Cartea „Preoți ortodocși bănățeni cu Sfânta Cruce sub tricolor - Decembrie ´89”, avându‑l ca autor pe părintele Ionel Popescu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei, a fost tipărită cu
Rugăciunea în săptămâna ce precede Postul Mare
Timpul liturgic dintre Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi şi Duminica Izgonirii lui Adam din Rai îl regăsim în Triod sub numele Săptămâna Lăsatului sec de brânză sau, mai simplu, Săptămâna brânzei. Această săptămână precede Postul Mare şi este o introducere a credinciosului în vremea postirii, deoarece nu mâncăm carne. În Săptămâna Lăsatului sec de brânză se dezleagă la brânză, lapte, ouă şi peşte, după cum găsim consemnat în calendarul bisericesc.
Rugăciunile care se fac în Biserică în această săptămână ne pregătesc pentru urcuşul duhovnicesc din timpul Postului Mare. Acum credinciosul este pregătit pentru asceza postului şi pentru înţelegerea lui duhovnicească. Şi aceasta pentru că „prin post ne sârguim să ne curăţim de întinăciunea păcatelor noastre” (Vecernie, Marţi, Săptămâna Lăsatului sec de brânză).
Imnografia Triodului din Săptămâna brânzei ne îndeamnă să primim cu bucurie vestea că urmează Postul Mare, pentru că prin el ne pregătim să ne închinăm Crucii şi Învierii lui Hristos. Răsar „primăvara Postului şi floarea pocăinţei” şi „ne curăţim de toată întinăciunea”. Pentru a ajunge să postim cu adevărat trebuie să nu ne lăudăm cu acest lucru.
Creştinii sunt îndemnaţi să primească postul cu dragoste, deoarece este timpul nevoinţelor duhovniceşti când trebuie „să lăsăm dulcea patimă a trupului şi să creştem darurile sufletului” (Utrenie, Marţi, Săptămâna Lăsatului sec de brânză). Iar pentru a posti cu adevărat trebuie să nu ne lăudăm cu acest lucru.
Tocmai în săptămâna ce precede Postul suntem invitaţi să pătrundem în ambianţa postirii prin rugăciune şi prin slujbele ortodoxe care miercuri şi vineri au aproape aceeaşi rânduială ca în zilele din Postul Sfintelor Paşti. Ieromonahul Makarios Simonopetritul spune în lucrarea Triodul explicat că, „în timpul acestei ultime săptămâni de pregătire, Typikonul facilitează cu un echilibru remarcabil şi o delicateţe suverană o intrare treptată în atmosfera slujbelor Postului Mare”.
Pentru a intra cum se cuvine în atmosfera duhovnicească a Postului Mare, acum în Săptămâna brânzei, pe lângă renunţarea la carne, trebuie să ne lepădăm de lucrurile trecătoare şi să ne focalizăm treptat pe creşterea timpului zilnic acordat rugăciunii. Primul pas pe care-l facem acum este tocmai prin rugăciunea specifică vremii postului, şi anume cea a Sfântului Efrem Sirul, care începe să fie rostită în rânduiala liturgică în această săptămână.