Venerabila monahie Glicheria Mănăstireanu de la Văratic, în pragul centenarului

În istoria Mănăstirii Văratic au fost nenumărate călugărițe, în anumite perioade numărul lor apropiindu-se chiar de 500. Uneori, mulțimea anilor ajută la înțelepțirea omului, iar cei cărunțiți de zile adaugă strălucire istoriei locurilor binecuvântate de Dumnezeu.

Asemenea obște constituie un caz deosebit, nu doar pentru țara noastră, ci și pentru întreaga lume Ortodoxă.

Monahiile care s-au nevoit la Văratic au avut daruri felurite, după puterea, râvna și dragostea fiecăreia. Unele nevoitoare și rugătoare, prezente la slujbele bisericii, cunoscătoare ale muzicii, tipicului și rânduielilor bisericești, altele bune administratoare, primitoare de străini și de oaspeți, împlinitoare a multor virtuți, pe care le-au închinat, cu smerenie, Domnului. Daruri și daruri pentru vremuri și oameni diferiți.

Astfel, Mănăstirea Văratic a devenit binecuvântat loc de creație, liniște și meditație pentru mulți cărturari, scriitori, poeți, pictori, medici, profesori universitari, dar mai ales pentru oamenii Bisericii, evlavioși și iubitori ai sfinţilor cu viaţă cuvioasă. Nu doar Eminescu a poposit la Mănăstirea Văratic cândva, ci și alți mulți scriitori din veacurile trecute până-n vremea noastră.

Între martorii unei istorii de aproape un veac ai chinoviei Văraticului s-a numărat și monahia Glicheria Mănăstireanu, care mai bine de 80 de ani a viețuit aici.

S-a născut la Bivolari, Iași, în 1924, din părinții Neculai și Elena, aproape de apa Prutului, într-o familie cu nouă copii. Când a început să înțeleagă tainele existenţei, a simțit chemarea pentru viața monahală. S-a îndreptat mai întâi către Agafton, din preajma Botoșanilor. După puține zile a plecat la Văratic. Amândouă mănăstirile erau mari, cu obști numeroase, cu maici care păstrau tradiția și tainele trăirilor, la care a ucenicit cu multă credință și dragoste. Tot în Bivolari își au obârşia maicile Lungu (stavrofora Raisia, stareță la Durău, Adriana, ostenitoare la Reședința Patriarhală, Filofteia), precum şi arhim. Arsenie Butnaru, dar și nepoata maicii Glicheria, monahia Lucia Drangă, care a viețuit împreună cu ea peste 50 de ani, supranumită de musafirii luminați albinuța.

Într-o perioadă crâncenă, când decretul 410/1959 a risipit multe călugărițe, departe, în lume, ani la rând a împlinit ascultarea de economă, îngrijindu-se de buna gospodărire a mănăstirii, cunoscută în toată lumea ortodoxă, gazdă a multor patriarhi, ierarhi, credincioși din țară şi de dincolo de hotare. Îngrijindu-se de cele ale Martei, nu le-a uitat nici pe cele ale Mariei, stând alături de multe starețe și călugărițe cu experiență, făcând parte din consiliile mănăstirești și dorind să fie de folos cu jertfa personală și dăruirea de sine. O viață de jertfă, cu valențe filocalice…

Ce important este pentru un așezământ monahal un sfetnic bun! Cunoaște realitățile, nu are părtinire, nu judecă subiectiv, are perspectiva corectă asupra contextului etc. Monahia Glicheria Mănăstireanu a fost sfetnic bun pentru multe starețe, între care arhimandritele Irina Lecca și Pelaghia Amilcar, stavroforele Nazaria Niță, Iosefina Giosanu și monahia Onufria Nechifor.

În anii ascultării de economă la Văratic, s-a ostenit mult ca toate lucrurile să meargă bine. Pricepută și harnică, supraveghea cu atenție și responsabilitate activitatea la gospodărie, grajduri, grădină, fânețe. Muncitorii și maicile tinere aveau mare respect pentru deciziile ei, pe care le lua cu înțelepciune și spirit practic. Era hotărâtă și puternică, cu un soi de asprime care ascundea o mare atenție față de lucrurile și bunurile mănăstirii.

În casa ei, deosebit de primitoare, au poposit adeseori scriitorul, profesorul universitar și academicianul Constantin Ciopraga de la Iași, actrița Draga Olteanu Matei, Lili (Ștefana Velisar) Teodoreanu, Profira Sadoveanu, Cornelia Pilat, Bartolomeu Valeriu Anania, Zoe Dumitrescu Bușulenga, Grigore Ilisei, arhim. Dionisie Velea, fost stareț al mănăstirilor Neamț și Bistrița și exarh al Arhiepiscopiei Iașilor, prof. dr. Constantin Dolinescu, chirurg, prof. dr. Constantin Lazăr, chirurg, prof. dr. Nicolae Oblu, neurochirurg, și alții asemenea. Gospodină atentă, făcea dulcețuri de calitate, iar ibricul de cafea era mereu pregătit. Maica Glicheria era invitată la stăreție cu prilejul evenimentelor importante ale mănăstirii, la vizitele arhierești, în sărbători, la momente de bucurie și de întristare. Deși nu urmase ani mulți de școală, dobândise în timp o experiență vastă și chiar înțelepciune deprinsă din cărțile esențiale, având sfaturi și ziceri patericale.

S-a aflat în preajma starețelor Nazaria Niță și Iosefina Giosanu, alături de  monahii vestite, străduindu-se într-o perioadă grea să păstreze viața mănăstirească primejduită de felurite valuri, în anii dinainte și de după 1989.

După 1990, monahia Glicheria a fost chemată să ajute la refacerea vieții monahale în Mănăstirea Războieni din județul Neamț, desființată de regimul comunist, reînnodând astfel firul vieții monahale, într-o importantă ctitorie ștefaniană. În aceeași perioadă, călugărițele din Mănăstirea Văratic și-au adus contribuția în alte obști, ducând cu ele rânduiala din locul în care s-au format.

În cei peste 80 de ani pe care i-a petrecut în cunoscuta chinovie nemțeană, monahia Glicheria Mănăstireanu s-a dovedit un adevărat tezaur, cunoscătoare a istoriei mănăstirești din ultimul veac, a monahiilor,  preoților și cărturarilor care au poposit lângă Codrii de Argint. Odată cu plecarea ei în zările de dincolo se pot pierde multe dintre amintirile unei perioade zbuciumate, cu lumini și umbre, cu bucurii și tristeți, cărora monahia Glicheria le-a fost martoră.