Păirinţii Paisie Olaru și Cleopa llie de la Sihăstria, uitați în rugăciunile și amintirile noastre

În Sfântul Munte Athos, la mănăstirea Caracalu, ajutată în trecute vremi de evlavioși domni români, se află o icoană a Sfinților Apostoli Petru și Pavel aflați într-o frățească îmbrățișare. Acesta este modelul care se oferă lumii de azi, tot mai fragmentată și mai lipsită de iubire. Frații între ei, vecinii, colegii de birou sau cei de breaslă, părințiicu fii lor și toți deopotrivă trebuie să se afle în îmbrățișare și nu în separare.

Icoana de la Caracalu ar putrea fi zugrăvită în vremurile noastre cu alți doi mari părinți trăitori într-un veac plin de încercări și furtuni abătute asupra Bisericii lui Hristos din România. Doi rugători, misionari și mărturisitori ai iubirii nesfârșite a lui Dumnezeu față de lume. Aceștia sunt Ieroschimonahul Paisie Olaru și Arhimandritul Cleopa Ilie de la Sihăstria.

Marii duhovnici nu-și fac mormintele în biserici

În fiecare toamnă, la 18 octombrie și la 2 decembrie, în zilele trecerii lor în veșnicie, se reaprind, ca în fiecare zi de peste an, candelele de la mormintele lor aflate în dumbrava mănăstirii. Marii duhovnici nu-și fac mormintele în biserici. Ei preferă, din smerenie, odihna cimitirelor și nu slava unor ctitorii somptuoase. Într-o zi, la chemarea Domnului, trupurile lor se așază alături de obștea din veac adormită a mănăstirii. Sunt și cazuri în care Dumnezeu hotărăște ca trupurile lor să se întoarcă în biserici, cu chipurile zugrăvite în icoane. Dar numai când El voiește! Anul acesta se împlinesc 16 ani de la strămutarea la veșnicile locașuri a bunului duhovnic Paisie Olaru și 8 ani de la trecerea la Domnul a cunoscutului misionar Cleopa Ilie.

Părintele Paisie cel bun ca un înger păzitor

Părintele Paisie a fost un monah cu o trăire exemplară. Smerit, ascuns de privirile adeseori nesincere ale oamenilor, rugător și bun ca un înger păzitor, a luminat prin viața lui o jumătate dintr-un veac zbuciumat. La chilia lui, aflată pentru un timp la Slatina lui Lăpușneanu din vecinătatea Fălticeniului ori sub stâncile Sihlei, în comuniune cu sihaștrii de altă dată, veneau mulți oameni cu dor după înălțimile Taborului. Sub haine smerite se ascundeau persoane deosebite, cu școli și demnități înalte care băteau drumul greu dinspre Agapia, Văratec ori Sihăstria până la însinguratul schit Sihla. Lăsau sub epitrahilul marelui duhovnic păcatele și neliniștile lor și se întorceau acasă cu nebănuite forțe primite din binecuvântarea marelui avvă. Părintele le dorea tuturor un colțișor de rai. Nu amintea niciodată de infern, el era de altfel cu totul străin de viața dusă într-un astfel de loc.

Părintele Cleopa l-a prețuit mult pe duhovnicul său Paisie. Au fost împreună la Slatina, înființând o obște model, cu osârduitori călugări, cu școală monahală, cântăreți de ținută și viață ca la Pateric. Ceilalți ani, mai bine de treizeci, i-au petrecut la Sihla și Sihăstria, în liniștea munților și sub ari­pile îngerilor.

Părintele Cleopa, misionarul neobosit

Părintele Cleopa a fost mi­sionar neobosit, având tăria cuvântului, aidoma profeților, și clarul scrisului. Sute de oa­meni urcau poteca până la chilia cuvioșiei sale. Cerdacul chiliei se transforma ad-hoc într-un amvon sau o catedră, iar spațiul dimprejur într-un amfiteatru natural, vegheat de pomii roditori și de brazii înalți sădiți cu grijă de mâinile sihaștrilor. Vocea lui, ca a tu­netului, cu o naturalețe auten­tică, a întors către Dumnezeu inimile multora. În sufletele lor, după un timp, încolțea do­rul revenirii în acel loc și după glasul „păstorului celui bun”. La chilia lui au poposit ierarhi și savanți, demnitari și intelec­tuali, monahi și preoți nenu­mărați, dar mai ales șiruri ne­sfârșite de credincioși. Trăirile legate de cei doi părinți sihăstreni sunt greu de tălmăcit în cuvinte. Nu de mult, am înso­țit la Sihăstria, într-o scurtă vizită, un mitropolit grec. Am ajuns acolo după ce se înnop­tase. După închinarea în cele două biserici ale mănăstirii, ierarhul cu pricina a vrut să facă o rugăciune (trisaghion) la mormintele celor doi. Nu era nimic pregătit dinainte. Am urcat drumul spre cimitir pre­sați de timp. Era întuneric beznă, iar în cimitir ardeau cel puțin 40 de candele, la diferite morminte. Aveam să aflu că ele se potrivesc în fiecare zi cu untdelemn din destul ca să ar­dă până a doua zi. Pe lângă candele, la mormintele părin­ților Paisie și Cleopa ardeau și lumânări. Am făcut cuvenita pomenire și am plecat în drumul nostru. Ca și noi, alți mulți slujitori ai Bisericii ve­niți nu doar din România, să­vârșesc la mormintele lor în­dătinata rugăciune din rânduiala de cult ortodoxă.

Când Dumnezeu va hotărî...

Cei care i-au întâlnit, fie și o singură dată, pe părinții Paisie și Cleopa, nu-i mai pot uita. Numele lor se află la proscomidia multor Sfinte Altare și-n inimile ucenicilor. Viața lor este ca și aceea din sinaxare, iar o posibilă icoană i-ar putea înfățișa îmbrățișându-se.

La ceas de aducere aminte pentru cei doi părinți, aș mai putea spune doar atât: „O ca­nonizare întârziată”. Este de fapt titlul unei mărturisiri fă­cută către părintele Paisie în volumul omagial tipărit recent de Mitropolia Moldovei și Bu­covinei. Iar într-o zi, când Dumnezeu va hotărî, trupu­rile lor se vor întoarce în bise­rica mănăstirii, cu icoane și cântări măiestrite pentru cei doi mărturisitori la cumpăna dintre milenii, a căror viață și lucrare s-a aflat mereu într-o sfântă îmbrățișare.

* Arhim. Timotei Aioanei este exarh cultural al Arhiepiscopiei Iașilor