Risipirea întunericului şi Dăruitorul mult milostiv

Săvârșim Sfânta Liturghie spre slava lui Dumnezeu, Cel care lucrează nenumărate fapte minunate celor care cred în El după cuvintele Sfintei Evanghelii: El a tămăduit toată boala și neputința din popor.

Vreme de trei ani și mai bine, însoțit de ucenici și mulțime de popor, Mântuitorul a făcut numeroase minuni, care vorbesc despre milostivirea Sa fără margini.

Oamenii bolnavi, șchiopi, uscați, demonizați, leproși, pe care i-a vindecat din negrăită iubire, arată că este Dumnezeu adevărat și Om adevărat, cum au mărturisit Sfinții Părinți, întruniți în Sinoadele a toată lumea.

Mântuitorul Se afla în Capernaum, considerată Cetatea Lui, unde a locuit și a făcut mari minuni. Cu toate acestea, S-a mâhnit pe locuitorii cetății, spunând că, dacă în alte locuri s-ar fi făcut minunile pe care le-au văzut ei, oamenii s-ar fi comportat altfel: Şi tu, Capernaume: N-ai fost înălţat până la cer? Până la iad te vei coborî (Matei 11, 23). Contemporanii Săi erau insensibili, neatenți la semnele pe care le vedeau, la nemărginita bunătate dumnezeiască, dăruită prin prezența Mântuitorului Hristos.

După ce a înviat-o pe fiica lui Iair, Mântuitorul S-a întâlnit cu doi orbi care Îl strigau, numindu-L fiu al lui David. Când era numit cineva fiu al lui David i se recunoș­tea descendența regală, fiind cea mai înaltă cinste întâlnită în rândul poporului ales, întrucât toți recu­noș­teau meritele incontestabile ale marelui rege din istoria zbuciumată a poporului ales.

Aprecierea față de Mântuitorul arată, pe de o parte, faptul că provenea din neamul lui David, pe de altă parte, vorbim despre o altfel de vedere a celor doi orbi, alta decât cea fizică, înțelegând că El era Mesia, Care avea să vină în lume. De aceea au strigat cu multă cre­dință: Iisuse, Fiule al lui David, fie-Ți milă de noi! (Luca 18, 39), iar Mântuitorul Și-a arătat mila Sa față de cei doi.

Evanghelia vorbește și de vindecarea unui om mut, care ajunsese în această situație după intervenția demonului care i-a luat graiul. Era foarte mâhnit, cum sunt întotdeauna oamenii în suferință, iar Mântuitorul l-a vindecat, redându-i darul vorbirii.

Despre faptele minunate, petrecute într-un loc unde erau prezenți mulți oameni, cei de față au spus că niciodată nu s-au văzut astfel de minuni în Israel.

Mântuitorul cunoștea inimile celor care stăteau lângă El și au cerut să vadă, să li se redea lumina ochilor, dar, cu toate acestea, i-a întrebat: Credeţi că pot să fac Eu aceasta? (Matei 9, 28). A vrut să constate credința lor, iar după răspunsul acestora, Mântuitorul a spus: După credința voastră, fie vouă! (Matei 9, 29). Același răspuns îl aflăm și noi, iar după cre­dința pe care o avem primim răspunsul de la Dumnezeu la cererile noastre. Adresăm adeseori cereri legate de persoana noastră, de cei apropiați, de lucruri pe care le considerăm a ne fi de folos. Răspunsul lui Dumnezeu la cererile noastre este asemenea celui oferit orbilor atunci, în Capernaum: După cre­dința voastră, fie vouă! (Matei 9, 29).

Adeseori, aflându-ne în biserică sau acasă și cerând anumite lucruri, avem credință îndoielnică, care nu ne ajută să dobândim de la Dumnezeu răspunsul așteptat. Toate sunt cu putință celui credincios, iar dacă am avea o credin­ță cât un grăunte de muștar (Matei 17, 20), dacă ne-am încrede în El, am putea spune muntelui acestuia mută-te de aici dincolo și se va muta (Matei 17, 20). Credința este esențială pentru dobândirea lucrurilor cu adevărat importante.

Mai învățăm apoi că dragostea față de Mântuitorul Hristos se arată permanent, nu doar atunci când avem nevoie, când avem o problemă care trebuie rezolvată. Mulțumim pentru ceea ce ni se oferă, pentru darurile negrăite pe care uneori nu le observăm în viața noastră.

Din Evanghelia acestei duminici deducem importanța săvârșirii faptelor bune fără a fi cunoscute de semeni. După momentul când cei doi orbi și-au recăpătat vederea, Mântuitorul Hristos le-a spus: Vedeţi, nimeni să nu ştie! (Matei 9, 30), adică nu vorbiți nimănui despre ce ați primit în dar de la Dumnezeu. Însă foștii orbi, ieșind, au povestit în tot ținutul despre ce li se întâmplase. Nici nu se putea altfel, pentru că atunci când primești un dar de la Dumnezeu, cum este cel al vederii, trebuie să exprimi și altora bucuria. Așa se comportă întotdeauna oamenii când primesc daruri alese, împărtă­șesc și altora bucuria lor, dar sunt încă mulți care primesc daruri de la Dumnezeu și uită să mulțumească.

Avem datoria de a fi recunoscători lui Dumnezeu și de a spune altora cât bine ne-a făcut nouă. Atitudinea orbilor din Capernaum trebuie să-i însuflețească pe cei care, primind de la Dumnezeu un dar sau mai multe, un talant sau mai mulți, au simțit bucuria rodirii în viața lor.

Un alt lucru pe care îl învățăm din Evanghelia acestei duminici este că Mântuitorul Iisus Hristos vindecă neputințele până la sfârșitul veacurilor. În El își pun nădejdea toți cei care trec prin încercări, care sunt în neputință, care nu au alt sprijin în afară de El.

Evanghelia ni-L descoperă pe Mântuitorul Hristos alături de cei aflați în suferință. Cu multe veacuri înainte de venirea Sa în lume, Fiul lui Dumnezeu a fost prezentat de prorocul Isaia, luminat de Duhul Sfânt, descoperit ca fiind Cunoscător al suferinței (Isaia 53, 3). El a fost străpuns pentru fărădelegile noastre, pedepsit pentru mântuirea noastră, iar prin rănile Lui noi toți ne-am vindecat (Isaia 53, 5). Așadar, Cunoscătorul suferinței S-a aplecat întotdeauna asupra celor care aveau nevoie de ajutorul Lui.

Cartea Faptele Apostolilor, la capitolul 4, versetul 12, ne spune: În nimeni altul nu este mântuirea. Nu este sub cer nici un alt nume dat între oameni în care trebuie să ne mântuim. La El este permanent nădejdea noastră. De aceea, văzând astfel de fapte minunate, spunem împreună cu Biserica: Mare ești, Doamne, și minunate sunt lucrările Tale și nici un cuvânt nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale!, rostind dimpreună cu psalmistul: Cât de minunate sunt lucrările Tale, Doamne, toate cu înțelepciune le-ai făcut! (Psalm 103, 24). Aceasta este nădejdea noastră, că Mântuitorul Hristos, Cunoscătorul suferinței, va alina suferințele noastre, așa cum le-a alinat pe ale celor din Capernaum, unde Și-a descoperit Slava Sa.

La una dintre Tainele Bisericii, Mântuitorul Hristos este numit Doctorul sufletelor și al trupurilor, fiind chemat să vindece bolile sufletești și trupești ale oamenilor. În numele Mântuitorului Hristos se săvârșesc nenumărate minuni la Sfânta Liturghie, la Sfântul Maslu, în urma rugăciunilor felurite și a lucrării tainice a sfinților în viața noastră, ori a întâlnirii cu oamenii bineplăcuți lui Dumnezeu.

Domnul este Doctorul care vindecă neputințele prin sfinți, prin rugăciunile Bisericii, de aceea, singura nădejde și bucurie a noastră este Mântuitorul Hristos, așa cum a fost bucuria și nădejdea celor doi orbi din Capernaum, sau a mutului demonizat, amintiți în paginile Sfintei Evanghelii.

Drumul către biserică în fiecare duminică și sărbătoare este drumul către întâlnirea cu Mântuitorul Hristos. Adeseori trebuie să recunoaștem că suferim de orbire sufletească, trecând cu vederea lucrările Domnului în lume, în viața noastră. Orbirea sufletească este mai grea decât cea fizică, meteahnă a oamenilor care nu pot vedea răsăritul și apusul soarelui și mai ales pe aproapele lor.

Părintele Teofil Părăian, lipsit de vedere, cunoscut duhovnic, fost viețuitor la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, spunea că cea mai mare greșeală a omului este depărtarea de Dumnezeu. Am fost întotdeauna impresionat de dorința părintelui Teofil de a-i aduce pe toți către Biserică: Pe cei care nu vin la Liturghie duminica și în sărbători cu păgânii îi număr, arătând că orbirea sufletească este mult mai grea decât orbirea trupească.

Trebuie să învățăm că Mântuitorul Hristos dorește ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștin­ța adevărului să vină, El fiind Lumina lumii și spunând ucenicilor Săi că cei care Îl urmează nu vor rămâne întru întuneric, ci vor avea lumina vieții. Această Lumină a Vieții au primit-o orbii din Evanghelia de astăzi, dar și toți cei care L-au ascultat și cei care Îl urmează acum, în vremuri deloc ușoare, nu doar pentru noi, în general vorbind, ci mai ales pentru lucrarea mântuitoare a Evangheliei, căci El întotdeauna a întâmpinat împotriviri, atitudini ostile, dușmă­noase. În loc de a arăta recunoștin­ță, oamenii au spus: Cu domnul demonilor îi scoate afară pe demoni… (Matei 12, 24).

Evanghelia ne cheamă la Lumina cunoștinței lui Dumnezeu, la Cel care a adus lumină celor care nu vedeau, nu doar orbilor din Ierihon, Ierusalim și Capernaum, ci tuturor celor care se aflau în întunericul necunoștinței, departe de Dumnezeu, arătându-le cărarea către Împărăția cerurilor.

Îl rugăm pe Mântuitorul Hristos să ne lumineze sufletele, risipind întunericul necunoștinței, să ne arate înțelesul adânc al Evangheliei Sale, pentru ca, bucurându-ne de preafrumoasele cuvinte pe care le-a spus în timpul activității Sale mântuitoare, să aflăm și noi Lumina Vieții.