Răspunsuri duhovniceşti: „Dragă tinere student, este o imagine mincinoasă acolo...“

Risipirea gândurilor este semn al mândriei? Cel smerit are vreodată gândurile risipite?

Cel smerit are şi el gânduri risipite, după cum spune şi Sfântul Agaton: „Sunt om“. Aşa şi noi, suntem oameni şi gândul ne zboară. La acest zbor contribuie foarte mult şi diavolul. Diavolul are un singur gând, extraordinar de important: să nu ne lase să ne rugăm. Întreaga lui osteneală este pentru a tăia această legătură dintre noi şi Dumnezeu. Atunci e satisfăcut şi atunci ne împinge în risipirea gândurilor. Cel smerit, care are permanent în el Duhul lui Dumnezeu, fără îndoială că, atunci când se simte înstrăinat de Dumnezeu, îşi dă seama îndată, se mustră imediat în conştiinţă, oriunde se află, şi cere de la Dumnezeu şi de la Maica Domnului ajutor ca să depărteze din inimă şi din viaţa lui acest nor de gânduri. Are şi el gânduri, ca orice om, dar ia repede măsuri pentru a se elibera de ele. Pe când, în cazul celui mândru, asta-i pâinea lui: gânduri pătimaşe, fel de fel de amintiri, fel de fel de imagini şi - mai ales în viaţa pe care o trăim acum - filmele de la televizor, acele filme de după miezul nopţii. Eu nu am televizor şi nici nu o să am vreodată. Nu vreau aşa ceva şi n-am timp să mă uit. Dar se plâng mulţi, nu numai vârstnici, dar şi tinerii se revoltă împotriva acestor gânduri, împotriva acestor imagini ticăloase, păcătoase, pe care le aduce televizorul în viaţă lor sufletească. Nu le uită. Li se lipeşte de minte câte o imagine spurcată şi nu mai pot scăpa de ea. Parcă a uitat-o, dar când face rugăciune, chiar când e în biserică, în centrul Sfintei Liturghii, îi vine această plăcintă - iertaţi-mi cuvântul -, această imagine urâtă, îl murdăreşte şi îl spurcă pe dinăuntru.

Aşa încât smeritul se roagă să-l scape Dumnezeu de aceste risipiri, de această înstrăinare de Dumnezeu. Cel mândru se complace în astfel de lucruri; sfatul meu este să nu se mai complacă în asemenea gânduri ruşinoase. Eu le spun: „dragă tinere student care ai asemenea imagini spurcate şi te desfătează aceste filme erotice şi parcă ai sta numai lângă ele, aceasta este o irealitate, este o înşelare, este o imagine mincinoasă acolo, undeva, pe ecran. Adevărata viaţă este atunci când te căsătoreşti, când ai copii, când te rogi, când îţi înveţi copiii să se roage, să postească şi ei, să fie cuviincioşi, sinceri şi prietenoşi cu cei din jur. De asta are nevoie lumea de astăzi, de această prietenie sinceră, de această dragoste sinceră, pe lângă minciună şi trufia care ne copleşesc.

Sfânta Scriptură şi Sfinţii Părinţi spun că, atunci când ne rugăm, Duhul Sfânt se roagă în noi. Cum să înţelegem acest lucru?

Să înţelegem cum scrie. În fiecare dintre noi, de la Botez, este împărăţia lui Dumnezeu sălăşluită în inima noastră duhovnicească. În capitolul al treilea de la I Corinteni, Sfântul Apostol Pavel ne întreabă, ca şi cum e un lucru pe care trebuie să îl cunoaştem fiecare foarte bine: „Nu ştiţi, oare, că voi sunteţi templu al lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?“. Adică Duhul Sfânt este în noi. Nu numai El, ci şi Sfânta Treime, toată împărăţia lui Dumnezeu este în noi. Marea liturghie lăuntrică acolo se săvârşeşte. Liturghia din afară este imitaţia celei dinlăuntru şi a celei dumnezeieşti din ceruri. Aşa că Duhul Sfânt din noi se roagă şi ne îndeamnă la rugăciune.

O, de-am înţelege noi acest strigăt şi acest impuls, acest îndemn al Duhului Sfânt din noi. Cât ne cheamă, cât ne îndeamnă, cât ne întăreşte! Să ne rugăm şi să ţinem legătura cu Dumnezeul Părinţilor noştri! Aşadar, Duhul Sfânt se roagă în noi, după cum spune fericitul Sfânt Apostol Pavel. (arhim. Sofian Boghiu, Smerenia şi dragostea, însuşirile trăirii ortodoxe)