Cu ce fapte bune trebuie să se întrarmeze mai întâi fraţii care doresc să intre în nevoinţa monahală?
Cel dintâi lucru şi înainte de orice, trebuie să ştie cel venit în viaţa monahală că este o intrare fără de întoarcere. Să rămână într-o definitivă statornicie. Să ştie că cinstea aceasta este fără de asemănare, să-I slujească lui Hristos, dăruindu-I-se cu totul, asemenea îngerilor. Nu singură înalta înţelegere îi va păstra statornicia în cinstea de a sluji lui Hristos dăruit ca monah, ci neapărat să simtă că o face dintr-o necesitate sufletească.
Partea aceasta ce ţine de inimă va trebui cultivată şi încurajată în relaţiile ce le avem cu începătorii. Lucrul acesta să fie în atenţia tuturor vieţuitorilor din mânăstire. În inimă, zic, unde, cu harul lui Dumnezeu, sunt toate forţele biruitoare din om, cum se zice la Pilde (4, 23): „Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ţâşneşte viaţa“.
Pe fondul acestei liniştite statornicii va veni noilor începători o eliberare totală de lume şi bunul Dumnezeu le va dărui în toată viaţa lor multe bogăţii duhovniceşti necunoscute de ei şi îi va umple de o supraomenească bucurie. (pr. Arsenie PAPACIOC, Convorbiri duhovniceşti)
.jpg)
