Omagiu Părintelui Patriarh Daniel

Timpul se scurge repede în viața fiecărui om, de aceea, el trebuie valorificat la maximum, pentru a-l face cât mai roditor în viața personală, nu numai pentru lumea aceasta, ci și pentru veșnicie. Dacă cel care se află lucrător în timp este o personalitate de excepție, care este aleasă de Dumnezeu și pusă în fruntea Bisericii Sale, atunci valoarea ­timpului primește și o altă semnificație. În acest context trebuie privită lucrarea arhipăstorească pe care a desfășurat-o timp de aproape 14 ani Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel (2007-2021).

Această perioadă de timp nu a fost foarte îndelungată, dacă o privim după numărul anilor, dar ea a fost o perioadă plină de prefaceri, de reflectare asupra unei noi viziuni și conturarea unei noi perspective pentru lucrarea și misiunea Bisericii ­Ortodoxe Române, în mijlocul societății românești. De aceea, această perioadă de timp a fost nu doar una a reflecției și a cugetării, deși a fost și aceasta, ci, în egală măsură, una a unor bogate împliniri. Sunt personalități care într-un număr redus de ani au avut atâtea împliniri, câte nu au reușit să realizeze alții într-un secol. Cred că acest lucru îl putem spune despre activitatea dinamică, vizionară și de larg orizont spiritual pe care a desfășurat-o în această perioadă de timp în fruntea Ortodoxiei românești Părintele Patriarh Daniel.

Preafericirea Sa s-a străduit să aducă o nouă viziune în ansamblul vieții noastre bisericești. Nu s-a mulțumit doar cu aspectul administrativ, căruia i-a adus importante corecturi, deși și acesta este foarte important pentru viața noastră bisericească, imprimând un suflu nou, responsabil și ­dinamic acestuia. Părintele ­Patriarh Daniel a îmbrățișat cu mintea și cu brațele sale întreaga viață a Bisericii noastre.

Într-o epocă a unui accentuat progres tehnic, a unor schimbări amețitoare în viața societății contemporane, Preafericirea Sa, cu râvnă apostolică, a călăuzit destinele Bisericii Ortodoxe Române, pentru a răspunde la interogările lumii de astăzi prin manifestări multiple, cu profunde semnificații teologico-bisericești și misionare, prin care s-a dinamizat potențialul de lucrare în vremea noastră al Ortodoxiei românești. Rândurile de față se doresc a fi un omagiu adus acestei neobosite activități pastoral-misionare desfășurate de Preafericitul ­Părinte Patriarh Daniel.

Obiective împlinite

Încă de la instalarea sa ca ­Patriarh la data de 30 septembrie 2007 a căutat să creioneze câteva direcții majore, asupra cărora să se concentreze, în viitor, pentru ca Biserica Ortodoxă Română să nu fie doar un așezământ cu un trecut istoric atât de bogat, ci să poată fi evidențiat faptul că ea este, totodată, o realitate prezentă, conștientă și responsabilă în sânul poporului român, pe care este chemată să-l slujească cu dragoste și jertfelnicie. Încercăm prin rândurile de față să surprindem câteva din direcțiile pe care le-a slujit cu atâta dăruire, perse­verență și dragoste Părintele ­Patriarh Daniel.

În primul rând, Preafericirea Sa s-a străduit ca în misiunea sa patriarhală să rețină elementele valoroase pe care le-a identificat în slujirea de Întâistătători a predecesorilor săi, Patriarhii ­Miron, Nicodim, Justinian, Justin și Teoctist, convins fiind că în Biserică există o continuitate nu numai a credinței, a harului sfințitor și mântuitor, împărtășit prin Sfintele Taine, ci și a slujirii. Misiunea Bisericii, în sensul larg al cuvântului, este legată într-o anumită măsură și de contextul istoric, cultural, social, științific, în care Biserica este chemată să slujească lumea și omenirea, pe de o parte, dar, în același timp, ea are și o continuitate în transmiterea credinței și în lucrarea de sfințire a cre­dincioșilor prin Sfintele Taine și de călăuzire a lor pe calea mântuirii, care nu depinde numai de contextul istoric în care Biserica este chemată la slujire.

În al doilea rând, Preafericirea Sa a reușit să pună în lumină Tradiția vie, apostolică și patristică a Bisericii, pe care nu trebuie să o înțeleagă nimeni ca pe o piesă de muzeu sau de arhivă, ci ca pe o realitate vie, creatoare, dătătoare de lumină și de mântuire în fiecare epocă sau timp, în care Biserica este chemată să des­fășoare o lucrare misionară cât mai bine gândită și articulată.

În al treilea rând, Părintele Patriarh Daniel a scrutat prin timp ceea ce Duhul Bisericii are de spus în timpurile noastre. De aceea, s-a străduit să motiveze și să coaguleze în vederea slujirii Bisericii toate segmentele eclesiale, să le încurajeze și să le pună în lumină potențialul lor creator, pentru ca fiecare mădular al ­Bisericii și, îndeosebi, cei responsabili cu misiunea deosebită a acesteia să conștientizeze că este nevoie de o nouă abordare a prezenței și a misiunii Bisericii în societate, într-o vreme marcată de o secularizare crescândă, care se manifestă cu o tenacitate și cu o agresivitate tot mai îngrijorătoare. În fața acestei situații, ­Biserica nu mai poate proceda în același fel în care a acționat în alte vremuri, când un asemenea fenomen nu era atât de ­prezent și de acaparator.

Întotdeauna în pas cu timpurile 

O direcție importantă a slujirii sale o reprezintă aducerea la viață a unei structuri mediatice bise­ricești diverse, actuală și care să aibă acoperire în întreaga țară, dar și în străinătate. Televiziunea şi radioul „TRINITAS”, agenția de presă „BASILICA” și publicaţiile „LUMINA”, aduse la viață prin spiritul vizionar și strategic al Preafericirii Sale, încearcă să răspundă prin aceste mijloace la provocările actuale care se ridică în fața Bisericii. În ultimii ani, mai ales, s-a putut observa o creș­tere a adversității unor persoane împotriva prezenței și a lucrării Bisericii în societate și care au întristat mult pe Preafericirea Sa și pe slujitorii Bisericii, dar care nu a abdicat nici o clipă de la misiunea la care a fost chemat de Arhiereul Cel veșnic - Iisus Hristos -, adâncindu-se și mai mult în puterea credinței și a nădejdii în Domnul și Stăpânul vieții și al istoriei, care vine în ajutorul și întărirea celor care Îl iubesc și slujesc pe Dumnezeu.

Nevoia unei legături mai strânse între Sfânta Liturghie și filantropie (slujirea jertfelnică a aproapelui) a fost subliniată în mai multe rânduri de Prea­fericirea Sa atât prin cuvânt, cât și prin pilda propriei sale vieți și lucrări în acest sens. Aceasta pentru că Biserica lui Iisus Hristos are un potențial inepuizabil în ceea ce privește slujirea lumii, după chipul sau pilda Mântuitorului, care i-a îndemnat pe ucenicii Săi să-i slujească pe oameni, așa cum i-a iubit și i-a slujit El Însuși, până la dăruirea propriei Sale vieți pentru mântuirea lor. În Biserica lui Hristos se află această energie care mișcă mădularele Trupului ­Bisericii să slujească unul altuia, pentru a împlini Legea lui Hristos (cf. Galateni 6, 2).

Gândul pastoral al Preafericirii Sale este și acela de a ajuta la conturarea unei conștiințe misionare a slujitorilor Bisericii, care sunt chemați să-și împlinească chemarea lor cu un elan misionar tot mai bine articulat, izvorât din dragostea Mântuitorului Hristos și care îi împiedică să decadă în ipostaza de simpli „slujbași bise­ricești”. Pentru sprijinirea acestora, Preafericirea Sa editează cărți, broșuri, almanahuri, care se constituie în auxiliare prețioase în slujirea preoțească, dar și prin îndemnurile sale părintești în acest sens.

Încă din primele zile ale slujirii sale arhipăstorești, Părintele ­Patriarh Daniel a simțit cu o deose­bită acuitate nevoia ridicării unei noi Catedrale Patriarhale, visul neîmplinit al multor înain­tași - Catedrala Neamului. Pronia lui Dumnezeu a rânduit ca acest vis, am putea spune de secole, să prindă contur și să se realizeze în zilele slujirii Preafericirii Sale. La acest proiect major al Ortodoxiei românești a vegheat zile și nopți, văzând, cu tristețe, cum unii din compatrioții noștri nu înțeleg necesitatea ridicării acestei catedrale, ca simbol al credinței, al unității și al dem­nității poporului român, așa cum au acest simbol de excepție mai multe popoare din Răsărit și din Apus. Cu voia ­Bunului Dumnezeu, acest măreț „lăcaș al Domnului” și „mare Poartă a cerului” a cunoscut prima sa împlinire, ca un omagiu adus celor 100 de ani de la Marea Unire de la 1 decembrie 1918.

Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad dorește să se asocieze acestei recunoștințe, bucurii și omagiu, cu mulțumire și gratitudine, pentru tot sprijinul și încurajarea pe care le-a simțit în acești ani, în devenirea sa institu­țională și academică, din partea Preafericirii Sale.

Teologia şi viaţa merg împreună

În complexitatea persona­lității sale surprindem nu numai pe păstorul iscusit de suflete, ci și pe teologul de largă respirație națională și internațională. ­
În gândirea sa teologică putem sesiza evidențierea înnoirii discursului teologic pe coordonate du­hov­nicești, pastoral-misionare și culturale, punând într-o lumină vie legătura dintre dogmă, spiritualitate și cult.

Părintele Patriarh Daniel ­este teologul care manifestă capacitate teologică, culturală și inteligență pentru dialogul teologic și ecumenic cu Bisericile apusene, făcând cunoscut și accesibil mesajul Ortodoxiei pentru lumea de astăzi. A știut cu o măiestrie deosebită să evidențieze semnificația prezenței și lucrării Bisericii noastre în contextul lumii de astăzi, demonstrând că Biserica nu trebuie să se bazeze pe clișee și stereotipuri de nici un fel, ci ea trebuie să fie veche și nouă, în același timp, întemeiată pe Tradiția dumnezeiască apostolică, permanent valabilă, dar, totodată, ea trebuie să fie și deschisă și profund responsabilă pentru întreaga lucrare mântuitoare în mijlocul poporului lui Dumnezeu în vremea noastră.

Din toate și prin toate, însă, răzbate duhul credinței dogmatice a Bisericii, dar în mod aparte importanța covârșitoare a Preasfintei Treimi, ca taină a unității în diversitate și a diver­sității în unitate. Treimea le cuprinde pe toate și le lă­murește pe toate, Ea fiind izvor de lumină, de viață, de împăcare și de unitate pentru o lume neunită, învrăjbită și înstrăinată de valorile perene ale credinței și ale Evangheliei. Valorifică în mod creator, cu pasiune și dăruire, moște­nirea teologică și duhovnicească a mentorului și dascălului său, părintele Dumitru Stăniloae.

Nu greșim dacă afirmăm că Preafericirea Sa, prin formație, prin lucrare și prin dragostea față de teologie și dimensiunea ei academică, misionară și eclesială este Patriarhul-dascăl.

Curajul, perseverența în tot lucrul cel bun, competența, viziunea clară a lucrurilor și dăruirea și iubirea jertfelnică față de Iisus Hristos și față de Biserica Sa constituie coordonate esențiale în slujirea sa în demnitatea de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

Cu acest prilej binecuvântat îi dorim Preafericirii Sale ani mulți, cu sănătate și bucurie, pentru a continua frumoasa și bogata lucrare arhipăstorească în Ortodoxia românească, spre preamărirea lui Dumnezeu în Treime și mântuirea credin­cioșilor. Întru mulți și fericiți ani, Preafericite Părinte Patriarh ­Daniel!