Pelerinaj al ţiganilor

Aproape 2.000 de ţigani europeni, în zilele de 11 şi 12 iunie, au fost în pelerinaj la Roma. Printre ei s-a aflat şi un grup din România, coordonat de pr. Alois Fechet. Din grup, cu binecuvântarea IPS Teofan, Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, a făcut parte şi un preot ortodox care se ocupă cu pastoraţia ţiganilor.

Pelerinajul a fost ocazionat de împlinirea a 150 de ani de la naştere şi a 75 de ani de la martiriul fericitului Ceferino Giménez Malla (1861-1936), ţigan de origine spaniolă martirizat pentru credinţă.

Sâmbătă, 11 iunie, la ora 12:00, participanţii la eveniment au fost primiţi de Papa Benedict al XVI-lea în aula "Paul al VI-lea". Femei, bărbaţi, bătrâni şi copii aparţinând de circa zece etnii (printre care: rom, kalé, manouches, sinti, travellers, romanichals şi yenish) au fost prezenţi cu dorinţa de a povesti frânturi ale unei vieţi în general ignorate, adesea dispreţuită, având în spate o istorie urzită din lumini şi gesturi eroice. Multe etnii nu mai sunt nomade, dar caută stabilitate, având noi aşteptări în faţa vieţii.

Întâlnirea a fost animată de sunete tipice ale muzicii ţigăneşti, alternate cu momente de mărturii ale unor ţigani care au vorbit despre lumea lor, făcută din libertate, dar, deseori, şi din numeroase dificultăţi, neîncredere din partea celorlalţi, din experienţe dramatice din trecut, dar şi din speranţe pentru viitor.

La audienţă au participat şi câteva călugăriţe care provin din aceste grupuri etnice, alături de câţiva preoţi şi diaconi care vor primi în curând taina preoţiei. Una dintre călugăriţe, Anastazia Hulubova, din Slovacia, a vorbit despre vocaţia ei. Când era adolescentă a cunoscut un preot şi un grup de tineri creştini şi a început să frecventeze acel grup pe ascuns, de teama regimului comunist. În prezent se ocupă de pastoraţie în mijlocul romilor, a populaţiei sale de origine. "Pe ei nu-i interesa că sunt ţigancă. Participam împreună la Sfânta Liturghie în fiecare zi, unde întâlneam şi călugăriţe. Atunci am înţeles că Domnul mă chema să­i slujesc devenind o călugăriţă. Am înţeles că mă chema să­i ajut pe ţigani să găsească drumul care conduce la El şi să afle astfel adevărata bucurie. Sper ca Evanghelia şi iubirea lui Isus să ajungă cât mai repede la fraţii şi surorile noastre care nu le cunosc încă", a spus călugăriţa.

A vorbit şi Ceija Stoika, ţigancă din Austria, care a supravieţuit detenţiei din lagărele de concentrare de la Auschwitz-Birkenau şi Bergen-Belsen. Făcea parte dintr-o familie lărgită de 200 de persoane, din care doar şase au supravieţuit războiului şi exterminării. Avea 9 ani când a fost deportată. "Eu doresc un lucru, a spus ea: ca ţiganii să fie primiţi cu o mai mare atenţie şi cu ochi vigilenţi; să fie trataţi cu mai mult respect… să nu mai existe vreodată Auschwitz, să nu se mai petreacă vreodată acele lucruri atât de oribile, de urâte… acele morţi".

Papa le-a spus că sunt în inima bisericii. A făcut apoi apel la guverne: "Niciodată poporul vostru să nu mai fie obiect de vexaţiuni, de refuz şi de dispreţ!".

În cursul după-amiezii de sâmbătă, 11 iunie, la ora 18:30, pelerinii au participat la o celebrare a Cuvântului în Bazilica "Sfântul Bartolomeu" de pe Insula Tiberină, prezidată de arhiepiscopul Antonio Maria Vegliò, preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Pastoraţia Migranţilor şi Itineranţilor. Ziua următoare, 12 iunie, ţiganii au fost la Sanctuarul Divinei Iubiri pentru Sfânta Liturghie, la altarul capelei în aer liber. Celebrarea a fost prezidată la ora 11:00 de Mons. Pietro Santoro, episcop de Avezzano.

Se estimează că în întreaga lume există circa 36 de milioane de ţigani, dintre care 18 milioane trăiesc în India, 15 milioane în Europa şi peste 2 milioane pe continentul american (SUA şi Brazilia).

"În opinia mea - afirmă prof. Marco Impagliazzo, preşedintele Comunităţii "Sfântul Egidiu" -, adevărata revoluţie astăzi în Europa este posibilă în funcţie de modul în care vor fi trataţi copiii romilor. E clar că prima şi cea mai mare formă de integrare pentru aceste populaţii este atunci când copiii merg la şcoală, când copiii romilor învaţă, sunt şcolarizaţi. Acest fapt le permite să aibă un viitor! (...) Aceste populaţii încep să-şi schimbe modul de gândire: ei înşişi nu mai vor să fie nomazi şi caută o anumită formă de stabilitate, la care deseori nu ajung din cauza lipsei de documente".