Cartea „Preoți ortodocși bănățeni cu Sfânta Cruce sub tricolor - Decembrie ´89”, avându‑l ca autor pe părintele Ionel Popescu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei, a fost tipărită cu
Uitați pe nedrept (II)
Citește și: Uitați pe nedrept (I)
D.I. Suchianu a scris prima cronică de film din România în 1924! „La bază” însă era sociolog, eseist, jurist, istoric şi critic literar. Despre Mihai Eminescu, de pildă, a formulat teze extrem de interesante şi sută la sută originale.
Obsedat de cuvânt, a scris o carte, „Funcţiile cuvântului în film”, în care identifica nu mai puţin de 46 de asemenea funcţii! După care urmează capitolul 47, „Alte funcţii”!
Scrisul era însă depăşit de vorbit! Era pasionat de ceea ce spunea, aproape te hipnotiza. Avea o emisiune la TVR, îi dăduseră o tânără să-i ţină de urât, dar nu prea apuca ea să deschidă gura. Emisiunea era în direct, drept care odată, fiind el înflăcărat pe un subiect, dar sesizând totuşi un semn disperat din culise, s-a întors într-acolo şi a întrebat tare, aproape disperat: „Pot să mai vorbesc!?” După aceea, emisiunea a trecut în regim de înregistrare...
De neuitat a fost momentul în care a exemplificat cum poate distruge dublajul un film: într-o peliculă franțuzească, replica de final marca evoluția relației dintre personajele principale, un cuplu care până atunci își vorbise cu „vous”, iar acum trec la „toi”. Dublați în engleză, tânărul și tânăra trec de la „you” la „you”!
Contribuţiile lui la teoria cinematografică au inclus priorităţi mondiale, de pildă „povestea doi”: Suchianu descoperise că orice film bun are o a doua poveste, care începe după ce se termină filmul. Acel „Şi au trăit fericiţi” din basmele româneşti sau, dacă preferaţi, al doilea nivel de deschidere a operei analizat de Umberto Eco în literatură. Ce îţi închipui tu, spectator, că s-a mai întâmplat pe urmă.
Despre el, Ionel Teodoreanu scria: „...Și bucureșteanul Suchianu a trecut de câteva ori prin redacție, elegant, sportiv, ruginiu, creț, clipicios, graseindu-și teoriile și paradoxele foarte pitoresc, uneori parodiant hazos, alteori frenetic, făcând scenă din locul lui - ceilalţi, în raport cu el, devenind sala, adică spectatori. Aşa e Suchianu: un om-spectacol, pe care unii îl aplaudă, iar alții nu. Profesorul Ibrăileanu îl asculta cu interes”.
Născut pe 2 septembrie 1895 în familia profesorului de origine armeană Hanes-Ogias Suchianu şi a Leliei (născută Nanu-Muscel), coleg de liceu cu Mihai Ralea, Demostene Botez şi Ionel Teodoreanu, și-a luat licenţa în drept, litere şi filosofie, iar doctoratul la Paris în... științe politice şi economice!
Conferențiar la Facultatea de Drept, Catedra de istoria doctrinelor sociale, apoi profesor titular la Şcoala Superioară de Război, la Academia de Arte Frumoase și la Şcoala de Ştiinţe de Stat.
Sociolog, eseist, jurist, istoric şi critic literar.
În 1966 a fost chiar... actor, jucând alături de Margareta Pâslaru, Cornel Coman și Ștefan Iordache în comedia lui Lucian Bratu „Un film cu o fată fermecătoare”. Iar la 78 de ani juca tenis cu junele actor Ion Caramitru și sărea de pe platforma ștrandului Tineretului. Tot cam pe atunci dădea un interviu în „Informația”, în care spunea că se gândește să-și scrie memoriile, căci „organismul a început să scârțâie. Acum vreo 20 de ani am avut chiar un început de gripă”! La 90 de ani se deplasa fără nici o dificultate, scria și povestea frenetic, adora natura și în special marea. A plecat la Domnul la 92 de ani și din păcate a cam fost uitat.