Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Uitați pe nedrept (II)

Uitați pe nedrept (II)

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Tudor Călin Zarojanu - 27 Mai 2024

Citește și: Uitați pe nedrept (I)

D.I. Suchianu a scris prima cronică de film din România în 1924! „La bază” însă era sociolog, eseist, jurist, istoric şi critic literar. De­spre Mihai Eminescu, de pildă, a formulat teze extrem de interesante şi sută la sută originale.

Obsedat de cuvânt, a scris o carte, „Funcţiile cuvântului în film”, în care identifica nu mai puţin de 46 de asemenea funcţii! După care urmează capitolul 47, „Alte funcţii”!

Scrisul era însă depăşit de vorbit! Era pasionat de ceea ce spunea, aproape te hipnotiza. Avea o emisiune la TVR, îi dăduseră o tânără să-i ţină de urât, dar nu prea apuca ea să deschidă gura. Emisiunea era în direct, drept care odată, fiind el înflăcărat pe un subiect, dar sesizând totuşi un semn disperat din culise, s-a întors într-acolo şi a întrebat tare, aproape disperat: „Pot să mai vorbesc!?” După aceea, emisiunea a trecut în regim de înregistrare...

De neuitat a fost momentul în care a exemplificat cum poate distruge dublajul un film: într-o peliculă franțuzească, replica de final marca evoluția relației dintre personajele principale, un cuplu care până atunci își vorbise cu „vous”, iar acum trec la „toi”. Dublați în engleză, tânărul și tânăra trec de la „you” la „you”!

Contribuţiile lui la teoria cinematografică au inclus priorităţi mondiale, de pildă „povestea doi”: Suchianu descoperise că orice film bun are o a doua poveste, care începe după ce se termină filmul. Acel „Şi au trăit fericiţi” din basmele româneşti sau, dacă preferaţi, al doilea nivel de deschidere a operei analizat de Umberto Eco în literatură. Ce îţi închipui tu, spectator, că s-a mai întâmplat pe urmă.

Despre el, Ionel Teodoreanu scria: „...Și bucureșteanul Suchianu a trecut de câteva ori prin redacție, elegant, sportiv, ruginiu, creț, clipicios, graseindu-și teoriile și paradoxele foarte pitoresc, uneori parodiant hazos, alteori frenetic, făcând scenă din locul lui - ceilalţi, în raport cu el, devenind sala, adică spectatori. Aşa e Suchianu: un om-spectacol, pe care unii îl aplaudă, iar alții nu. Profesorul Ibrăileanu îl asculta cu interes”.

Născut pe 2 septembrie 1895 în familia profesorului de origine armeană Hanes-Ogias Suchianu şi a Leliei (născută Nanu-Muscel), coleg de liceu cu Mihai Ralea, Demostene Botez şi Ionel Teodoreanu, și-a luat licenţa în drept, litere şi filosofie, iar doctoratul la Paris în... științe politice şi economice!

Conferențiar la Facultatea de Drept, Catedra de istoria doctrinelor sociale, apoi profesor titular la Şcoala Superioară de Război, la Academia de Arte Frumoase și la Şcoala de Ştiinţe de Stat.

Sociolog, eseist, jurist, istoric şi critic literar.

În 1966 a fost chiar... actor, jucând alături de Margareta Pâslaru, Cornel Coman și Ștefan Iordache în comedia lui Lucian Bratu „Un film cu o fată fermecătoare”. Iar la 78 de ani juca tenis cu junele actor Ion Caramitru și sărea de pe platforma ștrandului Tineretului. Tot cam pe atunci dădea un interviu în „Informația”, în care spunea că se gândește să-și scrie memoriile, căci „organismul a început să scâr­țâie. Acum vreo 20 de ani am avut chiar un început de gripă”! La 90 de ani se deplasa fără nici o dificultate, scria și povestea frenetic, adora natura și în special marea. A plecat la Domnul la 92 de ani și din păcate a cam fost uitat.