Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Pildă a fidelității și bucurie a responsabilității

Pildă a fidelității și bucurie a responsabilității

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei

Am înălţat rugăciune de mulţumire către Atotputernicul şi Milostivul Dumnezeu la împlinirea a 66 de ani de viaţă a Preafericitului nostru Părinte Daniel, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române.

La 20 iulie 1951, la praznicul Sfântului Ilie Tesviteanul, a venit pe lume, într-un modest sat bănăţean, Dobreşti, comuna Bara, judeţul Timiş, în casa învăţătorului Alexie Ciobotea şi a soţiei sale Stela, cel de-al treilea copil al familiei, înscris în evidenţele comunale în ziua de 22 iulie şi botezat câteva săptămâni mai târziu în biserica din bârne de gorun a satului, ocrotită de Sfânta Cuvioasă Parascheva, primind atunci numele de Dan-Ilie.

În acest sat a crescut, a copilărit şi s-a format, în familie, la biserică şi la şcoala primară (1958-1962) copilul Dan-Ilie Ciobotea. Providenţială a fost în acest sens aşezarea casei părinteşti, între biserica satului, a cărei turlă veghea chiar camera copilului, şi şcoala primară, unde tatăl era învăţătorul satului. Cunoaştem cu toţii studiile strălucite făcute mai târziu, ca teolog, de tânărul Dan-Ilie: la Sibiu, la Bucureşti, la Strasbourg (Franţa), la Freiburg im Breisgau (Germania), după cum cunoaştem prodigioasa activitate ca profesor universitar la Bossey, Geneva şi Fribourg - Elveţia. Dar fără îndoială că fundamentul întregii sale formări duhovniceşti, intelectuale şi umane a fost construit cu răbdare, cu migală, dar şi cu voioşia şi inocenţa copilăriei, în satul natal, sub supravegherea atentă a părinţilor şi a preotului satului, printre oamenii gospodari şi evlavioşi din localitate, în mijlocul frumuseţilor paradisiace ale naturii, printre păsări şi animale, printre arbori şi flori, într-o bogăţie de tradiţii şi credinţe specifice satului arhaic românesc, încă neprofanat de regimul care avea să zguduie din temelii civilizaţia noastră ţărănească, vatra neamului nostru.

În felul acesta, satul Dobreşti a devenit deodată Betleemul şi Nazaretul Părintelui nostru Patriarh, pe care l-a purtat şi îl poartă în suflet mereu, cu bucurie şi recunoştinţă. Deşi Dumnezeu l-a ales să fie vreme de aproape 18 ani Părinte duhovnicesc al Moldovei şi Bucovinei, iar în 2007 Păstor sufletesc al întregii Românii şi al românilor de pretutindeni, Preafericitul Părinte Daniel continuă să se considere fiu credincios satului natal Dobreşti, în cimitirul căruia aşteaptă învierea cea de obşte străbunii Preafericirii Sale.
Condamnat - ca şi alte multe sate româneşti - la dispariţie, prin mutarea tinerilor la oraş sau prin plecarea acestora în străinătate, prin închiderea şcolii din lipsă de copii sau prin transformarea parohiei în filie din pricina numărului prea mic de enoriaşi, satul a renăscut în mod neaşteptat tocmai prin lucrarea şi atitudinea recunoscătoare a Preafericitului Părinte Daniel.

Asemenea înaintaşilor săi: întâiul Patriarh al românilor, Miron Cristea, care a făcut din casa părinţilor săi cunoscuta Mănăstire „Sfântul Mare Proroc Ilie” din Topliţa, vrednicul Patriarh Nicodim, care în satul naşterii sale, Pipirig, din judeţul Neamţ, a ctitorit o măreaţă biserică, numită până astăzi „Catedrala Munţilor”, ori neuitatul Patriarh Teoctist, care în ciuda numeroaselor împotriviri venite din partea regimului comunist a înnoit din temelii biserica satului său natal, Tocileni, din ţinutul Botoşanilor, şi a construit o nouă şi frumoasă casă Domnului în satul vecin, Victoria (Filipeşti), unde s-a mutat familia sa şi unde sunt înmormântaţi părinţii săi, Preafericitul nostru Părinte Daniel a întemeiat în 2003, pe colina ce duce spre şcoala, casa părintească şi biserica satului său natal, pe pământul părinţilor săi, între teii seculari şi scoruşul monumental, rămaşi pe locul vechii curţi boiereşti a Rosaliei Halász, Mănăstirea „Sfânta Cuvioasă Parascheva” şi „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare al Moldovei”. În anii următori, biserica a fost consolidată şi reînnoită, devenind pentru mai mulţi ani locul unde au fost săvârşite rânduielile bisericeşti de tânăra obşte monahală venită din Moldova, de la Sihăstria, mănăstirea de metanie a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Casa învăţătorului Alexie Ciobotea a devenit arhondaricul sau casa de primire a oaspeţilor mănăstirii, iar şcoala primară, ajunsă o adevărată ruină, s-a transformat într-o primitoare trapeză pentru părinţii şi ostenitorii aşezământului monahal, ca şi pentru pelerinii plecaţi să-L caute pe Dumnezeu prin mănăstirile şi locurile sfinte ale Banatului. La scurtă vreme au început lucrările la biserica mănăstirii, impunătoare și cu o arhitectură zveltă, moldovenească, acoperită cu tablă de cupru, al cărei interior este acum împodobit cu o frumoasă pictură neo­bizantină în frescă. Demisolul bisericii, generos ca spaţiu şi atrăgător prin frumuseţea decoraţiilor, funcţionează deja ca paraclis al noii mănăstiri. Satul Dobreşti, cândva marcat de bătrâneţe, singurătate şi tristeţe, s-a transformat de îndată. Pelerinii şi vizitatorii atraşi de noua mănăstire şi de viaţa liturgică şi duhovnicească a acesteia au dat din nou viaţă locului. Asfaltarea drumului spre Dobreşti şi ritmul reînnoit al vieţii au determinat mai multe familii să revină şi să se reaşeze în sat, pe altele să tran­sforme vechile case părinteşti în case de vacanţă. Hramurile mănăstirii adună de fiecare dată sute şi chiar mii de creştini care transformă satul - altădată aproa­pe părăsit - într-un loc de pelerinaj şi de intensă viaţă duhovnicească şi comunitară.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel s-a îngrijit cu aceeaşi râvnă şi determinare de soarta satului românesc în general. Ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei a lansat programul „Nici un sat fără biserică”, ca urmare a constatării că „în satul românesc în care nu există biserică, nu există preot, nu există casă parohială sau preotul nu locuieşte în parohie, există mai multe cazuri de alcoolism, mai multă singurătate, mai puţină solidaritate între oameni, mai puţină comuniune şi mai puţină bucurie”. Ca urmare a acestui program, s-au construit în Moldova mai multe sute de biserici, de case parohiale, de centre sociale, culturale şi pastorale, care toate la un loc se luptă pentru menţinerea satului românesc în standardele vieţii sale tradiţionale. Ca Arhiepiscop al Bucureştilor, a continuat acest program pentru comunităţile lipsite de biserică și, din pricina plecării unui număr foarte mare de medici în străinătate şi a lipsei de cadre medicale în mediul rural, a lansat programul „Sănătate pentru sate”, cu rezultate extraordinare.

În data de 7 decembrie 2011, cu prilejul decernării titlului academic de Doctor Honoris Causa de către Universitatea „Babeş- Bolyai” din Cluj-Napoca, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a susţinut prelegerea intitulată „Satul românesc între tradiţie, supravieţuire şi speranţă”, în care, după ce subliniază locul şi rolul fundamental al satului în istoria poporului român şi sacralitatea vieţii şi a concepţiilor ţăranului român despre familie, muncă, moşie, ţară şi raportarea acestora la Dumnezeu Creatorul şi Proniatorul, Părintele Patriarh prezintă un adevărat program de revigorare şi redresare a vieţii satului nostru contemporan pe matricea satului românesc de odinioară. Mai mult decât atât, la propunerea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2019 drept Anul omagial al satului românesc (al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari), tocmai cu scopul de a determina nu numai pe slujitorii Bisericii, ci şi autorităţile statului, administraţiile locale şi, dacă este posibil, întreaga societate românească la o lucrare comună de refacere, consolidare şi înflorire a satului nostru strămoşesc.

Iar experienţa Dobreşti ne arată că acest lucru este posibil, cu condiţia ca fiecare fiu al satului, rămas acasă sau plecat în lume, să se angajeze, din mijlocul comunităţii sau de departe, în acest anevoios, dar necesar şi sfânt proces de redeşteptare a spiritului satului nostru tradiţional românesc, în care Dumnezeu este o prezenţă vie şi permanentă, în preajma leagănului, la muncă pe ogor şi la horă în zi de sărbătoare, în familie, acasă şi la biserică, la botez, la nuntă și la înmormântare, la hram şi în multele încercări.

Vă mulţumim, Preafericirea Voastră, şi pentru această pildă a fidelităţii pentru locul căruia îi aparţineţi prin naştere şi formare pe care ne-o oferiţi tuturor, iar cu prilejul binecuvântatei aniversări a naşterii Preafericirii Voastre în Dobreştiul de acum 66 de ani, vă dorim cu toţii, ierarhi, preoţi şi credincioşi, vieţuitorii din mănăstiri, colaboratorii din cadrul Consiliului Naţional Bisericesc şi al Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor, viaţă îndelungată cu multă sănătate, putere de muncă, împliniri, bucurii și inspiraţie, precum și mult curaj şi ajutor de la Dumnezeu, Părintele Luminilor, în depăşirea tuturor încercărilor prin care trec neamul şi Biserica noastră.