Zestrea din cufărul viitorului

La „Catedrala cu vitralii foșnitoare” - așa consideră tinerii Mănăstirea Buciumeni -, într-un cadru complet și complex doar pentru vindecarea de singurătate, de egoism și de boala sufletească, pelerinajul de sărbătoarea Sfintei Treimi este o baie de har, o refacere a comunicării în sus prin Sfânta Liturghie și pe pământ prin convorbiri duhovnicești și agapa îndestulării fraterne. A fost a 28-a stare a pelerinajului în cadrul căruia s-a dorit să nu lipsească tinerii din toată eparhia, mai familiarizați cu realitatea spirituală în familie, în școală și în lumea tot mai complicată.

Uneori fascinaţi, impresionaţi şi bucuroşi după o anumită împlinire, reuşită, personală ori comunitară, uităm esenţialul care contează. Uităm să-i sesizăm pe adevăraţii împlinitori, biruitori şi ajutători în acea reuşită. O vedem mai ales drept o şansă, o dobândă sau o satisfacţie la persoana întâi. De aceea bucuria reală ţine atât timp cât energia creatoare pentru alţii se răspândeşte şi cât lumina se aprinde în interiorul celor mulţi, tăcuţi şi smeriţi. Uităm aşadar exerciţiul mulţumirii!

A mulţumi nu e un act de politeţe, nici chiar de recunoştinţă conjuncturală, ci este un puternic semn al bucuriei din inimă prin care căldura, lumina şi pacea capătă memoria longevităţii, a vieţii cu rost şi a iubirii, singura verigă ce ne leagă de Izvorul existenţei - Dumnezeu în Prea­sfânta Treime lăudat.

Oameni fiind, printre cele trecătoare şi fireşti, gustăm, când şi când, clipe de eternitate şi acestea sunt veridice doar sub cupola de har a Preasfintei Treimi, întrucât Tatăl ne înfiază prin Fiul, dar ne mângâie cereşte prin Mângâietorul Duh, iar aceste tainice bucurii ne sunt împărtăşite de la Botez în Biserică în tot timpul şi în tot locul, dar, mai ales, în Sfânta zi a Cincizecimii, cu prelungirea sărbătorii Preasfintei Treimi. La sărbătoarea Sfintei Treimi, Însuşi Duhul Sfânt devine „Arhitectul supremei iubiri” - Biserica şi „Plugarul” mântuirii noastre, cum dumnezeieşte ne arată Sfinţii Vasile cel Mare şi Ioan Gură de Aur.

Însă tainicul este faţă-n faţă cu efemerul şi cu modernitatea seculară, uneori mult mai atractive în viaţa pământească. „În mijlocul minunilor civilizaţiei moderne, personalitatea umană are tendinţa de a se destrăma”, ne spune Alexis Carrel. „Civilizaţia epocii moderne a cultivat o seamă de tendinţe şi aspiraţii care nu întotdeauna au satisfăcut dezvoltarea omului pe căile ce îi erau proprii şi definitorii. (...) Se spune că viaţa omului de azi este complexă, că totul merge către o diversificare a condiţiilor şi mijloacelor, integrându-se acestei diversificări însăşi problema scopurilor. (...) Acestea i-au făcut imposibilă realizarea pe plan interior a unei ordini morale şi spirituale, dimensiune definitorie şi păstrătoare a demnităţii umane”, arată Ernest Bernea.

Din această stare lipsesc direcția și scopul împlinirilor, dinăuntru spre exterior și de la singular la comunitar. Doar Preasfânta Treime, în Biserică, prin harul Sfântului Duh, cu mucenicia apostolatului de la om la om și de la inimă la inimă, pe calea pelerinajului asumat ca înviere din limitat, strâmt, îngust și întunecos se poate identifica lumina călăuzitoare care vine „pe Aripile Duhului”, de sus!

Este o interesantă „arhitectură” a „Bisericii din mers”, vie, cu bune și cu dificultăți de toate vârstele în „Grădina Maicii Domnului”, mănăstirea istorică din codrii Buciumenilor.

Printre „arhitecții” văzuți: obștea sfintei mănăstiri, duhovnicescul părinte Mihail, bătrânul cu inimă de copil, ce a săvârşit în 25 de ani aproape 10.000 de Liturghii și care nu are somn din pricina vegherii la ascultarea durerilor fiilor duhovnicești, peste 80 de voluntari, care, în mare majoritate, sunt cadre didactice, inclusiv universitari, care împletesc 30.000 de sarmale, peste 100 de preoți din toate protoieriile, responsabilii orei de religie, de la școală, la Centrul eparhial, mereu peste 1.300 de tineri pelerini și mult peste 6.000 de credincioși.

Dar ceea ce impresionează nu sunt nici numărul, nici cantitățile de oferte și de daruri, toate firești, nici unicitatea frumuseții integratoare și nici „fenomenul Buciumeni” în sine. Ceea ce ar trebui să constituie esențialul care rămâne după entuziasmul, bucuria, reușita, satisfacția, ineditul, care trec după trei ceasuri de întoarcere la ale noastre, este și trebuie să fie zestrea sufletească reală, sămânța așezată în locul bun al inimii de acolo „în memoria” externă a urcușului pe treptele bucuriei în smerenie.

Această bucurie tainică vine și din credință și din dorință și din lucrare, dar, mai ales, din înțelegerea justă a luminii nestinse din candela inimii rugătoare și a muncii izvorâtoare de frumusețe, care îți taie respirația.

Zestrea din credință, din lucrare, din dragoste este lumină din lumina luminătorilor pustnici, sihaștri și filantropi care ne-au lăsat amprentele timpului trecut în prezentul viu trăit de tineri, în viitor.
Cristina, eminentă absolventă de la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Galați, în fața a peste 1.000 de colegi, sub cupola de har a „Catedralei cu vitralii foșnitoare” a rezumat ziua Sfintei Treimi în viața noastră cu un cuvânt: autenticul! Dar autenticul cere viață, în cuvânt, în cultură, în educație, în viața liturgică, în cea filantropică, în munca folositoare, nu doar mie azi, ci „celor de la care s-a împrumutat” țara, cum a spus regele Mihai!

Așa se regăsesc tinerii cu vârstnicii, în rugăciune, în lucrarea de înfrumusețare a vieții prin libertatea creșterii în tradiția regală a cusăturilor tradiționale, a portului, a hranei sănătoase din munca pământului și priceperea gospodinei „ca la mama acasă”, ca la bunica mai ales, prin redescoperirea zestrei sufletești de la bunici la nepoți, în țară și oriunde am fi în lume, potrivit adevărului: „Ori te poartă cum ți-e vorba, ori vorbește cum ți-e portul”!

Custozii acestor bijuterii ale neamului la Mănăstirea Buciumeni, pe lângă obște și marele duhovnic Mihail, sunt cele trei mărturisitoare ale sfințeniei din Matericul dunărean al Moldovei de Jos, așezate în „raclele” cu candele neadormite din cimitirul-dormitor: „pustnica Teoctista”, ­„evlavioasa Luciana” și „aristocrata Cornelia”.

Ce bucurie să constatăm existența zestrei sufletului românesc de la bătrânele şi bătrânii iubitori de tineri în trei chilii-muzeu de până la 200 ani vechime, unde generația tânără simte atracția magnetului bucuriei neveștejite de efemera ofertă a modernității! Sfântă mulțumire celor ce au adus ulei bun în candela „Catedralei cu vitralii foșnitoare” la Buciumeni!