Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Om al faptelor

Om al faptelor

Galerie foto (2) Galerie foto (2) Repere și idei

Un părinte cu experienţă duhovnicească afirma: vorba sună, fapta tună! Faptele rămân, dincolo de vorbele care s-ar putea risipi asemenea multor lucruri omeneşti.

În ziua de 22 iulie 2021, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a sărbătorit împlinirea vârstei biblice de 70 de ani.

La prima aniversare ca ierarh, când a împlinit 39 de ani, la Iași, în iulie 1990, Mitropolitul de curând întronizat al Moldovei și Bucovinei mărturisea bucuriile și nostalgia satului natal și făcea o legătură între biserica Sfintei Parascheva, lăcaş în care a primit lumina Botezului, leagăn al uceniciei și măreața catedrală din capitala Moldovei, unde își serba întâia aniversare a zilei de naștere ca ierarh. Sfânta Parascheva îi ascultase rugăciunile, făcând în așa fel încât el, tânărul teolog şi profesor, să fie păstor la Iași, într-o vreme deloc ușoară. Niciodată vremurile n-au fost ușoare, cu atât mai mult perioada despre care vorbim.

Atunci când Mântuitorul a făcut mult bine, o seamă dintre cei care erau prezenți, martori ai minunilor şi cuvintelor Lui, cugetau cele rele în inimile lor. Mântuitorul a spus: De ce cugetați cele rele în inimilor voastre? El cunoaște gândurile şi cugetele noastre. Sfântul Apostol Pavel îi îndeamnă pe ucenicii lui să se bucure cu cei care se bucură (Romani 12, 15).

Cel de-al şaselea Patriarh al Bisericii noastre s-a născut într-o localitate cu specific aparte. Nu foarte mare, dar acolo se întâlneau cândva oameni harnici care munceau pământul, iar familia sa avea multe proprietăţi. Mama sa provenea dintr-o familie înstărită, iar bunăstarea familiei se revărsa întotdeauna către semeni. Cu diferite prilejuri, Părintele Patriarh a mărturisit câtă bucurie se întâlnea în casa lor când aveau oaspeți - rude, cunoscuți, unii sosiți de departe. Un părinte care venea din când în când să slujească în biserica satului poposea doar în casa lor. Și-a petrecut primii ani de viață într-o familie primitoare, în preajma bisericii unde a păşit după ce a făcut primii pași. Prin grădină ajungea direct în curtea bisericii, iar primii șapte ani de viață au alcătuit răstimpul formării sale în duh cuviincios și studios. Mama i-a inspirat dragostea față de învățătura Bisericii, iar tatăl, acrivia pentru studiul bine realizat prin lucrarea cu adevărat folositoare, într-o vreme în care tinerii erau îndrumați să fie pre­ocupați de ceea ce făceau.

Știm din veacul de aur al Bisericii că drumurile preferate de marii ierarhi erau îndreptate către biserică și școală. De la exemplul lor s-au perpetuat mai târziu, fiind împlinite de mulţi păstori ai Bisericii. La fel s-au așezat lucrurile şi în viaţa Părintelui Patriarh, fiind iubitor al Bisericii din tinerețea lui și preţuitor al învă­țăturii de carte. Tatăl său, foarte aspru, ferm, în sensul pozitiv al cuvântului, a cerut celor trei copii să învețe carte, mai ales celui mai mic, care a arătat de timpuriu o preocupare constantă pentru studiu. Mai întâi la școala primară, vocația a fost vădită prin mari eforturi, întrucât uneori, în timpul iernii, călătorea pe jos până în satul învecinat pentru a ajunge la ore, neexistând mijloace de transport. În vremea liceului, a avut profesori renumiţi, cum a fost cel de limba franceză, care, văzându-i preocuparea, l-a ajutat să lectureze în franceză, mai târziu fiindu-i de folos la obținerea bursei la Strasbourg. În aceiaşi ani a învățat foarte bine și limba latină, foarte multe dintre expresiile pe care le folosește provin din acea perioadă. Vădea o preocupare constantă pentru carte, cum s-a întâmplat și în vremea studiilor la Lugoj, încheiate în anul 1970, când s-a îndreptat spre Institutul Teologic de Grad Universitar din Sibiu. Acolo, era o tradiție care venea din perioada de păstorire a Mitropolitului Nicolae Bălan, ce trimisese la studii în străinătate pe cei mai valoroși tineri teologi, deveniţi între timp reputaţi profesori de teologie.

Așadar, profesori bine pregătiți, cu specializări în diferite universități ale Europei, i-au inspirat viitorului ierarh o dragoste deosebită față de Teologie. Conform mărturisirilor din diferite perioade făcute de Preafericirea Sa, acești profesori erau cu adevărat dăruiți misiei lor. Ce mult înseamnă când întâlnești un dascăl, un monah, ori un cleric de vocație, care pur și simplu luminează viața altora! Acest lucru s-a întâmplat la Sibiu și apoi, la București, unde a avut bucuria întâlnirii cu reputatul părinte profesor Dumitru Stăniloae, care l-a îndrumat în cadrul cursurilor de doctorat.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a beneficiat de atenția și înțelepciunea unor mari slujitori (sacerdoți) pe care i-a avut Biserica: unul deja amintit, părintele Dumitru Stăniloae, și părintele arhimandrit Cleopa Ilie, de care s-a legat sufletește. Pe lângă aceștia, pomeniți adeseori, mai sunt și alții care merită să fie evocați, mai ales cu prilejul rotund, aniversar, al vieții sale: profesorii de la Lugoj, de la Sibiu, tatăl său, învățătorul Alexie Ciobotea, care îi corecta cu atenție caietele şi temele pe care le avea de făcut, profesorii din Franța și Germania, apoi părintele Paisie Olaru, amintit de multe ori pentru blândețea și sfințenia care se simțeau în preajma sa.

Mai trebuie menționați câţiva ierarhi din viața Părintelui Patriarh: Patriarhul Teoctist, cu familiaritatea care îi era cunoscută, cu bunătatea și viziunea pe care o avea, l-a îndemnat să urmeze viața monahală într-o mănăstire din Moldova, în anul 1987. La masa unde lucra Patriarhul de obicei, citind mulțimea de documente, scrisori și acte, în Reședința Mitropolitană de la Iași, s-a scris și cererea pentru călugărie a tânărului profesor Dan-Ilie Ciobotea. Se adaugă apoi ierarhul care îl cunoștea demult, al zonei de unde provenea, Mitropolitul Nicolae Corneanu, căruia i-a și fost pentru o perioadă scurtă de timp colaborator în demnitatea de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, până când, în iunie 1990, a fost ales Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, la care s-a adăugat, în momentul hirotoniei întru arhiereu, Mitropolitul Nestor Vornicescu.

Avem astfel perioade distincte din viaţa Patriarhului Daniel, legate de formarea academică şi spirituală, de lucrarea ca profesor, consilier al Patriarhului Teoctist la București și apoi ca ierarh, toate adunate într-un buchet de șaptezeci de ani. Foarte puțini, în comparație cu veșnicia. „O mie de ani înaintea Ta sunt ca ziua de ieri care a trecut și ca straja nopții”, ne spune profetul și regele David (Psalm 89, 4). Șaptezeci de ani sunt puțini, dar înseamnă foarte mult pentru viața unui om, pentru lucrarea Bisericii.

În satul natal a construit o biserică şi o mănăstire. Cred că a fost inspirat de înaintașii săi în slujire, care au făcut și ei biserici în locurile de obârşie. Patriarhul Teoctist zidise o biserică în satul natal, fără aprobare atunci, în anii ‘80 ai veacului trecut. Casa natală a Patriarhului Miron Cristea a devenit egumenia (stăreția) mănăstirii pe care a închinat-o Sfântului Proroc Ilie. Patriarhul Nicodim a ridicat o preafrumoasă biserică, supranumită „catedrala munților”, la Pipirig.

Inspirat de lucrarea înaintașilor vrednici, Preafericirea Sa a dorit să construiască în satul natal o mănăstire, care adună tot mai mulți ierarhi, preoți, credincioși și grupuri de pelerini care vin de departe. Acolo nu a fost tradiție monahală, dar iată că în orice loc poate fi un nou început de o importanță deosebită pentru istoria bisericească a românilor.

După modelul pe care ni-l amintește Sfântul Apostol Pavel, care „născuse” pe mulți la credința creștină, consemnăm câteva slove despre slujirea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel ca arhipăstor, ca părinte al Bisericii. „Eu v-am născut prin Evanghelie” (I Corinteni 4, 15). Această naștere este alta decât aceea a părinților care aduc pe lume copii. Grecii au termenul meizon (μεῖζον), care înseamnă mai mult decât sau mai presus. De aceea, părinții duhovnicești, când se străduie, când pun mult suflet, sunt mai presus decât ceilalți. Așa sunt și părinții spirituali - cei de la Botez, duhovnicul care iartă păcatele, preotul dintr-un sat care, uneori, o viață întreagă i-a slujit pe oameni cu multă râvnă. Paternitatea duhovnicească este deosebit de importantă. Un ierarh, dar și un păstor al Bisericii dintr-o comunitate mai mică, dintr-o parohie, dintr-o mănăstire, au chemarea de a-i aduce pe oameni către Dumnezeu, construind mulțime de biserici, inițiind zidirea lor, în istoria unui sat unde n-a existat biserică, nici casă parohială. Cât de mult înseamnă când un ierarh ctitorește o Școală de Teologie într-un loc în care tinerii nu doreau să rămână - pentru că majoritatea sperau să se îndrepte către cetatea Iașilor, către orașele importante, iar la Dorohoi, în ținutul Botoșanilor, nu mai voia nimeni să se stabilească. Înființarea unui seminar teologic, unde a mai existat altul în vremea Mitropolitului Pimen Georgescu, răspundea cerințelor vremii de atunci. Rectitorirea seminarului la Dorohoi (un singur exemplu) a încercat să rezolve o problemă pastorală a zonei.

Așadar, din aceste considerente, un ierarh, și mai ales un Patriarh, este întâi de toate Părinte, care nu mai are propriile bucurii, nu mai găsește timp decât pentru rezolvarea problemelor care țin de buna administrare a Bisericii.

Sfântul Apostol Pavel ne spune mai grăitor decât oricine prin câte încercări a trecut, prin câte necazuri, „încercări de la oameni, de la frații cei mincinoși, de la cei din neamul meu”, spune Sfântul Apostol Pavel (II Corinteni 11, 26). Încercări „pe râuri, încercări pe mare, încercări în cetăți”. Așadar, Apostolii, cum a fost Pavel și cum sunt urmaşii lui, au încercări, dar şi bucurii cum nu simt alții.

Dincolo de vicisitudini și de multe presiuni, de evaluări corecte sau pripite pe care le fac oamenii, mai ales în vremuri tulburi, un arhipăstor rămâne înainte de toate un părinte. Dragostea lui se îndreaptă către Biserică, către oamenii care îi sunt aproape sau mai departe, știind că, dacă lucrează cu frică de Dumnezeu, răspunde chemării ce i-a fost adresată.

Principalele caracteristici care pot contura chipul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, având în vedere mesajul pe care l-a preluat de la înaintași, pe care l-a adaptat secolului în care trăim şi pe care îl transmite mai departe, se pot sintetiza prin cuvintele Sfântului Grigorie Palama: „Orice cuvânt poate fi contrazis de un alt cuvânt. Niciodată fapta”. Așadar, cred că actualul Patriarh al României este un om al faptei, în primul rând. Este greu de surprins în câteva cuvinte cele înfăptuite în timpul slujirii arhi­erești: ctitoriri de lăcașuri sfinte (biserici, mănăstiri, case parohiale, trapeze, biblioteci, instituții caritabile, spital). Îmi amintesc cu cât sârg, în anii ‘90 și apoi, după anul 2000, în mănăstirile Moldovei s-au înfiinţat cabinete medicale, în care erau tratați nu doar călugării. Nu trebuie uitate niciodată marile instituții ale Bisericii: o facultate de teologie, cum este cea de la Iași, o academie, seminarii teologice, școli postliceale, cu profesori erudiți, precum şi multe alte proiecte. Sunt arhicunoscute marile ctitorii de la București: Catedrala Mântuirii Neamului, Radioul și Televiziunea TRINITAS, Centrul de Presă BASILICA și multe altele. Vizitând o călugăriță vârstnică, nu de multă vreme, care nu mai poate merge la biserică, mi-a spus: Cine a ctitorit Radioul TRINITAS mare faptă bună a făcut. Sunt oameni care nu pot trăi fără Liturghie. Dacă noi de multe ori nu acordăm importanța cuvenită slujbelor ori lucrurilor cu adevărat esenţiale din viaţa noastră, cred că Părintele Patriarh este un om al faptelor. Împreună cu împlinirile cele multe mai putem adăuga înțelepciunea, cuvintele învățăturii, chibzuinţa, echilibrul şi altele asemenea, Preafericirea Sa fiind un om profund, acribios și
dinamic.

Mântuitorul a spus că fiecare scoate din inima lui ce are: cel bun scoate pe cele bune; cel rău, de asemeni, pe cele rele (cf. Matei 12, 35).

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a renunţat adeseori la organizarea unor momente speciale prilejuite de aniversările personale, arătând și de această dată o discreție pe care o putem numi filocalică. Ceea ce s-a întâmplat, Liturghia, Te Deum-ul, un moment aniversar, sunt absolut firești și trebuincioase, pentru că îi ajută pe slujitorii Bisericii şi pe toţi credincioşii să cultive darul recunoștinței. Dacă oamenii se vor cinsti unul pe altul, viața din lume, din Biserică, va fi altfel. Dacă nu se vor cinsti, oamenii vor rămâne, mai departe, înstrăinaţi de Dumnezeu.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a alcătuit un Act Sinodal, grăitor, care sintetizează viața Părintelui Patriarh. Este o filă de cronică. În însemnările multor biserici din Arhiepiscopia Bucureștilor, ca şi altă dată în diferite locuri din ţară, s-au scris fapte petrecute în acești ani: zidiri de biserici, restaurări, sfințiri. Multe dintre lăcaşurile de cult ale cetăţii Bucureștilor arată mai luminoase, iar unele chiar strălucitoare, prin grija şi osârdia sa.

Cred că mesajul cel mai potrivit (firesc) din partea Arhiepiscopiei Bucureștilor, care adună mănăstirile, bisericile, instituțiile cunoscute ale Ecclesiei de aici, din această zonă, din inimile slujitorilor Bisericii și ale credincioșilor față de arhipăstorul lor, este acela al rugăciunii. Toate darurile sunt importante, cuvintele sunt frumoase şi binevenite, faptele rămân, dar rugăciunea urcă până la Dumnezeu. Pomenirea pe care o fac preoții mereu la fiecare Liturghie, prețuirea colaboratorilor Preafericitului, dar și a celor care îl apreciază, îl cinstesc și-l pomenesc. De multe ori mi-au spus preoții că numele lui apare înscris în pomelnicele pe care credincioșii le aduc la Sfântul Altar. Nu este puțin lucru. Rugăciunea este și cuvânt, și faptă, în același timp.

Împreună cu cei care îi adresează Preafericirii Sale cuvinte de bucurie în aceste zile, ne-am adăugat și noi, cei din Arhiepiscopia Bucu­reștilor, ca și din alte ținuturi, din diaspora românească, pe care Preafericirea Sa o are la inimă, din lumea întreagă. Preafericitul se bucură de mulți cunoscuți, prieteni, colegi și colaboratori care îl cinstesc, admiratori și slujitori devotați în lumea întreagă, acum, când Biserica Ortodoxă Română a mers până departe, la marginile pământului, ca să ducă în limba poporului nostru cuvântul Evangheliei celor care, din binecuvântate pricini, se află departe de țara lor.

Citeşte mai multe despre:   Patriarhul Daniel  -   aniversare