Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Patriarhul nostru

Patriarhul nostru

Galerie foto (5) Galerie foto (5) Repere și idei
Un articol de: Acad. Mircea Dumitru - 02 Oct, 2022

L-am cunoscut pe Preafericitul Părinte Patriarh Daniel cu mulți ani în urmă. Ocazia acelei prime întâlniri a fost un colocviu organizat de către Preafericirea Sa la Centrul „Daniil Sihastrul” de la Durău, atunci când domnia sa era Mitropolit al Moldovei. Am fost invitat, împreună cu alți câțiva colegi filosofi de la Universitatea din București, pentru a purta un dialog cu teologii facultății de profil de la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași.

Ceea ce ne-a impre­sionat dintru început pe mine și pe colegii mei - iar admirația mea a crescut de-a lungul anilor, pe măsură ce am ajuns să-l cunosc din ce în ce mai bine pe Părintele Patriarh, iar intuiția mea originară a fost confirmată cu fiecare ocazie în care am fost în preajma domniei sale - a fost capacitatea cu totul neobișnuită de a cuprinde în extensiune, dar și de a pătrunde în adâncime, deopotrivă chestiuni și subiecte teologice foarte complexe, profunde și subtile, dar și aspectele practice ale organizării și păstoririi vieții de zi cu zi a Bisericii.

Dar activitățile în care am fost an de an în proximitatea Preafericitului Părinte Patriarh, reprezentând Universitatea din Bucu­rești, au fost simpozioanele anuale tematice în care sunt celebrate momentele esențiale din viața liturgică și de obște a Bisericii noastre Ortodoxe și a Patriarhiei Române. Vocația de păstor a Preafericirii Sale și misiunea pedagogică a celui care este Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române transpar în fiecare astfel de manifestare deopotrivă spiritual teologică și de învățătură pentru noi toți. Astfel, cu câțiva ani în urmă, la propunerea Preafericitului Părinte Patriarh, Patriarhia Română a marcat Anul omagial al misiunii parohiei și mănăstirii azi și Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur și al marilor păstori de suflete. În acest context, Patriarhia a organizat Simpozionul Național de Pedagogie Creștină, pe o temă cât se poate de actuală și esențială pentru viața publică din România, anume „Repere ale educației creștine în teologia Sfântului Ioan Gură de Aur, actualizate în relația Biserică - Familie - Școală din contextul contemporan”. Această temă condensează relația paideic-formativă esențială dintre Biserică - Familie - Școală, punând în relief rolul credinței și al spiritualității în educație.

Biserica, factor principal de cultură în societatea românească

Desigur, ecourile dezbaterilor și ale controverselor din ultima vreme, de multe ori confuze și rău orientate, ca să nu spunem chiar rău intenționate, cu privire la locul și rolul predării religiei în școlile din România nu s-au stins încă. Și, cu siguranță, lucrările simpozionului au reflectat această ches­tiune foarte importantă de pedagogie socială întrepătrunsă cu predarea religiei și cu rolul activ al educației religioase în modelarea personalității tinerilor studioși și în formarea și consolidarea sistemului de valori pe care îl asigură și îl transmit școala și educația, în general.

În aceste dezbateri, s-au configurat două mari orientări - nu ­întotdeauna servite de cele mai solide argumente. Avem, pe de-o parte, pe aceia care se opun edu­cației religioase în școlile publice, invocând și pretextând diverse motive, temeiuri sau rațiuni: pre­zența educației religioase în școli ar constitui o susținere din partea statului a acelor credințe religioase care sunt predate în școli; ar constitui un factor de presiune pentru obținerea conformismului social sau, dimpotrivă, pentru excluderea din grup a acelor copii care nu aparțin religiei predate în școală.

Pe de altă parte, susținătorii educației religioase realizate prin intermediul predării religiei în școli argumentează că opiniile, credințele și convingerile religioase au contribuit decisiv, din punct de vedere istoric, la socializarea comportamentului și a moralității oamenilor. Mai mult, predarea religiei în școală este importantă pentru motivarea și încurajarea morală a copiilor de a se dezvolta ca adulți responsabili, împliniți spiritual și cultural.

Ceea ce întărește și face deosebit de apt acest argument din urmă este deslușirea legăturii intrinseci dintre cult și cultură în devenirea spirituală a unui popor, care se împlinește și se desă­vâr­șește și pe calea educației școlare religioase și a transmiterii acelui sistem de valori specific spiri­tualității poporului. În această ordine de idei, îmi permit să evoc un scurt fragment cât se poate de relevant din cuvântul rostit de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel cu ocazia sărbătoririi Zilei Culturii Naționale la Academia Română, în ziua de 15 ianuarie 2015. „Este îndeobște cunoscut că primele forme de cultură evoluată sunt legate de cult: cărți, școli, artă și altele. Credința creștină sfințește sufletul poporului și transfigurează cultura într-o comuniune între generații, iar cultura, la rândul ei, ajută credința să se exprime în mod dinamic și durabil. Așadar, credința și cultura nu sunt două entități paralele, ci, deși distincte, ele se întrepătrund și se conțin reciproc. Cultura oferă sol fertil credinței, iar credința face să rodească perenitatea culturii ca pe o Liturghie a identității unui popor, săvârșită în devenire și dăinuire spre slava lui Dumnezeu Domnul istoriei și demnitatea neamului”.

Cultul, cultura, școala, educația sunt indisolubil corelate între ele

Într-un alt cuvânt important, adresat la sărbătorirea a 150 de ani de la înființarea Universității din București, Preafericitul Părinte Patriarh insista asupra înțelegerii Universității ca laborator al științelor dinamice și comunicare a valorilor perene. Credem că aici avem cheia descifrării și a înțelegerii legăturii dintre educație și valori, inclusiv acelea ale trăirii experienței religioase. În orice făptuiește și gândește omul, acesta este angajat valoric. Poziția apărată de diferite forme de pozitivism în secolul trecut, unele păstrându-se în mod anacronic până astăzi, a neutralității axiologice, este doar un mit - unul lipsit de orice fertilitate culturală și de șansă a adevărului. Valorile perene dau identitatea culturală a ființei unui popor și acestea trebuie transmise prin educație. Copiii trebuie socializați prin interiorizarea acestor valori care dau sens, coerență și scop acțiunii sociale.

Pronunțările publice ale Preafericitului Părinte Patriarh în aceste chestiuni sociale și culturale esențiale, acțiunile Bisericii, motivate sau direct determinate de către deciziile sau îndemnurile domniei sale, spiritul său echilibrat, înțelegător, dar și ferm, cuvântul său clar, precis, dar și subtil - toate aceste virtuți morale și intelectuale care caracterizează personalitatea Patriarhului nostru dau trăinicie, coerență și substanță atât marilor proiecte eclesiastice, cât și vieții de zi cu zi a Bisericii noastre, care se împletesc și se întrepătrund cu proiectele și viața de zi cu zi a întregii noastre societăți. Păstorirea de către Preafericitul Părinte Patriarh a Bisericii noastre este garanția că lucrurile vor fi făcute bine și temeinic.

Citeşte mai multe despre:   aniversare  -   Patriarhul Daniel  -   întronizare