De mic copil, poveștile îmi desenau lumea, iar frumuseţea lor părea să curgă din gura celor mai în vârstă ca un izvor fără sfârșit. Basmele, sărbătorile, legendele erau ca niște fire de aur pe care doar Dumnezeu știe de unde și cum le țeseau. Le ascultam fascinat și, cu trecerea anilor, am început să le notez într-un caiet simplu, al cărui cotor păstrează acum povara celor 60 de ani trecuți peste el. În filele lui s-au adunat amintiri, poezii și mărunțișuri aparent irelevante, dar care pentru mine poartă sufletul copilăriei.
Răspunsuri duhovniceşti: Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice!
Cu ce fapte bune trebuie să se întrarmeze mai întâi fraţii care doresc să intre în nevoinţa monahală?
Cel dintâi lucru şi înainte de orice, trebuie să ştie cel venit în viaţa monahală că este o intrare fără de întoarcere. Să rămână într-o definitivă statornicie. Să ştie că cinstea aceasta este fără de asemănare, să-I slujească lui Hristos, dăruindu-I-se cu totul, asemenea îngerilor. Nu singură înalta înţelegere îi va păstra statornicia în cinstea de a sluji lui Hristos dăruit ca monah, ci neapărat să simtă că o face dintr-o necesitate sufletească.
Partea aceasta ce ţine de inimă va trebui cultivată şi încurajată în relaţiile ce le avem cu începătorii. Lucrul acesta să fie în atenţia tuturor vieţuitorilor din mânăstire. În inimă, zic, unde, cu harul lui Dumnezeu, sunt toate forţele biruitoare din om, cum se zice la Pilde (4, 23): „Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ţâşneşte viaţa“.
Pe fondul acestei liniştite statornicii va veni noilor începători o eliberare totală de lume şi bunul Dumnezeu le va dărui în toată viaţa lor multe bogăţii duhovniceşti necunoscute de ei şi îi va umple de o supraomenească bucurie. (pr. Arsenie PAPACIOC, Convorbiri duhovniceşti)



.jpg)