Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Dr. habil. Ecaterina Balica, cercetătoare la Institutul de Sociologie al Academiei Române și coordonatoarea Observatorului Român pentru Analiza și Prevenirea Omorurilor din cadrul acestui institut, a elaborat pr
În pofida faptului că 2025 a fost un an agricol bun, patru companii din agricultură din 10 au probleme financiare, iar rata cea mai mare de insolvenţă este în zona de creştere a animalelor şi cultivării
Luni şi marţi, a avut loc la Luxemburg reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit (AgriFish) a miniștrilor agriculturii din cele 27 de state UE, unde s-au discutat teme de interes major pentru fermierii europeni,
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va dezvolta un portal unic destinat fermierilor, care va facilita accesul la informaţiile şi serviciile instituţiei şi va sprijini gestionarea
Peste 36.000 de studenţi vor primi, în anul universitar 2026-2027, burse sociale printr-un proiect implementat de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi
Sprijinirea elevilor din comunităţile vulnerabile, recuperarea lacunelor de învăţare şi dezvoltarea educaţiei fizice şi a sportului ar trebui să fie prioritare, în demersul de îmbunătăţire a
Ministerul Educaţiei şi Cercetării se află în discuţii „foarte avansate” cu instituţii de învăţământ superior din toată ţara pentru cooptarea lor în derularea olimpiadelor şcolare naţionale.
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti organizează, în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie 2026, cea de-a V-a ediţie a ROBOFEST, cel mai mare eveniment dedicat roboticii din
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
O serie de evenimente se vor desfăşura, în perioada 2-6 noiembrie, la Iași, în cadrul programului Zilelor Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” (BCU). Vor avea loc lansări de carte, o întâlnire
Primăria Sibiu va aloca 800.000 de lei pentru amenajarea, la Muzeul ASTRA, a unui pavilion cu cinci sisteme tradiţionale de gătit, reprezentative pentru mai multe zone ale ţării. Pavilionul, cu structură şi
Galeria Madrigal din Bucureşti propune vizitatorilor, în 31 octombrie 2026, trei ore fără telefon, printre cărţi, artă şi muzică, altfel spus experienţa „Offline la Madrigal”. Evenimentul se doreşte a fi
La Palatul Culturii din Iași va fi inaugurată, pe 3 noiembrie, o expoziție inedită de picturi şi lucrări semnate de pictorul francez Henri Matisse, unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului XX.
La Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) din București va avea loc joi, 29 octombrie 2026, o nouă dezbatere din seria „Întâlnirile de pe Victoriei 12”, la care vor participa doi istorici specializați î
Mulți dintre noi am făcut, de-a lungul timpului, diverse investigații imagistice: o radiografie, o tomografie (CT) sau un RMN. De obicei, medicul radiolog privește aceste imagini și descrie ce vede. Însă o
Rahitismul este o afecțiune a copilăriei caracterizată prin mineralizarea insuficientă a oaselor aflate în creștere. Atunci când organismul nu dispune de suficient calciu și fosfor, scheletul nu se dezvoltă
Eventrația, numită și hernie incizională, apare atunci când țesuturile sau organele abdominale protruzionează printr-un defect al peretelui abdominal, la nivelul unei incizii chirurgicale mai vechi. Este o
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Manuscrise medievale şi incunabule din colecţia Bibliotecii Batthyaneum sunt accesibile online, acestea reprezentând doar o mică parte, ca volum, dar foarte importantă ca valoare ştiinţifică şi patrimonială.
Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane (MCDR) Deva a expus, în seria „Exponatul lunii”, o icoană pictată pe sticlă cu „Sfântul Prooroc Ilie”, piesă ce poate fi admirată în spaţiul special amenajat la int
La Muzeul de Istorie Casa Altemberger, curtea interioară, are loc expoziția „Prelucrarea lemnului și a fierului în Transilvania – ieri, astăzi și mâine”, organizată de Muzeul Național Brukenthal,
Parohia „Sfânta Treime” din Cluj-Napoca organizează pe 18 iulie, o manifestare dedicată protopopului de Cluj Florea Mureșanu, paroh al acestei biserici, mărturisitor al Ortodoxiei în timpul
Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a reîntâlnit pe 15 iulie, cu profesorii și colegii, la 50 de ani de la
Înaltpreasfințitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a oficiat vineri, 14 iulie, o slujbă de binecuvântare a lucrărilor de renovare ce s-au efectuat la sediul Protopopiatului Alba Iulia. Ierarhul a rostit un cuvân
Un repertoriu divers, 130 de artişti de operă, între care se numără solişti consacraţi ai genului, două scene în aer liber, la Castelul Corvinilor şi Palatul Magna Curia, sunt doar câteva dintre reperele
La Editura „Andreiana” a Arhiepiscopiei Sibiului a apărut recent cartea „Secvențe” scrisă de jurnalista Doinița-Mihaela Iacob. Volumul adună o serie de mărturii în scris despre locurile
În cadrul Mitropoliei Ardealului vor avea loc, în perioada 25-29 septembrie, cursurile pentru obţinerea gradelor profesionale în preoţie. Cursurile sunt organizate de Arhiepiscopia Sibiului şi Facultatea de
Sectorul Social al Episcopiei Devei și Hunedoarei a organizat o activitate pentru un grup de persoane vârstnice și copii. Această acțiune face parte din programul de activități în cadrul proiectului
Copiii care participă în fiecare an la orele de cateheză organizate în cadrul Parohiei Hărţăgani, Protopopiatul Brad, beneficiază şi de excursiile organizate de parohie. Fiecare excursie are o anumită
Prima ediţie a Festivalului Promenadelor Braşovului se desfăşoară în perioada 8 - 22 iulie şi include zeci de evenimente ,printre care concerte, tururi ghidate, reconstituiri istorice, proiecţii de film.
Locuitorii de pe Valea Sebeşului şi turiştii aflaţi în zonă sunt invitaţi la sărbătoarea păstorească „Zi-i bade cu fluiera”. În ultimele zile, administraţia din Şugag şi comunitatea
Tinerii din grupul „Preotul Luca Zugravul”, de la Parohia „Sfântul Nicolae”, din Iclod, Protopopiatul Gherla, s-au bucurat de vacanţa de vară şi printr-o excursie de două zile în natură. Copiii și-au
Consiliul Judeţean Cluj, prin Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Cluj, în parteneriat cu Asociaţia Meşterilor Populari Clujeni, organizează un eveniment cultural de
Ministerul Turismului a desemnat Destinațiile Europene de Excelență ale României, în cadrul concursului internațional EDEN, iar între acestea se află şi Șcheii Brașovului alături de municipiul Suceava, Țara
Preasfinţitul Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a binecuvântat joi, 13 iulie, noul sediu a Protopopiatului Baia Mare, în prezenţa Permanenţei Eparhiale, a protopopilor din Episcopie, a preoţilor
Parohia Gura Râului II, județul Sibiu, a construit o locuință pentru o familie monoparentală din localitate. Familia Rodicăi Demian are de acum înainte o locuință
30 de preoți și credincioși din Protopopiatul Bran-Zărnești, județul Brașov, au donat sânge în cadrul Campaniei „Donează sânge! Salvează o viață!”. Această campanie inițiată de Patriarhia Română a
Absolvenţii Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman” din cadrul Universităţii din Oradea, specializarea Teologie Ortodoxă Pastorală au susţinut luni, 10 iulie, examenul de licenţă, proba
Absolvenții de liceu și toți cei care doresc să îşi continue studiile au posibilitatea să se înscrie la programele de studiu la nivel de licenţă sau de master oferite de facultăţile de teologie ortodoxă.
Mănăstirea „Pantocrator” din Beclean, judeţul Bistriţa Năsăud, a primit binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului
Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” de la Măgura-Jina, județul Sibiu, şi-a sărbătorit miercuri, 12 iulie, cel de-al doilea hram, al icoanei „Prodromiţa”. Sfânta Liturghie din ziua de hram a fost
Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, din cadrul Complexului Naţional Muzeal ASTRA, găzduieşte cea de a doua ediţie a manifestării „ASTRA Multicultural”, în perioada 10-16 iulie. Dezvoltat în cadrul
„În vremea aceea a intrat Iisus în Capernaum. Iar sluga unui sutaș, care era la el în cinste, fiind bolnavă, trăgea să moară. Și, auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să
Sfinţii Apostoli Apelie, Stahie, Amplie, Urban, Aristobul şi Narcis (sec. I) sunt menţionaţi pentru prima dată în Sfânta Scriptură alături de Sfântul Apostol Pavel lucrând împreună cu el la


