Răspunsuri duhovniceşti: Pentru luminarea chipului dumnezeiesc din noi se procedează ca la curăţirea unei icoane înnegrite de vreme

Cum poate deveni omul locaş al Preasfintei Treimi?

Prin Taina Sfântului Botez, săvârşit în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, orice fiinţă omenească poate deveni locaş de drept al Preasfintei Treimi, iar prin pocăinţă şi prin săvârşirea faptelor bune, devine locaş, de fapt, biserică vie, a Preafintei Treimi, ca la Botez.

De când se întipăreşte chipul lui Dmnezeu în om?

Chipul lui Dumnezeu este întipărit în om de la naşterea lui şi este luminat în chip deosebit prin Taina Sfântului Botez. În mod practic, acest chip sau această icoană vie a lui Dumnezeu din noi se acoperă cu praful şi cu fumul păcatelor noastre, săvârşite de-a lungul vieţii. Pentru curăţirea şi luminarea chipului dumnezeiesc din noi se poate proceda ca la curăţirea unei icoane înnegrite de vreme, de fum ori de mucegai. Însă, în loc de solvenţii sau soluţiile folosite la curăţirea unor asemenea icoane, aici se folosesc lacrimile pocăinţei sincere, izvorâte din adâncul fiinţei noastre. Taina Pocăinţei, prin care se dobândeşte iertarea păcatelor, şi faptele de milostenie făcute cu dragoste şi smerenie, împreună cu rugăciunea curată, zilnică, ne curăţă, ne luminează şi ne îndumnezeiesc.

Ce este un om îndumnezeit şi cum poate ajunge la această treaptă înaltă?

Un om îndumnezeit este un om unit cu Dumnezeu prin mijlocirea harului Duhului Sfânt. Această unire a naturii umane cu Dumnezeirea nu schimbă firea omenească, precum fierul înroşit în foc nu schimbă firea fierului. Dar precum fierul înroşit, datorită focului, dobândeşte o însuşire nouă, de a deveni incandescent şi a arde, tot aşa, natura umană, datorită energiilor divine care sunt razele fiinţei divine, depăşeşte graniţele naturale, însă fără a-şi schimba firea omenească şi fără a se uni cu natura sau firea divină.

Omul îndumnezeit trăieşte el însuşi noua sa stare de „Dumnezeu prin har“, conştient, în acelaşi de timp, de Creatorul său după fire. El gustă o fericire dumnezeiască, dar cu nerecunoştinţa de făptură... Cu alte cuvinte, e dumnezeu, dar nu încetează de a fi, în acelaşi timp, om; e dumnezeu prin lucrurile ce le săvârşeşte, prin funcţiunile sale, dar conştient că e un dumnezeu prin mila unicului şi marelui Dumnezeu, cum spune părintele Dumitru Stăniloae, în cartea sa de Teologie Morală (arhim. Ioanichie BĂLAN, Convorbiri duhovniceşti - cu arhim. Sofian Boghiu)