Revoluție sau metanoia?

Mai nou, activiștii mișcării ecologice au ales un stil de protest inedit: vandalizează opere de artă, prin muzeele lumii. Presa descrie astfel actele de violență ale membrilor mișcării Just Stop Oil: „Sunflowers“ este cel de-al doilea tablou de Van Gogh care a fost vandalizat de activişti ai mişcării Just Stop Oil, după ce alţi doi membri ai acesteia şi-au lipit mâinile cu o substanţă adezivă de pictura „Piersici înfloriţi“, realizată în 1889 şi expusă la Courtauld Gallery din Londra, la sfârşitul lunii iunie. Și exemplele pot continua, în altă cheie: distrugerea unor vitrine și benzinării, întreruperea unor compe­tiții sportive (curse de mașini), scandal și presiune publică. În toate cazurile sunt implicați adolescenți și tineri, iar finanțarea este asigurată de CEF, sau Fondul de Urgență Clima­tică - o fundație din Los Angeles.

Acestea fiind zise, ne întrebăm în mod legitim: ce are pompa de benzină cu floarea-soarelui a lui Van Gogh? De ce trebuie amplificat „dezastrul” ecologic al planetei cu masacrarea unor opere de artă? Își pierde ursul polar banchiza? Foarte bine, să sufere și iubitorii de artă! Iată o logică bizară, cu care nu putem fi de acord.

Dar cum sunt la modă mini-revoluțiile, culturale, ecologice, sexuale, educaționale, politice, tehnologice - revoluție să fie! Umanitatea, sau o parte a ei, parcă s-a săturat de viața (relativ) tihnită, de vremurile (relativ) stabile, de prosperitatea extinsă (relativă și ea). Scormonim cuibul de viespi al nemulțumirii, al iritării din orice, al dorinței de a da foc ordinii existente. Unde vor duce toate astea? La instabilitate și neîncredere, la anarhie și conflict generalizat, la amnezia binelui comun și la instaurarea arbitrarului. Revoluțiile, în marea lor majoritate, au atras nenorociri în masă, au generat crime și nedreptăți, distrugeri și răsturnarea brutală, peste noapte, a valorilor îndeobște admise ca fiind bune și după care oamenii se ghidau. De­sigur, sunt și excepții, însă rețeta secolului XX aceasta a fost: revoluție = dezastru pe termen lung, generații sacrificate, răni nevindecate încă. Exemple? Revoluția bolșevică din Rusia, revoluția islamică din Iran, revoluțiile comuniste din Cambodgia sau Cuba, revoluțiile pe bandă rulantă din Africa (etno-marxiste), cele din America de Sud (socialiste).

Singura „revoluție” care a modificat substra­tul sufletesc al lumii, dar și cel social, politic și cultural, oferindu-le perspectiva cerească, a fost cea creștină. Dar a fost o schimbare eminamente pașnică, s-a întins pe durata unor secole, iar cei care au pierit în vâltoarea ei domoală au fost doar creștinii, adică martirii. În rest, lumea a mers înainte, schimbând din mers vechile deprinderi devenite acum vetuste. Dar a fost o schimbare mentală în profunzime, generată de Însuși Fiul lui Dumnezeu, prin Întruparea Lui. Și care avea o țintă precisă: Învierea! Învierea morților, perspectiva vieții veșnice, a iadului și Raiului - laolaltă cu schimbarea întregului sistem de a vedea și înțelege lumea - au mișcat umanitatea spre azimutul civilizației Crucii biruitoare. Care a produs, după secole și secole, libertatea de care ne bucurăm azi, sistemul de drepturi civile și politice, o relativă echitate și o stabilitate prin crearea sistemelor democratice. Plus un acces la cu­noașterea pe care numai creștinismul o putea genera. Așadar, acum ce e de schimbat, rapid? Multe, desigur, dar bine ar fi să începem cu noi înșine. Și această schimbare să nu se numească revoluție, ci metanoia. Numai schimbarea deprinderilor vechi ale firii căzute, transfigurarea lor în virtuți, poate aduce progresul personal și comunitar. Până atunci, putem umple cu suc de roșii toate pinacotecile lumii, e inutil. Cresc doar angoasa, frustrarea, iritarea generală. Și nici urșii polari nu se vor întinde mai comod pe banchizele Polului Nord, garantat..