Răspunsuri duhovniceşti: Moartea, cel mai bun sfetnic

Care este cea mai înaltă filosofie?

Cea mai înaltă filosofie de sub cer este cugetarea la moarte. Marele Vasile a fost întrebat de marele filosof din Alexandria, Eubul:

„- Spune-mi mie, o, minunatule! - că făcuseră şcoala împreună la Atena, pe vremea aceea fiind şi la Alexandria mare cetate de cultură creştină şi păgână - spune-ne nouă, o, minunatule, care este cea mai înaltă filosofie a creştinului?“

Şi a zis marele Vasile:

„- Cea mai înaltă filosofie de sub cer este să avem de-a pururea moartea înaintea ochilor noştri.“

Pentru că strămoşii noştri, atâta vreme cât au avut moartea în faţă, n-au greşit. De câte ori, în rai, le dădea satana în minte: „Ia, duceţi-vă la pom şi mâncaţi!“ Căci era frumos la vedere şi bun la gust rodul ce l-a omorât. Dar când se apropia Adam îşi zicea: „Nu mă duc, a spus Dumnezeu că în ziua când voi mânca din pomul acesta, cu moarte voi muri.“ Şi de frica morţii nu se apuca să mănânce. Văzând satana că sunt înarmaţi strămoşii noştri cu această armă puternică, adică cugetarea morţii, de către Făcătorul lor, ce-a gândit întâi? Să le smulgă din minte moartea. S-a băgat în şarpe, cum zice marele Vasile, că în rai vorbeau toate animalele, şi şarpele avea picioare înalte, nu mergea târâş. După ce l-a amăgit pe Adam, Dumnezeu l-a blestemat să se târască pe pântece, i s-au luat picioarele. Picioarele şarpelui sunt în pântece şi astăzi. Şi asta, ca să se împlinească porunca să meargă numai pe piept, să mănânce pământ şi să fie blestemat, pentru că prin şarpe a reuşit satana să intre şi să vorbească cu Adam. Totdeauna să fii cu gândul la moarte, la judecată, la gheenă, la ultimul moment din viaţă, la împărăţia cerurilor, la slava drepţilor, la hotărârea cea din ziua judecăţii, pentru că acestea ne ţin treji. Dacă gândesc că am să mor şi nu ştiu când, câtă pregătire ne trebuie? Cine ne poate spune nouă dacă mâine ne mai întâlnim când răsare soarele? Ia să vedem? Ne putem pune garanţi că ajungem până mâine? Iacă nu pot să mă pun garant; că viaţă nu-i în mâna mea. Mă ia o durere, un junghi şi gata. Asta-i, că dacă ai cugeta la moarte, t-ar ajuta foarte mult ca să nu greşeşti. Cel mai mare sfetnic, cel mai bun sfetnic, cel mai înţelept sfetnic, dacă vrei să ţi-l iei în viaţă, să ţi-o iei pe moarte! Aşa spun Sfinţii Părinţi. Ce suntem noi, fraţilor? Praf şi cenuşă! Viermi impuţiţi ai pământului! Ţărână! „ O mână de pământ în fundul unui mormânt“. Asta suntem noi. Ce ne lăudam? Ce ne încăpăţânăm? Ce am făcut noi alt soare pe cer, alte stele, alte ceruri? Cea mai mare nebunie e să se înalţe omul în sine. Cea mai mare nebunie e să nu-şi cunoască omul neputinţa sa. (Ne vorbeşte părintele Cleopa, vol. 2)