Răspunsuri duhovniceşti: Stai de vorbă cu Dumnezeu, dacă vrei sa-l goneşti pe satana!

Dacă prin suferinţă ajungem la o adevărată smerenie, trebuie cumva să ne aruncăm singuri în ispită?

Nici nu se pune bine problema. Trebuie să mă agăţ de o sfoară, să-mi dau drumul jos, să văd cum e cu piciorul rupt. Avem des necazuri pentru că dumneavoastră trebuie să mai stiţi şi un lucru: dacă aţi şti câtă râvnă pune satana ca să ne întrerupă de la lucrarea noastră duhovnicească, de la orice rugăciune, nu aţi mai pune aşa problema! Orice creştin e atacat, şi vă spun, ca duhovnic, n-am întâlnit să nu-mi spună: Părinte, sunt atacat la rugăciune, am gânduri împrăştiate etc“. Ne atacă diavolul, ne luptă el împotrivă. Dar nu trebuie să dăm atenţie. Este o mare greşeală să se stea de vorbă cu satana. Nu se stă de vorbă cu el. Se stă de vorbă numai cu Dumnezeu, dacă vrei să-l goneşti. Zi „Doamne lisuse...“ şi stai de vorbă cu Dumnezeu. Puterea numelui îl goneşte. Chiar dacă te apasă atunci, chiar dacă te luptă. Se întâmplă, uneori, de ia patul cu tine în sus. Nu te apuca să blestemi. Asta-i o greşeală. Lui îi convine dialogul, că îl recunoşti. Dar aşa, prin rugăciune, îl ignori. Stai de vorbă cu Dumnezeu atunci când eşti atacat. Si atunci, sigur că el - am spus de mai multe ori - a învăţat foarte multă lume să se mântuiască.

Cuvintele Mântuitorului, „Fericiţi cei săraci cu duhul, căci acelora este împărăţia cerurilor“, au legătură cu smerenia?

Chiar despre ei vorbeşte! Fericiţi cei smeriţi! Iar aceasta, pentru că, vă spun, identitatea e chiar cu Hristos. Căci El S-a smerit. Şi Se smereşte continuu. Cine s-a smerit, este în identitate cu El. Ferice de el! E smerit; îşi vede de mersul vieţii mai departe; este umilit de către toată lumea. Ştiţi dumneavoastră că acestea sunt valorile cele mai mari chiar şi în mănăstire, şi în lume? Oamenii care duc o viaţă ascunsă, sufletească, duhovnicească, dar în rest, săracii, duc o viaţă de sărăcie. Sfântul Dimitrie Basarabov, care este patronul Bucureştilor, a fost văcar, în satul Basarabov din Bulgaria. Şi mergea înfăşurat cu cârpe la picioare căci nu avea încălţăminte. Şi râdeau copiii de el. Copii neastâmpăraţi, mă rog. Şi, într-o zi el, păzind vitele, a călcat pe un cuib de pasăre şi a omorât puii, fără să vrea. Şi, sigur, i-a părut foarte rău şi şi-a pedepsit piciorul ăla, să nu-l mai învelească nici cu cârpele alea. Vezi, câtă tărie, câtă dorinţă de a fi omul lui Dumnezeu? Era sărac cu duhul, dar era bogat cu sufletul la Dumnezeu. Şi Lazăr suferea pentru Dumnezeu, dar nu cârtea. N-a fost suficientă numai suferinţa: nu cârtea! Pentru că lor, celor în suferinţă Dumnezeu le dă harul să creadă, să fie ostaşi ai lui Hristos. Ai putinţa, acolo unde vrei, dar nu poţi să ajuţi, să te rogi. Eşti în tramvai şi vezi un bătrân cerşetor şi n-ai ce să-i dai. Poţi, totuşi, să zici: „Doamne, miluieşte-l şi pe el!“ Asta-i situaţia. Este o foarte mare greşeală să nu dai şi pentru alţii. Că nu se rupe din tine nimic. Această milostenie ar putea să umple cerurile de mântuiţi. Să ştiţi, milă e toată Scriptura. Ce greşeală mare este, căci sunt atâţia oameni care, oricum, întind mâna. Fraţilor, să nu lăsaţi mână întinsă nici când vă dă, nici când vă cere. (Dialog cu părintele Arsenie Papacioc)