„Moartea nu vine să te invite la o cafea“

Dumnezeu a creat două lucruri extraordinare în Univers, care nu se pot schimba: a creat o Femeie distinsă, Maria, care a născut pe Dumnezeu, şi a creat Preoţia, care-l coboară pe Dumnezeu, prin cuvântul preotului, pe Sfânta Masă.

Preotul are puteri mari. Prin cuvântul lui, el transformă inimi, rugăciunile rostite de el au putere de vindecare.

Când am ieşit din închisoare, m-au numit preot într-un sat de lângă Cluj. Patriarhul m-a rugat: „Părinte, du-te în Ardeal, pentru că este acolo o parohie fără preot de la Primul Război Mondial“. M-am dus la episcop, m-a primit bine, pentru că mă cunoştea. Am fost la Turda, la protopopiat, cu un raport de activitate, cu activitatea mea pastorală, cum să spovedim, etc… Se dusese vestea despre mine că vorbeam la înmormântări şi mă chemau oamenii prin sate. Eu aveam două sate; prin predicile rostite îl puneam pe om în trezvie. Eram, odată, la o înmormântare şi ne-am nimerit trei preoţi. Era înmormîntarea unui om înstărit. Familia răposatului a dorit să cheme la slujbă şi alţi preoţi, aşa am ajuns şi eu acolo. După ce s-a terminat înmormântarea, preotul care era musafir, ca şi mine, mi-a spus: „Părinte, vorbim zece minute sau un sfert de oră şi începi Sfinţia ta“. Am fost de acord. La înmormântare era lumea de pe lume. Bătrânul care murise era un om pricopsit. „N-am să vorbesc eu - am început - pun mortul să vorbească!“ Oamenii s-au speriat. Au început să vorbească: „Mă, ce face acesta aici?“. Se auzise despre mine câte ceva, aşa. „Oameni buni, ce-o să ne spună altceva decât ce i-a spus Hristos lui şi nouă tuturor?“. Am început în forţă, am deschis, cum se zice, prăvălia. Le-am zis: „Uite, vă dau un exemplu: Cineva şi-a făcut o casă foarte frumoasă şi a ieşit în drum zicând: „Uite ce casă frumoasă am zidit!“. Un trecător, auzindu-l, i-a replicat: „Casa dumitale are un mare defect!“ „Care?“ „Acela că i-ai făcut uşă!“ „Păi acesta-i un defect, domnule?“ „Da, omule. Pentru că pe această uşă te vor scoate afară când vei muri. Iar casa cui o vei lăsa?“. Povestea aceasta am citit-o la fratele lui Toma de Kempis, cel care a scris „Urmarea lui Hristos“. Asta mi-a fost toată predica.

Pe om trebuie să-l pui în situaţia să delibereze. Să atingi problema care să-l mişte pe om, să-l pună pe gânduri. Moartea e o realitate. Ea nu vine să te invite la o cafea. Vine să te ia, nu e glumă! Nu e glumă nici moartea, nici iadul, nici Raiul. Să nu credem că-L putem păcăli pe Dumnezeu, care ne rabdă acum, Hristos de care o să ai mare nevoie după moarte. El o să-ţi spună: „În viaţa ta M-ai ignorat, M-ai ocolit“. E nevoie de învăţături practice.