Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Revărsarea darurilor Duhului Sfânt. Atunci şi acum!

Revărsarea darurilor Duhului Sfânt. Atunci şi acum!

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei

Revărsarea Harului Duhului Sfânt este permanent prezentă în Biserică, aceas­ta fiind plină de Preasfânta Treime, după cum spunea odinioară Origen, iar scriitorii inspiraţi, de demult, asceții, care au trăit în mod plenar tainele credinței, au confirmat prin viețuirea lor acest adevăr.

Biserica dăruieşte harul necesar spre dobândirea mântuirii prin mijlocirea Sfintelor Taine, a Sfintei Liturghii, dar și prin rugăciune, stăruință în virtuţi, căință și lacrimi.

Harul ne ajută să urcăm câte o treaptă. Unii acced pe scara desă­vâr­șirii cu perseverență, alții discret, în smerenie. Se poate staţiona, uneori că­zând de pe o anumită treaptă.

Duminica Pogorârii Duhului Sfânt ne oferă taine profunde surprinse cu inspirație de Evanghelistul Ioan (Ioan 7, 37-53; 8, 12).

Cei care participă la slujbele bise­ri­cești și ascultă cuvântul de învăță­tură trebuie să arate dragoste plină de râvnă față de Bunul Dumnezeu asemenea celor însetați care caută să își ostoiască setea lor, înțelegând că o astfel de dorire se aprinde înlăuntru spre unirea cu El şi doar cu ajutorul harului poate fi împlinită. Căci așa vor putea să păstreze sub strajă puternică cele dobândite, spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Cei care ascultă cuvintele dumnezeiești, dacă se apropie cu sete, nu se vor liniști, căci mereu trebuie să avem această sete și foame, ne relatează dumnezeiescul Hrisostom.

Mântuitorul ne spune: Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea (Ioan 7, 37). Cu alte cuvinte, Hristos nu forțează pe nimeni, dar dacă cineva arde de dorință, pe acela îl cheamă.

Iar în ziua cea din urmă - ziua cea mare a praznicului (Ioan 7, 37), apoi fragmentul ne vorbește despre faptul că ultima zi era cea mai importantă. Ca și la noi, cu prilejul praznicelor împă­rătești, la fel și atunci, la iudei, sărbătorile aveau mai multe zile de prăznuire. Era un început, urmat de peri­oada de mijloc, când oamenii, îndeosebi, se adunau și se bucurau. Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că aveau în acele zile de mijloc mai multe desfătări, dar ziua din urmă era din nou o zi a sărbătorii depline, când mesajul era actualizat, iar oamenii erau con­cen­trați sau foarte interesați pentru a-l recepta.

Mântuitorul alege să proclame învă­țătura Sa în ultima și cea mai importantă zi a praznicului, zi de sărbătoare sfântă. Pentru ca propovăduirea să ajungă în urechile multor ascultători și pentru a sublinia solemnitatea și importanța acelei predici, evanghelistul ne spune că Mântuitorul îi învăța stând în picioare, tocmai pentru a arăta o poziție specială sau altă abordare în comparație cu rabinii care învățau în Templu stând jos.

În ultima zi, când mulți dintre cei veniți de departe la Ierusalim se pregăteau să plece, înfruntând din nou călătorii lungi, obositoare și periculoase uneori, Mântuitorul le-a oferit merinde. Atunci a strigat: Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura: râuri de apă vie vor curge din pântecele lui (Ioan 7, 38). De vreme ce mulți spuneau Acesta este Hristosul! (Ioan 7, 41), alții: Hristos când va veni va face mai multe minuni, Mântuitorul le arată că trebuiau să-și îndrepte atenția nu doar către minuni, cât mai ales către Scripturi. Mulți dintre cei care L-au întâlnit pe Domnul, deși au văzut nenumărate minuni, nu L-au primit. Și-au pus tot felul de întrebări. Nu spune Scriptura că Hristos vine din seminția lui David? (Ioan 7, 31).

Ni se zice despre apa vie că lucrează mereu. Harul Duhului, când pătrunde în minte și se așază, se revarsă mai mult decât orice izvor, nu-și întrerupe cursul, nici se golește, nici se oprește, spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Pentru a arăta în același timp dăruirea neîntreruptă și lucrarea negrăită, L-a numit izvor și râuri, nu unul singur, ci mai multe. A arătat revărsarea lui prin faptul că este curgător. Acesta le spunea despre Duhul, pe care aveau să-L primească cei care cred. Atunci, deși nu era încă primit Duhul Sfânt, totuși, Apostolii scoteau demonii cu puterea de la Hristos, după cum zice: Dacă eu cu Beelzebul scot demonii, fiii voștri cu cine îi scot? Mântuitorul le-a spus: Luați Duh Sfânt!, iar după ce acesta S-a pogorât peste ei, făceau minuni negrăite.

Când îi trimisese mai înainte, le-a dat lor putere, zicându-le: Curățiți pe cei leproși, pe demoni scoateți, pe cei morți înviați, în dar ați luat, în dar să dați!

În cazul prorocilor, toți mărturisesc că fusese dat Duhul Sfânt, dar acest har a fost luat și îndepărtat din ziua în care s-a spus: Se lasă casa voastră pustie (Matei 23, 38) și încă dinainte de ziua aceea începuse să fie resimțită lipsa.

După Răstignire, a început să fie împărțit Duhul îmbelșugat și prin mari harisme, căci darul era și încă mai minunat ca atunci când spunea: Nu știți ai cărui duh sunteți. Căci nu ați primit un duh al robiei, ci Duhul înfierii. Și cei din vechime aveau Duhul, dar altora nu-l dădeau. Apostolii, însă, au umplut de duh nenumărați oameni.

Evanghelistul, vorbind despre acest lucru, afirmă: Căci încă nu era Duhul Sfânt, adică încă nu era dat, pentru că Iisus nu fusese preaslăvit, numind aici Răstignirea slavă! (Ioan 7, 39).

Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune: De vreme ce erau vrăjmașii păcătoși, lipsiți de darul lui Dumnezeu și urâți de El, harul a fost dovada împăcării cu Dumnezeu, căci un dar nu se dă vrăjmașilor, nici celor care sunt urâți, ci prietenilor și celor bineplăcuți. Trebuia ca mai întâi să fie adusă Jertfa pentru noi, să fie desființată vrăjmășia prin Trup și să ne facem prieteni ai lui Dumnezeu și apoi să primim darul. Dacă s-a întâmplat aceasta în cazul făgăduinței făcute lui Avraam, cu atât mai mult în cazul harului. Și Pavel, Apostolul Neamurilor, arată: dacă sunt moștenitor din Lege, atunci credința este zadarnică, căci Legea pricinuiește mânie (Romani 4, 14-15). Căci ceea ce vrea să spună este: Dumnezeu a făgăduit să-i dea pământul lui Avraam și seminției lui, dar urmașii nu au fost vrednici de făgăduință și nu puteau să se facă bineplăcuți prin propriile osteneli. De aceea a venit credința, care să atragă harul și astfel să nu se piardă făgăduințele. De aceea este moștenirea din credință ca să fie prin har și făgăduința să fie sigură (Romani 4, 16).

Unii dintre ei spuneau: Acesta este prorocul!, alții considerau că amăgește mulțimea sau afirmau că: Nu din Galileea va veni Hristos, ci din cetatea Betleem, iar alții spuneau: Hristosul când va veni, nimeni nu știe de unde este.

Părerile erau diferite, ca într-o mulțime fără rânduială, pentru că nici nu luau aminte cu toată atenția la cele ce El învăța și nici nu urmăreau să învețe. Tocmai de aceea n-au primit răspuns când spuneau: Oare din Galileea va să vină Hristos? În vreme ce pe Natanel, care a vorbit direct și aspru: Din Nazaret poate fi ceva bun?, l-a lăudat ca pe un adevărat israelit. Acesta și cei care îi spuneau lui Nicodim Cercetează și vezi că din Galileea nu s-a ridicat proroc nu vorbeau pentru că ar fi căutat cu sinceritate adevărul, ci pentru a nărui slava lui Hristos. Așa cum făceau atunci, au făcut adeseori în istorie mulți care au dorit să surpe, după cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur, slava lui Hristos.

Referindu-se la textul acestei Evanghelii, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: Dacă îl osândești pe cel care a greșit, de ce te osândești și cazi în aceleași păcate? Te-a jignit? Nu-l jigni, căci alt­minteri pe tine te jignești. Te-a lovit? Nu-l lovi, pentru că faci același lucru ca și el! Te-a supărat? Nu-l supăra, pentru că nu ai nici un folos, ci te faci asemenea lui. Aşa poți să-l rușinezi, dacă rabzi cu blândețe și îngăduință. Dacă faci de rușine, astfel îi retezi mânia, adică îi înlături mânia. Nimeni nu vindecă răul cu rău, ci răul cu bine. Aceasta o spun filosofii dintre păgâni, cum era Claudius Galenus, să ne fie rușine, dar dacă la păgânii cei fără de minte se poate găsi o astfel de filozofie, noi ne arătăm mai prejos decât ei. Mulți au fost nedreptățiți și au răbdat. Mulți au fost clevetiți și nu s-au răzbunat. S-au uneltit împotriva lor, iar ei au făcut bine. Nu mică îmi e teama ca unii dintre ei să fie aflați mai presus decât noi prin viețuirea lor, făcând astfel ca pedeapsa noastră să fie mai aspră. Când noi, care ne împărtășim cu Duhul, care avem Împărăția cea mai presus de ceruri, care suntem chemați să devenim îngeri, nici măcar la virtutea acelora nu ajungem, ce iertare vom avea? Dacă pe iudei trebuie să-i depășim, după cum ne-a spus: dacă nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decât a cărturarilor și fariseilor, nu veți intra în Împărăția lui Dumnezeu (Matei 5, 20). Cu atât mai mult pe păgâni. Dacă pe farisei, cu atât mai mult pe cei necredincioși, dacă ne este închisă Împărăția, în cazul în care nu-i depășim prin modul de viețuire, atunci dacă ne arătăm mai răi și decât păgânii, cum vom putea să o dobândim?

De asemenea, Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Corinteni, spune: Dar prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt; şi harul Lui care este în mine n-a fost în zadar, ci m-am ostenit mai mult decât ei toţi. Dar nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este cu mine (1 Corinteni 15, 10). Fiecare dintre noi va trebui să facă aceeași mărturisire.

Dacă a reușit să facă vreun bine, ori să se așeze sub lucrarea minunată a Duhului, într-o măsură mai mică ori mai mare, dacă vreo bucurie sfântă i-a inundat inima, ori vreo lucrare minunată i-a împodobit viața, va trebui să spună că prin harul lui Dumnezeu este ceea ce este!

Sfântul Evanghelist Ioan ne spune că Legea noastră nu judecă pe nimeni. Judecata este a lui Dumnezeu. El a zis că este Lumina lumii, iar atunci când a rostit acest cuvânt, nu i-a surprins, dar ascultătorii au fost scanda­lizați când a spus că este deoființă cu Tatăl. Contestatarii nu puteau accepta cuvintele Domnului: Cel care urmează Mie nu va umbla în întuneric, adică nu va rămâne în rătăcire.

Cei care s-au bucurat de urmarea Domnului s-au învrednicit de întâlnirea Luminii, iar revărsarea harului continuă și astăzi prin minunată lucrare. Să ne adăpăm din același izvor nesecat al Harului, pentru a spune, împreună cu Apostolul Pavel, prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt!

Citeşte mai multe despre:   Pogorârea Sfântului Duh  -   Duhul Sfant