Tânărul avvă

Patericul nu pierde nici o ocazie să arate că logica duhovnicească nu se po­tri­vește de cele mai multe ori cu logica obișnuită, comună. În șirul lecțiilor despre libertatea duhovnicească și imprevizibilitatea ei se găsește și o povestire despre avva Pimen, pe care o spune avva Iosif (un bătrân simplu, de mare smerenie și dis­creție): „Avva Iosif zicea: Când stăteam cu avva Pimen, el l-a numit avvă pe Agathon. Noi i-am zis: «E tânăr, de ce îl nu­mești avvă?» Avva Pimen a răspuns: «Gura lui a făcut să fie nu­mit avvă»” (Pimen 61). În alt loc îl găsim pe avva Pimen zicând: „Învață gura să vorbească ce-i în inima ta”.

În mod obișnuit asociem bătrânețea cu înțelepciunea, iar tinerețea cu graba nestatornică și cu agerimea lipsită de ex­pe­riență. De cele mai multe ori lucrurile stau așa. Totuși, ritmurile și obișnuințele nu reprezintă nici cea mai mică garanție a adevărului. Suntem provocați să ieșim din comoditatea reflexelor gândirii, a așteptărilor și a judecă­ților noastre. Chiar dacă atât viața biologică, cea intelectuală, cât și cea spirituală presupun traversarea unor etape ori a unor faze, unii nu au nevoie să treacă toate aceste momente. Pentru Sfântul Isaac Sirul, calea cea mai la îndemână pentru a putea înfrunta marea învolburată a necazurilor este simplitatea. Cel care a reușit să dobândească simplitatea a și reușit să traverseze marea.

Sfântul Ioan Scărarul arată la rândul său că parcursul duhovnicesc este diferit la tineri și la bătrâni, că există moduri diferite în care energiile se pot folosi, dar că există totuși cazuri excepționale. De aceea avertizează: „Nu te tulbura pentru ceea ce urmează să spun. Deși rar, totuși sunt suflete curate și neviclene, izbăvite de păcat, de fățărnicie, de năravul răului, putând ca din liniștirea cu un povă­țuitor să urce, ca dintr-un port, la cer, și care nu au tre­bu­ință de tul­burările vieții de obște și rămân neispitiți de ele”.

Asemenea cazuri sunt însă cu totul ieșite din comun, acești oameni sunt subiecți ai lucrării speciale a lui Dumnezeu. Așa cum este și cazul avvei Agathon, care dobândește o înțelepciune precoce, apreciată de bătrânul Pimen. Iar semnul discernământului și al înțelepciunii sale nu este simplitatea (cea despre care vorbește Sfântul Isaac Sirul) ori ceva similar, ci este inima curată, care se exprimă prin cuvintele gurii. Altfel spus, dacă gura grăiește ceea ce este în inimă (și pentru asta e nevoie de exercițiu, de asceză adică), iar inima este curată, atunci gura ta face să fii numit avvă. Iar într-o asemenea situație vârsta, ori alte condiții obișnuite, devine irelevantă.

Cazul Sfântului Agathon care este numit avvă încă din tinerețe nu este unic. Despre avva Zaharia se spunea că este copilul bătrân, care și el ajunsese foarte devreme la înțelepciune. Sensul pe care îl au toate aceste situații este acela de a ne învăța să ne desprindem de reflexele mentale, să putem intra liberi și disponibili în lumea spirituală, unde vom întâlni libertatea cu totul surprinzătoare a lui Dumnezeu.