Puterea de a fi simplu

Publius Syrus, un înțelept al lumii antice, afirma: „împotriva unui dușman trebuie să ai ori putere, ori simplitate” (P. Syrus, Maxime, trad. Traian Diaconescu, București, Ed. Saeculum, 2003, p. 36).

Cum nu toată lumea are dușmani sau încă nu și i-a cunoscut pentru că sunt bine camuflați sub aparența unei amabilități exterioare, mă voi referi la singurul inamic al tuturor oamenilor: diavolul. Prin ce reușește el să ne înșele foarte des și să ne rătăcească de la calea esențială? Prin argumente sau prin o putere aparentă pe care, de fapt, nu o posedă. Oamenii mai naivi cred în diferitele semne și viziuni pe care diavolul le arată, lăsându-se înșelați de aparenta sa putere. Oamenii cu o inteligență superioară, însă, se lasă seduși de argumentele subtile pe care diavolul le strecoară cu ușurință în mintea lor. De multe ori, capcanele lui sunt atât de bine realizate, iar oamenii atât de simplu de manevrat, încât diavolul nici măcar nu este pomenit. I-a convins pe toți că, de fapt, nu este vina lui.

De fapt, singura alternativă în acest război duhovnicesc în afara cererii necontenite a ajutorului dumnezeiesc constă în puterea de a fi simplu. Această putere se lasă ușor confundată cu naivitatea. În realitate înseamnă doar să simplifici un pic lucrurile. În primul rând, să îi iei celui rău principalele sale arme: gândurile și imaginile. A renunța la imaginație nu este un lucru facil. Tuturor ne place să visăm cu ochii deschiși uneori. Însă dacă știm că imaginația este departe de a fi numai creuzetul creativității, așa cum greșit se crede, ci și, totodată, mediul cel mai sigur al diavolului de a ne ispiti, atunci o vom folosi cu mare atenție, pentru a nu deveni prizonierii ei și ai „păpușarului” priceput care îi trage sforile. De asemenea, trebuie să dobândim simplitatea în gândire. Să ne ferim, așadar, de tot ce este complicat, stufos, arborescent. Într-o con­strucție rațională savantă, este suficient ca una dintre „cărămizi” să fie fals așezată. Întregul edificiu se va prăbuși fără prea mari probleme. La fel face și cel rău. Când vede că omul păcătuiește des, îl atacă prin deznădejde. Când vede că face progrese, îi laudă virtuțile. Însă dacă dobândește simplitatea gândirii, creștinul reușește să rămână echilibrat interior: se ferește de deznădejde în căderi și de mândrie în perioadele de progres sufletesc.

Simplitatea mai are o trăsătură care o face prețioasă din punct de vedere sufletesc: te ajută să nu te consumi emoțional inutil. În lumea actuală, unde oamenii se surmenează pentru orice nimic sau, din contră, evită să se implice emoțional chiar și atunci când situația o cere, simplitatea oferă alternativa esențială care te ajută să discerni realitatea fiecărui eveniment în parte și să o judeci obiectiv.

În fața unui dușman atât de subtil și experimentat cum este diavolul, creștinul are doar vari­an­ta simplității, a supleții su­­f­le­tești, a științei de a evita cu pricepere atacurile lui. Este foarte important să ne gândim la războiul duhovnicesc cu aceeași atitudine pe care a folosit-o David când a trebuit să se lupte cu Goliath (în cele ce urmează, se folosește descriere cuprinsă la 1 Regi 17, 4-51). David era tânăr și lipsit de experiență, forța sa era net inferioară celei a adversarului. Goliath era puternic, matur și experimentat. La început, i s-au dat lui David armură și sabie, dar, nedeprins fiind cu ele, a refuzat să le poarte. Și-a luat praștia sa obișnuită și cinci pietre mici dintr-un râu. Văzându-l venind spre el înarmat astfel, Goliath a râs. A considerat bătălia deja câștigată. Însă David l-a lovit cu o piatră în frunte, iar apoi a alergat, i-a luat sabia și ­i-a tăiat capul. David a înțeles principiul esențial pentru a învinge: simplitatea. Dacă s-ar fi îmbrăcat în armură și s-ar fi luptat cu sabia, probabil că ar fi pierdut. Armura este imaginația noastră – doar pare că ne protejească. Sabia este simbolul argumentelor – doar pare că atacăm prin ele. Praștia este simbolul rugăciunii, iar cele cinci pietre mici din râu simbolizează cuvintele: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!~ David este creștinul aflat în luptă cu răul, iar Goliath este diavolul.

Așadar, de câte ori alegem să ne luptăm cu diavolul prin ima­ginație și gânduri, suntem sortiți să pierdem. În fața lui, trebuie să avem fie puterea rugăciunii, fie simplitatea tăcerii absolute a gândurilor și a imaginilor din mintea noastră. Ideal este să le avem pe amândouă, pentru că simplitatea este poarta rugăciunii curate, iar cea din urmă este ziditoarea celei dintâi...