Răspunsuri duhovniceşti: „Trebuie să fii controlat întotdeauna, când e vorba de educaţia copiilor“

Cum sfătuiţi părinţii să îşi crească copiii ca să ajungă nişte buni creştini?

Trebuie să fii un bun creştin. Să-l educi, să fie educat creştineşte. A ieşit o fetiţă de aici, înaintea voastră, cu o doamnă mai tânără. Eu am întrebat-o dacă e măritată, căci părea prea tânără. Şi mi-a spus: „Părinte, am 7 copii“. Am întrebat-o despre avort. Şi a pus problema serios şi mi-a plăcut de ea. Avortul este unul dintre cele mai mari păcate. Copilul acela e autonom, nu are voie mama să dispună de viaţa lui. A ales Dumnezeu ca loc de formare a pruncului pântecele mamei. Ar putea cineva să-mi spună un loc mai bun ca pântecele de mamă? E o iubire şi o jertfă uriaşă. Lupoaicele, când întâlnesc copii de om, îi alăptează. Şi mamele lor îi ucid?! Aşa este. Fiarele acestea ţin la puii lor cumplit, pe viaţă şi pe moarte. Am văzut o luptă între câinii de la o stână şi o lupoaică cu doi pui. Şi eu, când am văzut că-i acolo o bătălie, m-am dus spre tufişul acela, în pădure, şi, cu cât mă apropiam eu, cu atât mai multă îndrăzneală aveau câinii asupra ei. Eu îi strigam: „Sunt de partea ta! Nu te speria, sunt de partea ta!“. Ea, însă, văzând primejdia, că mă apropiam, săraca, a luat un pui în gură şi a fugit. Şi unul l-am luat eu. Am văzut ce iubire de mamă! Ce jertfă nemaipomenită! Orice animal, pentru orice fel de pui, chiar şi chior, şchiop, se luptă pe viaţă şi pe moarte.

Deci, este un foarte mare păcat avortul. Ca duhovnici, să atragem atenţia părinţilor că au o canonisire niţel mai mare. Oprire de la împărtăşit ani de zile, cu canon. Copilul ăsta, vedeţi, nu face decât ceea ce faci tu: nu mişcă decât după cum vede mişcarea ta. Nici unul dintre părinţi nu-l învaţă pe copil să vorbească. Şi totuşi, copilul, după doi-trei ani, începe să vorbească. De ce? Pentru că te aude pe tine. Dar şi face ceea ce faci tu. El ia tot ceea ce faci tu. Şi atunci, ia fiecare mişcare şi fiecare cuvânt. Trebuie să fii controlat întotdeauna, când este vorba de viaţa şi educaţia copiilor tăi. Să nu fie desfrâu, beţii, certuri. Acestea toate şi nepotrivirile au distrus familiile. Creşterea copiilor este, de fapt, aşa cum vorbeam, creşterea frăţiilor voastre cu frica de Dumnezeu. Cu orice chip trebuie băgată ideea de Dumnezeu în sufletele copiilor. Şi pe urmă, cizelaţi cu adevărul de credinţă, aşa cum l-a propovăduit Mântuitorul, cu tradiţia Bisericii, cu toate. Şi cu iubire, mai ales. Copiii, mai ales, nu cresc ciuntiţi dacă nu există ceartă sau indiferenţă între soţ şi soţie. Armonie, pace creştină trebuie! (Dialog cu părintele Arsenie Papacioc, Despre călugărie şi căsătorie)