Părintele Constantin Sârbu în galeria mărturisitorilor

Figura părintelui Constantin Sârbu se adaugă la galeria cu preoţi martiri din vremea comunismului.

Preotul Sârbu s-a născut în 1905 într-un sat de lângă Galaţi, într-o familie de ţărani. A absolvit școala de cântăreți și seminarul teologic, apoi în București a studiat la Facultatea de Teologie şi la Conservatorul de Muzică.

A fost o vreme preot în Huși, iar din noiembrie 1938 s-a transferat la nou-înfiinţata parohie bucureșteană din Bariera Vergului, unde urma să construiască biserica. Locașul parohiei sale se ridica încet, oamenii fiind săraci, astfel încât preotul Sârbu a mers cu cererile până la conducătorul statului, mareşalul Ion Antonescu.

Odată ridicată biserica, părintele a organizat la subsolul acesteia un spațiu de întâlnire cu intelectualii vremii. Între confe­rențiari se aflau oameni valoroși: teologul Teodor M. Popescu, pictoriţa Olga Greceanu, preotul Toma Chiricuţă, profesorul Constantin Pavel, publicistul Gheorghe Lungulescu. Părintele Sârbu însuşi îi electriza pe oameni cu vorbe pline de duh. Manifestările făţişe de cultură creştină au continuat şi după 1946, chiar dacă erau interzise.

La slujbe, părintele vorbea liber, nu ţinea cont că sunt agenţi în biserică. Continua să-l pomenească pe Antonescu, ctitorul bisericii. Le spunea oamenilor că sunt vremuri de restrişte pentru credinţă, dar ei să fie tari şi să nu se lase de Hristos.

La 28 noiembrie 1948, la o serbare ținută în biserică, preotul Sârbu a pus o fetiţă să recite poezia „Iisus e veşnic călător”, după cum scriu Adrian Nicolae Petcu şi Gh. Vasilescu în articolul „Părintele Constantin Sârbu - un mare slujitor al Altarului”. Între acuzaţiile aduse a mai fost şi cununarea a 22 de perechi de miri într-o singură zi, pe care îi învăța cu glas tare să fie buni creştini. Acest lucru, în 1948, era un afront adus comunismului. Preotul Sârbu a fost arestat un an mai târziu, dar eliberat la intervenţia autorităţilor bisericeşti.

În 1951, părintele Sârbu a greșit din nou în fața co­muniștilor angajând la cantina parohiei o bucătăreasă care lucrase pentru legionari. Locuinţa i-a fost percheziţionată, iar el - arestat şi anchetat. Toată activitatea i-a fost trecută sub semnul „uneltirii contra ordinii sociale”. În anchetă i s-a adus și învinuirea că era prieten cu Constantin Dărăşteanu, fost membru al Partidului Ţărănesc, liderul unui grup de rezistenţă anticomunistă.

„Arestat la 10 ianuarie, ziua sa de naştere, a fost dus la Ministerul de Interne. Ancheta a durat un an. A fost torturat, urmărindu-se să se obţină recunoaşterea că a ajutat cu bani din aur organizaţia legionară.

Părintele nu a colaborat niciodată cu legionarii, deşi aceştia s-au oferit să ajute la construirea bisericii, părintele a refuzat categoric”, mărturiseşte doc­torița Octavia Tăslăoanu în lucrarea „Slujitor al supremului adevăr”, editată de Parohia Sapienţei, în 1999.

A fost condamnat la 10 ani de închisoare. A fost închis la Jilava, Gherla şi Dej, apoi dus în lagărele de muncă de la Poarta Albă şi Salcia. A făcut opt ani de detenție şi doi ani de domiciliu forţat la Viişoara, judeţul Ialomiţa.

La eliberare, părintele Sârbu i-a cerut Patriarhului Justinian să fie trimis la cea mai săracă biserică din Bucureşti și așa a ajuns la Bisericuţa Sapienţei. Zeci de mărturii adunate în cartea editată de parohia de aici stau mărturie pentru zelul său misionar.

Părintele Constantin Sârbu și-a dat sufletul în mâinile Domnului în anul 1975. A rămas o legendă vie, chipul său fiind pictat pe peretele ctitorilor în bisericuţa bucureșteană din Strada Sapienţei.