Răspunsuri duhovniceşti: Maica Domnului conlucrează necontenit la mântuirea noastră

Care este rolul Fecioarei Maria în actul divin al răscumpărării neamului omenesc prin Întruparea Fiului lui Dumnezeu, după Sfânta Scriptură?

După etimologia cuvântului ebraic Mariam, Maria înseamnă „Doamnă“, „Stăpână“. Şi cum Sfânta Fecioară Maria a fost aleasă şi pregătită îndelung, prin jertfele şi slujbele de la templu, şi curăţită de păcatul strămoşesc, cu care s-a născut, ea a fost sfinţită de Duhul Sfânt şi puterea lui Dumnezeu care a umbrit-o, când a zămislit pe Fiul Lui (Luca 1, 35), pe care apoi L-a născut, rămânând iarăşi fecioară.

Despre pururea fecioria Maicii Domnului ne vorbeşte proorocul Iezechiel, care, asemănând-o metaforic cu poarta de la răsărit şi din afară a templului, scrie: „Şi mi-a zis Domnul: Poarta aceasta va fi închisă, nu se va deschide şi nici un om nu va intra pe ea, căci Domnul Dumnezeul lui Israel a intrat pe ea. De aceea va fi închisă“ (Iez. 44, 2). Aşa au interpretat acest text Sf. Părinţi şi Biserica. De aici a şi apărut expresia cultică ortodoxă la adresa Maicii Domnului: „Bucură-te, Mireasă, pururea fecioară“; şi s-a statornicit dogma pururea fecioriei ei. Este clar, deci, pentru orice creştin cinstit şi de bună credinţă că Sfânta Fecioară Maria are un rol primordial, după Fiul Său, în actul răscumpărării neamului omenesc; mai întâi prin însăşi Întruparea Fiului lui Dumnezeu, şi apoi prin cinstea ce i s-a dat de Însuşi Dumnezeu-Tatăl, de a o aşeza în cer, de-a dreapta iubitului Său Fiu.

Rolul Sfintei Fecioare în actul răscumpărării şi al mântuirii este unul de colaborare, de conlucrare cu Dumnezeu; mai întâi prin smerenia, curăţia şi acceptarea ei de bună voie, de consimţire la primirea mesajului divin, convorbirea cu îngerul vestitor, încheiată cu cuvintele: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău“ (Luca 1, 38).

Aşa se explică de ce creştinii, îndeosebi ortodocşii, după Hristos, Maicii Domnului îi acordă cea mai mare cinstire, fiindcă ea şi atunci a conlucrat la răscumpărarea neamului omenesc, şi acum conlucrează necontenit la mântuirea noastră.

Pentru acest rol de conducătoare în actul răscumpărării, realizat de Fiul ei, prin jertfa Lui pe cruce, şi de mijlocitoare şi rugătoare pentru mântuirea noastră, Biserica i-a închinat o seamă de rugăciuni, în tot cultul liturgic: la Vecernie, la Pavecerniţă, la Utrenie, la Liturghie, la Acatiste şi Paraclise, până la rugăciunile zilnice cu care credincioşii se adresează Maicii Domnului: „Cuvine-se cu adevărat…“ etc. (arhim. Ioanichie Bălan, Convorbiri duhovniceşti - dialog cu pr. dr. Ioan Mircea)