rin­ților ascetici din deșert. Înăl­țimea duhului la care au ajuns nu are nevoie să fie dublată de miracole pentru a putea fi observată și pentru a fi credibilă. Mai mult chiar, cu cât Părinții sunt mai îmbună­tă­țiți, cu atât refuză să își pună smerenia în pericol și să se lase admirați de oameni.

Se poate observa o tensiune între smerenia abisală a unor mari Pă­rinți și felul în care îi privesc pe ei oamenii (nu de puține ori ca pe niște semizei care pot îndeplini dorințele în chip magic). Tocmai pentru a evita astfel de situații, bă­trâ­nii îi țin adesea pe ceilalți la distanță sau pun la cale un ritual, care să nu îi lege direct de fapte miraculoase. Există și o altă situație, când Dumnezeu Însuși pare că îi forțează pe mari sfinți către lucrarea minunilor. O astfel de situație se găsește la avva Sisoe, unul dintre Părinții cu smerenie adâncă și copleșitoare.

„Odată, un mirean a mers cu fiul său la avva Sisoe, pe muntele avvei Antonie, dar pe drum s-a întâmplat că fiul a murit. Tatăl nu s-a tulburat, ci l-a luat în brațe și l-a dus, cu credință, la bătrân, căzând amân­doi la pământ, ca și cum ar fi făcut închinăciune, ca să fie bine­cu­vântați. După aceea tatăl s-a sculat, l-a lăsat pe fiul său la picioarele bătrânului și a ieșit afară. Bătrânul, crezând că i se închină, îi zice: «Ridică-te și du-te afară», căci nu știa că-i mort. Copilul s-a ridicat îndată și a ieșit. Văzându-l, tatăl său a înlemnit, apoi a intrat și s-a prosternat în fața bătrânului spunându-i toată povestea. Dar bătrânul s-a întristat, căci nu voise să facă minunea. Atunci ucenicul său i-a cerut să nu mai povestească nimănui până la săvârșirea din viață a bătrânului”.

Această istorisire poartă urmele surâsului cald și înțelegător al lui Dumnezeu Cel iubitor de oameni. Cu totul neașteptat este felul în care Domnul împlinește atât do­rința monahului de a nu forța mâna lui Dumnezeu, cât și dorința arzătoare a tatălui de a-și vedea fiul în viață. De această dată Domnul se folosește de Sisoe și confirmă că, dacă omul caută smerenia și nu vrea să se afirme, Dumnezeu Însuși îl va face să strălucească. Și tocmai pentru ca Domnul să fie singurul izvor al slavei pentru acești oameni smeriți, ucenicul avvei Sisoe îi cere mireanului să nu vorbească nimic despre cele întâmplate, atâta vreme cât bătrânul este în viață.

Această istorisire nu este doar despre un miracol și felul în care el s-a pus în lucrare, ci este și despre încredere și felul în care Dumnezeu lucrează cu cei care i se încredințează Lui întru totul.