Cartea „Preoți ortodocși bănățeni cu Sfânta Cruce sub tricolor - Decembrie ´89”, avându‑l ca autor pe părintele Ionel Popescu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei, a fost tipărită cu
Odovania sărbătorii Învierii Domnului
Miercuri, în săptămâna a şasea după Paşti, din punct de vedere liturgic se face Odovania sărbătorii Învierii Domnului, adică se încheie perioada celor 40 de zile de prăznuire pascală.
Din Anuarul Liturgic şi Tipiconal pe anul 2023, aflăm că în această zi avem două rânduieli legate de slujbele ce se oficiază în Biserică. „Potrivit Tipicelor româneşti aprobate de Sfântul Sinod şi tipărite în anii 1907, 1918 şi 1925, precum şi Tipicul grecesc”, astăzi la slujbe se pun „toate ale praznicului Învierii, ca în Săptămâna Luminată”, adică Vecernia, Utrenia şi Sfânta Liturghie au structura liturgică din Săptămâna Luminată. Avem inclusiv rânduiala Ceasurilor Sfintelor Paști, care se face în locul Pavecerniţei, Miezonopticii şi Ceasurilor.
A doua rânduială a Odovaniei sărbătorii Învierii Domnului este cea conform Tipicului Mare şi tradiţiei slave, care prevede că slujbele din această zi sunt la fel precum cele din zilele serbării pascale după Săptămâna Luminată, la care se adaugă la începutul slujbelor Stihurile Paştilor. De reţinut că după această a doua rânduială avem Pavecerniţă, Miezonoptică şi Ceasuri.
În ambele cazuri, otpustul este la fel ca în ziua de Paşti. Iar la masă se face dezlegare la peşte, untdelemn şi vin.
Miercuri seara, după prima rânduială se face Ceasul pascal în locul Ceasului al nouălea, iar după a doua rânduială, Ceasul al nouălea, care are începutul slujbei la fel precum cele ce se oficiază în Biserică de la Înălţarea Domnului până la Pogorârea Duhului Sfânt. După săvârşirea acestui ceas se ia icoana Învierii de pe iconostas şi se pune cea a Înălţării, pentru că intrăm în timpul liturgic al acestui praznic împărătesc.
Prin slujbele din această zi de Odovanie încheiem timpul serbării Învierii Domnului, când L-am slăvit pe Hristos Cel înviat şi am mărturisit timp de 40 de zile: „Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”.