Timpul pocăinței și al faptelor bune, arvună pentru ziua Judecății

Apropierea timpului Sfân­tului și Marelui Post al Paștilor, prin Duminica Lăsatului sec de carne, numită și a Înfricoșătoarei Judecă­ți, ne aduce aminte de judecata cea din urmă a fiecăruia dintre noi.

Judecata finală este marele examen al existenței noastre. Preocu­pați de lucruri mărunte, de etapele grele din vremea vieții, uităm să ne pregătim pentru cel mai important examen pe care îl vom susține înaintea lui Dumnezeu. Ne lipsesc preocuparea esențială, chintesența activităților și rațiu­nea abordării corecte a priorităților existenței.

De cele mai multe ori, deși suntem liniștiți și chiar găsim suficiente motive care ne bucură și ne oferă un anumit confort, constatăm că temele pentru examenul judecății au rămas neîndeplinite.

Cuvintele Evangheliei vorbesc despre felul cum trebuie să ne comportăm, să ne raportăm la Dumnezeu, având posibilitatea să ne întoarcem la El, chiar și atunci când am plecat undeva departe, în lumea păcatului, grație bunătății nemărginite a lui Dumnezeu, Cel iubitor și iertător.

Duminica Înfricoșătoarei Judecăți este o invitație serioasă și responsabilă, de a reflecta la momentul când Dreptul Judecător va pronunța sentința. El ne va așeza pe unii de-a dreapta, pe alții de-a stânga și va adresa cuvinte de bună răsplată sau aspre, după cum am împlinit porunca iubirii de Dumnezeu și de aproapele.

Sfântul Ioan Gură de Aur ne îndeamnă să ascultăm, cu râvnă și cu zdrobire de inimă, această preafrumoasă pericopă evanghelică.

Mântuitorul a vorbit adesea despre bunătate și milostenie, dar ne-a învățat că, atunci când va veni Fiul Omului întru slava Lui, va despărți pe unii de alții, precum desparte păstorul oile de capre.

La întâia Sa venire, Hristos S-a coborât întru necinste, ocări și indiferență. Nu a fost primit, nici așteptat, chiar dacă profeții au vorbit despre venirea Lui și despre marele dar al împăcării sau al răscumpărării. Adeseori, s-a făcut vorbire în Vechiul Legământ despre venirea Răscumpărătorului, făgăduită încă de la căderea protopărinților noștri în păcat, în grădina Edenului.

La a doua venire însă, va sosi pe Tronul slavei Sale. Ne reține atenția cuvântul „slavă”. Aceste cuvinte au fost rostite când Hristos era aproape de Răstignire, ceea ce putea să pară în ochii unora un lucru de ocară. Prin întreaga abordare, Mântuitorul le-a dat curaj ucenicilor, le-a pus sub ochi înfricoșătoarea Judecată, care va strânge toată lumea, după cum spune Sfântul Ioan Hrisostom în comentariul la acest text evanghelic.

La Judecată, vor fi împreună cu Hristos toți îngerii, întreaga creație, ceea ce va face ca ziua aceasta să fie înfricoșătoare. Se vor aduna în fața Lui toate neamurile, toți cei care au fost călători pe pământ și vor fi despărțiți unii la dreapta, iar alții la stânga.

Toate au fost făcute pentru a pune în lumină atitudinea lor. Era puțin ce le cerea Hristos, dar, în ciuda acestor minimale lucruri, iubirea de argint i-a orbit pe mulți.

Hristos spusese că aceia care nu vor primi pe cei nevoiași vor suferi cumplite pedepse: Întrucât nu ați făcut unuia dintre acești prea mici, nici Mie nu Mi-ați făcut (Matei 25, 45).

Mântuitorul îi numește frați pe cei pe care lumea nu îi cunoștea și îi disprețuia. Nu este vorba doar despre monahi, sau despre cei care locuiesc în munți, ci despre orice credincios, chiar și trăitor în lume, dacă acesta e flămând, gol și străin. Botezul și Împărtășirea - ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur - ne fac pe toți frați. Toți cei care ne-am botezat devenim frați, chiar dacă ne comportăm ca niște străini sau dușmani.

Hristos îi osândește pe unii, opunându-le acestora pe cei care, în aceeași stare fiind, s-au comportat diferit: fecioarelor neînțelepte le pune în față pe cele care s-au îngrijit de untdelemnul candelelor lor, așa cum celui care a ascuns talantul îi pune în față pe cei care au adus doi sau mai mulți talanți.

Așadar, Hristos i-a osândit pe cei păcătoși, evidențiind, în comparație cu ei, pe cei care au făcut fapte bune.

După ce Hristos i-a lăudat pe cei care au făcut fapte bune, le-a arătat măreția dragostei Lui: Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii (Matei 25, 34).

Le-a spus moșteniți, ca și cum ar fi avut ceva de la părinți, care li se cuvenea demult. În schimbul unui adăpost, al unei haine, al unei pâini, al unui pahar cu apă, al cercetării celor bolnavi și al vizitei celor din temniță, primesc împărăție nesfârșită, daruri veșnice.

De aceea, Sfântul Vasile cel Mare, într-o preafrumoasă rugăciune de la Liturghia care îi poartă numele, se roagă ca Dumnezeu să trimită daruri cerești în locul celor pământești, daruri veșnice în locul celor vremelnice și să răsplătească celor care iubesc Biserica și pe frații lor.

Hristos, Blândul Păstor, nu pune pe umerii noștri poveri prea mari. El ne cere să facem numai cât putem, chiar și mai puțin decât atât. Celorlalți, celor de-a stânga, le-a spus să meargă în focul cel veșnic pregătit diavolului și slujitorilor lui. Celor mulți, care s-au aruncat în acest foc pregătit diavolului, vina le aparține, întrucât nu au avut dorința să facă nici un bine.

Dacă vei vedea pe cineva înstrăinat, pribeag, dorind totuși să ajungă în Patria cea de Sus, primește-l! Dacă te vei strădui, s-ar putea să te bucuri și tu împreună cu el. Căci, dacă fac aceasta de bunăvoie, am plată; dar dacă o fac fără voie, am numai o slujire încredințată. Care este, deci, plata mea? Că, binevestind, pun fără plată Evanghelia lui Hristos înaintea oamenilor, fără să mă folosesc de dreptul meu din Evanghelie (1 Corinteni 9, 17-18).

Dacă vei întâlni pe cineva care și-a lepădat haina cea luminoasă, care prin botez a primit-o, îmbracă-l, după cum ne îndeamnă Sfântul Apostol Pavel: Primiți-l pe cel slab în credință, fără să-i judecați gândurile. Unul crede să mănânce de toate; cel slab însă mănâncă legume. Cel ce mănâncă să nu disprețuiască pe cel ce nu mănâncă; iar cel ce nu mănâncă să nu osândească pe cel ce mănâncă, fiindcă Dumnezeu l-a primit (Romani 14, 1-3).

Dacă vei întâlni pe cineva închis în temniță, adică în trupul întunecat pe care-l poartă fiecare muritor, cercetează-l, pentru că și tu vei primi eliberare, dacă te vei îngriji de unul ca acesta. Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Evrei, spune: este rânduit oamenilor o dată să moară, iar după aceea să fie judecata (Evrei 9, 27). Iar în altă parte spune: Pentru că noi toți trebuie să ne înfățișăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, ca să ia fiecare după cele ce a făcut prin trup, ori bine, ori rău (2 Corinteni 5, 10).

Părinții Bisericii ne-au învățat că Tronul de judecată al lui Hristos este scaunul de spovedanie. Dacă ne judecăm înaintea acestui loc, dacă ascultăm de cuvintele duhovnicului, putem scăpa de asprimea judecății finale.

Cerem mereu la sfintele slujbe răspuns bun la înfricoșătoarea Judecată a lui Hristos, Dumnezeul nostru. Ni se recomandă să nu judecăm pe cineva înainte de vreme, ci să așteptăm venirea Domnului, Care luminează toate cele ascunse.

Ne putem întreba cum de este atât de îngăduitoare judecata și cum de ni se cer atât de puține fapte, chiar dacă noi am aflat cât suntem de îndatorați. Întrucât Dumnezeu este iubire, criteriul judecății este tot iubirea aproapelui, însă modelul suprem este Iisus Hristos. Iar ­înainte de sărbătoarea Paştilor, știind Iisus că a sosit ceasul Lui, ca să treacă din lumea aceasta la Tatăl, iubind pe ai Săi cei din lume, până la sfârșit i-a iubit (Ioan 13, 1).

Haina pe care o dăm săracului nu i-o oferim acestuia, ci lui Hristos. Dacă ai făcut cină pentru cineva, pe Domnul L-ai ospătat. Dacă ai primit în casă străini și călători, pe Domnul Vieții L-ai ocrotit. Dacă ai cercetat văduve și orfani, ori ai fost în temniță să oferi ajutor, pe Domnul L-ai cercetat și alinat. Dacă nu ai haine, oferă pâine, dacă nu ai pâine, dăruiește un bănuț, dacă nu ai bani, ajută printr-un cuvânt folositor. Nici măcar un pahar cu apă nu este trecut cu vederea. Ne va întreba Domnul: ce am făcut, unde am fost, cu cine am petrecut, dar nimeni și nimic nu ne va ajuta atunci, nici prietenii influenți, nici rangurile, nici vorbele sau intențiile, doar faptele meritorii, săvârșite din dragoste.

Ziua Înfricoșătoarei Judecăți ne așteaptă pe fiecare. Ea bate deja la poarta inimii fiecăruia. Oare cum ne va găsi?

Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului (Ioan 5, 22). Luați aminte, privegheați și vă rugați, că nu știți când va fi acea vreme. Vegheați, dar, că nu știți când va veni Stăpânul casei: sau seara, sau la miezul nopții, sau la cântatul cocoșilor, sau dimineața (Marcu 13, 33, 35).

Timpul de acum este pentru pocăință și fapte bune, iar dincolo este ceasul judecății. Acum este timpul ostenelilor și luptelor, iar dincolo,  vremea răsplătirii.

La judecată se vor vădi faptele noastre directe și personale, precum și cele ale căror autori indirecți am fost, cu sfatul, cu nepăsarea ori cu pilda noastră.

În fața Dreptului Judecător vom fi chemați să răspundem nu numai pentru faptele rele pe care le-am săvârșit, ci și pentru binele pe care puteam să-l facem și nu l-am împlinit. Greu este ceasul judecății! Să ne ajute Domnul ca ziua finală să nu ne găsească nepregătiți!