Prieten şi următor al marilor Părinţi de odinioară

Citeşte şi: Prieten şi următor al marilor Părinţi de odinioară (II)

Dacă ar fi să-l definesc în câteva cuvinte pe părintele Dumitru Stăniloae, aş spune că a fost şi este un prieten, cunoscător şi următor al marilor Părinţi ai Bisericii. 

Oameni şi slujitori ai Bisericii precum el sunt foarte rari, mai ales acum, la sfârşitul veacurilor. Foarte rari, pentru că puţini sunt cei care au aprofundat cu aceeaşi atenţie, acrivie şi evlavie scrierile Sfintei Tradiţii ale Bisericii dreptmăritoare şi, în acelaşi timp, le-au împlinit cu filocalică trăire, discreţie, delicateţe şi statornicie.

Foarte rari sunt slujitorii Bisericii care şi-au închinat întreaga viaţă slujirii Mântuitorului Iisus Hristos. Prin învăţătură, meditaţie şi numeroase scrieri ori traduceri, părintele Dumitru Stăniloae a continuat lucrarea Sfinţilor Părinţi ai Bisericii într-un timp al provocărilor şi încercărilor dintr-o societate secularizată, schimbătoare şi nerecunoscătoare faţă de Dumnezeu şi de aproapele. Aşa cum odinioară Părinţii Bisericii răspundeau provocărilor vremurilor în care au trăit, la fel şi părintele Dumitru Stăniloae a scris pentru semenii săi, trăitori într-o perioadă de înflorire a culturii şi a informaţiei în general, pe de o parte, dar şi înstrăinaţi de Dumnezeu într-o viaţă petrecută departe de Biserică şi de învăţăturile sfinte.

La împlinirea a 20 de ani de la strămutarea părintelui profesor la veşnicele lăcaşuri şi a 110 ani de la naşterea sa, îmi amintesc chipul lui smerit, modestia marilor Părinţi ai pustiei care îl caracteriza, profunda agoniseală patristică transpusă mai întâi în fapte şi apoi în cuvinte de aleasă trăire şi simţire duhovnicească. Fără să pot afirma că l-am cunoscut îndeaproape, mărturisesc cu smerenie că l-am întâlnit de câteva ori, îndeajuns pentru a-mi defini o bună impresie şi o totală apreciere.

Întâia oară l-am văzut în Mănăstirea Sihăstria, judeţul Neamţ, unde-mi petreceam o parte din vacanţa de vară, la începutul anilor '80.

Părintele Stăniloae, însoţit de părintele Constantin Galeriu şi de preotesele lor, a ajuns pe înserat la chilia părintelui Cleopa, care le vorbea credincioşilor prezenţi în număr mare la „Academia duhovnicească” creată ad-hoc şi susţinută prin omiliile înflăcăratului duhovnic. Părintele Cleopa s-a ridicat la un moment dat de pe scaun, şi-a întrerupt predica, întâmpinându-şi cu vădită bucurie oaspeţii. După ce i-a prezentat, s-au retras în chilie pentru discuţii duhovniceşti.

Au rămas peste noapte în mănăstire, în odăile din preajma stăreţiei, iar a doua zi, pe la prânz, şi-au continuat călătoria. La întâlnirea cu oamenii din seara următoare, părintele Cleopa a vorbit din nou despre vizita părintelui Stăniloae şi a însoţitorilor săi, exprimându-şi încă o dată aprecierea, bucuria şi prietenia sinceră.

L-am reîntâlnit pe părintele Stăniloae într-o seară, la începutul anului 1990, în casa profesoarei de matematică (pensionară) Zozo T., aflată în Intrarea Ştirbei Vodă din Bucureşti, unde părintele fusese invitat alături de alţi slujitori ai Bisericii Ortodoxe Române, rămasă în acele zile fără Arhipăstorul ei, după retragerea din Scaun a patriarhului Teoctist Arăpaşu. Într-unul dintre saloanele casei, s-au aflat pentru discuţii, părintele Stăniloae, protos. Daniel Ciobotea, arhim. Bartolomeu Anania, arhim. Sofian Boghiu, arhim. Grigorie Băbuş, părintele Constantin Galeriu şi alte câteva persoane.

Student fiind, eram găzduit pentru o perioadă într-una din încăperile acelei case patronate de binevoitoarea doamnă Zozo.

Am revenit în Bucureşti către sfârşitul anului 1990, însoţindu-l pe tânărul Mitropolit al Moldovei Daniel, invitat la Festivalul Filocalia al tineretului ortodox din România. Atunci, într-una din zile, i-am făcut o vizită părintelui Stăniloae, împreună cu ierod. Vitalie Danciu, bucurându-l cu daruri din partea Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei. Cel puţin încă o dată l-am vizitat pe părintele Stăniloae în perioada slujirii mele ca arhidiacon la Catedrala mitropolitană din Iaşi, cu aceeaşi misiune de a-i oferi semne ale preţuirii Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei. Cărţi şi periodice de la Iaşi, vin, brânzeturi, carne, fructe şi altele constituiau darurile la care mă refer.

Părintele şi doamna preoteasă Maria, pentru care păstrez alese amintiri, s-au bucurat mult atunci, erau de-a dreptul încântaţi şi pomeneau cu respect de ucenicul care nu-i uitase, devenit între timp Mitropolitul Moldovei, şi care le însenina acum zilele grele ale bătrâneţilor.

Cu puţin timp înainte de sărbătoarea Sfintei Parascheva a anului 1993, părintele Stăniloae s-a mutat dintru cele trecătoare la cele veşnice. Era vremea să se desfăteze de prietenia sfinţilor pe care i-a admirat şi urmat, să primească răsplată pentru multa-i osteneală şi trudă întru cele sfinte, pentru scrierile care au profunzimi negrăite, ce poartă semnul inspiraţiei şi al înaltelor trăiri duhovniceşti.

Atunci, la înmormântarea părintelui Stăniloae, patriarhul Teoctist, sfătuit de Mitropolitul Daniel al Moldovei, a făcut un gest nemaiîntâlnit, îngăduind ca prohodirea marelui profesor de teologie să fie săvârşită în faţa Catedralei patriarhale din Bucureşti. Biserica noastră a avut şi alţi cunoscuţi teologi, dintre care pomenim în treacăt pe părintele Ioan G. Coman, Gala Galaction, Teodor M. Popescu şi alţii, care nu s-au bucurat însă de cinstea pe care ar fi meritat-o atât în viaţă, cât şi în ziua călătoriei lor spre Ceruri. (Va urma)