Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Dr. habil. Ecaterina Balica, cercetătoare la Institutul de Sociologie al Academiei Române și coordonatoarea Observatorului Român pentru Analiza și Prevenirea Omorurilor din cadrul acestui institut, a elaborat pr
În pofida faptului că 2025 a fost un an agricol bun, patru companii din agricultură din 10 au probleme financiare, iar rata cea mai mare de insolvenţă este în zona de creştere a animalelor şi cultivării
Luni şi marţi, a avut loc la Luxemburg reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit (AgriFish) a miniștrilor agriculturii din cele 27 de state UE, unde s-au discutat teme de interes major pentru fermierii europeni,
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va dezvolta un portal unic destinat fermierilor, care va facilita accesul la informaţiile şi serviciile instituţiei şi va sprijini gestionarea
Peste 36.000 de studenţi vor primi, în anul universitar 2026-2027, burse sociale printr-un proiect implementat de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi
Sprijinirea elevilor din comunităţile vulnerabile, recuperarea lacunelor de învăţare şi dezvoltarea educaţiei fizice şi a sportului ar trebui să fie prioritare, în demersul de îmbunătăţire a
Ministerul Educaţiei şi Cercetării se află în discuţii „foarte avansate” cu instituţii de învăţământ superior din toată ţara pentru cooptarea lor în derularea olimpiadelor şcolare naţionale.
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti organizează, în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie 2026, cea de-a V-a ediţie a ROBOFEST, cel mai mare eveniment dedicat roboticii din
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
O serie de evenimente se vor desfăşura, în perioada 2-6 noiembrie, la Iași, în cadrul programului Zilelor Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” (BCU). Vor avea loc lansări de carte, o întâlnire
Primăria Sibiu va aloca 800.000 de lei pentru amenajarea, la Muzeul ASTRA, a unui pavilion cu cinci sisteme tradiţionale de gătit, reprezentative pentru mai multe zone ale ţării. Pavilionul, cu structură şi
Galeria Madrigal din Bucureşti propune vizitatorilor, în 31 octombrie 2026, trei ore fără telefon, printre cărţi, artă şi muzică, altfel spus experienţa „Offline la Madrigal”. Evenimentul se doreşte a fi
La Palatul Culturii din Iași va fi inaugurată, pe 3 noiembrie, o expoziție inedită de picturi şi lucrări semnate de pictorul francez Henri Matisse, unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului XX.
La Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) din București va avea loc joi, 29 octombrie 2026, o nouă dezbatere din seria „Întâlnirile de pe Victoriei 12”, la care vor participa doi istorici specializați î
Mulți dintre noi am făcut, de-a lungul timpului, diverse investigații imagistice: o radiografie, o tomografie (CT) sau un RMN. De obicei, medicul radiolog privește aceste imagini și descrie ce vede. Însă o
Rahitismul este o afecțiune a copilăriei caracterizată prin mineralizarea insuficientă a oaselor aflate în creștere. Atunci când organismul nu dispune de suficient calciu și fosfor, scheletul nu se dezvoltă
Eventrația, numită și hernie incizională, apare atunci când țesuturile sau organele abdominale protruzionează printr-un defect al peretelui abdominal, la nivelul unei incizii chirurgicale mai vechi. Este o
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Departamentul de tineret al Arhiepiscopiei Sibiului a organizat miercuri, 1 noiembrie, o întâlnire-atelier, având ca temă „Bunele maniere la masă”, destinată tinerilor teologi, la Facultatea de Teologie
Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, organizează Simpozionul internaţional „Icoană, mărturie creştină, totalitarism”. Simpozionul face parte
În Arhiepiscopia Alba Iuliei, conferința preoțească de toamnă în Protopopiatul Târgu-Mureș, a avut loc miercuri, 1 noiembrie, şi a fost prezidată de Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei.
La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu a avut loc marți, 31 octombrie, Seminarul „Bucătăria românească conformă cu tradiția ortodoxă”. În cadrul seminarului au
Sibienii au posibilitatea să cunoască oferta de carte și revistă religioasă a 19 edituri și redacții din mai multe orașe ale țării în cadrul celei de-a XVII-a ediții a Târgului Național de Carte și
În perioada 2-5 noiembrie, în corpul B al Bibliotecii Județene „ASTRA” din Sibiu, se desfăşoară cea de-a XVII-a ediţie a Târgului Naţional de Carte şi Revistă Religioasă (TNCRR), la care sunt prezente
Muzeul Mitropoliei Clujului din Cluj-Napoca găzduieşte azi, 2 noiembrie, de la ora 19.00, o lansare de carte, eveniment ce va fi completat de un moment artistic susţinut de membri ai Oastei Domnului care vor
La 418 ani de la intrarea voievodului Mihai Viteazul în cetatea Alba Iuliei, miercuri, 1 noiembrie, au avut loc mai multe manifestări, în faţa palatului în care acesta a locuit în prima jumătate a anului 1600 și
Episcopia Devei și Hunedoarei organizează în 3 noiembrie, de la ora 17.00, în sala „Spiru Haret” a Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara din Deva, cea de-a IV-a ediție a conferinței anuale „Pătimitori
La Biserica „Sfântul Vasile cel Mare” din Vlădeni, județul Braşov, a fost oficiată o slujbă de pomenire a părintelui profesor Dumitru Stăniloae. Soborul slujitor a fost condus de protopopul de Brașov,
Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a efectuat luni, 30 octombrie, vizite pastoral-misionare în Sighişoara, însoţit de protopopul Ovidiu Dan. La Liceul Tehnologic Nr. 1, condus de directoarea
Un parteneriat educaţional a fost încheiat recent între Școala Gimnazială „Iuliu Haţieganu” din Panticeu, judeţul Cluj, şi două parohii ortodoxe, „Pogorârea Sfântului Duh” – Panticeu, şi
Preoții din Protopopiatul Năsăud s-au reunit în cadrul conferinței preoțeşti de toamnă, marţi, 31 octombrie. Evenimentul a început cu slujba de Te-Deum, săvârşită în Biserica „Sfântul Ierarh
Tinerii, preoții și credincioșii din Sibiu au avut posibilitatea să-l asculte pe Preasfințitul Sofian Brașoveanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, în
În capela Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu a fost pomenit marți, 31 octombrie, părintele profesor Aurel Jivi. Slujba de pomenire a fost oficiată de Înaltpreasfințitul
Un grup de tineri din satul Totoi, judeţul Alba, a plecat sâmbătă, 28 octombrie, într-un pelerinaj în judeţul Hunedoara. Tinerii pelerini s-au întâlnit de dimineața la biserică, au rostit o rugăciune și au
Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) Cluj-Napoca a organizat un pelerinaj pe urmele părintelui Daniil Sandu Tudor de la Rarău, monah şi scriitor din perioada prigoanei comuniste.
Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca a fost duminică, 29 octombrie, gazda unui eveniment cultural-religios cu titlul „Cuvânt și viață”. Manifestarea a constat din meditația duhovnicească
Vernisajul expoziției organizate în urma încheierii lucrărilor din cadrul Atelierelor Museikon a avut loc pe 28 octombrie. În cursul săptămânii 23-28 octombrie, peste 500 de persoane au vizitat Atelierele
Peste 50 de persoane din Ticușu Vechi și Cobor, județul Brașov, au primit consultații medicale în cadrul Campaniei „Sănătate pentru sate”. Activitatea a avut loc sâmbătă, 28 octombrie, prin implicarea
La împlinirea unui an de la trecerea la cele veşnice a Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Justinian al Maramureşului şi Sătmarului, la Mănăstirea „Sfânta Ana” - Rohia, Maramureş, a fost oficiată Sfânta
Mai multe biserici au fost sfinţite sau binecuvântate de ierarhi, în urma lucrărilor de construcţie şi renovare efectuate în ultimul timp. Credincioşii au fost îndemnaţi să se ferească de moartea sufletului p
Credincioși din Parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, unde este paroh Nicolae Buda, au pornit în pelerinaj spre Mănăstirea Prislop, pentru a se împărtăși de frumusețea pastelată a toamnei și de
S-au împlinit pe 29 octombrie, opt ani de la trecerea la cele veșnice a arhimandritului Teofil Părăian, mare duhovnic de la Mănăstirea „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus, județul Brașov. Părintele Teofil
„În vremea aceea a intrat Iisus în Capernaum. Iar sluga unui sutaș, care era la el în cinste, fiind bolnavă, trăgea să moară. Și, auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să
Sfinţii Apostoli Apelie, Stahie, Amplie, Urban, Aristobul şi Narcis (sec. I) sunt menţionaţi pentru prima dată în Sfânta Scriptură alături de Sfântul Apostol Pavel lucrând împreună cu el la


