Bisericile din lemn aflate în Patrimoniul Mondial UNESCO şi cele aflate în circuitul bisericilor din Transilvania au fost printre cele mai vizitate obiective turistice din judeţ în această vară, potrivit preşedintei Asociaţiei Naţionale pentru Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC), filiala Maramureş, Livia Sima. „Vechile bisericuţe din lemn, opt făcând parte din Patrimoniul Mondial UNESCO, dar şi cele aflate într-un circuit al bisericilor transilvane, la fel de valoroase şi importante pentru fiecare sat, au fost printre obiectivele cele mai vizitate de turiştii români şi străini vara aceasta. Unele biserici au peste 200 de ani vechime şi atrag atenţia prin realizarea arhitectonică, linia zveltă şi turla înaltă care, privită de la distanţă, îţi dă senzaţia ca înfige cerul. Toate bisericile vechi din lemn sunt parte a patrimoniului din Maramureş şi reprezintă identitatea noastră şi o legătură aparte cu divinitatea. (…) Turiştii români sau străini sunt impresionaţi de frumuseţea acestor biserici, arhitectura simplă, dar complicată în realizare prin care lemnul a luat forme deosebite”, a declarat Livia Sima pentru Agerpres.
Apel la vigilență față de copiii care pleacă de acasă
Fenomenul copiilor dispăruţi rămâne profund îngrijorător în România unde s-au înregistrat 10.566 de sesizări între 20 mai 2025 - 20 mai 2026, număr în creștere pentru al treilea an consecutiv (8.722 de sesizări între aprilie 2022 și aprilie 2023, 9.902 între aprilie 2023 şi aprilie 2024), arată Organizaţia Salvaţi Copiii. În jur de 97% dintre dispariţii se încheie prin găsirea sau întoarcerea copiilor în scurt timp, fără implicaţii majore privind siguranţa personală, însă specialiştii Salvaţi Copiii subliniază că plecările, deşi adesea soluţionate rapid, sunt simptomul unor experienţe negative profunde şi trebuie tratate cu maximă seriozitate, potrivit organizaţiei, citate de Agerpres.
Din totalul dispariţiilor în perioada mai 2025 - mai 2026, aproape 80% - 8.140 de sesizări - se referă la minori cu vârsta între 14 şi 18 ani. Cele mai multe au fost înregistrate la Poliţia Municipiului Bucureşti, IPJ Bihor, IPJ Constanţa, IPJ Giurgiu şi IPJ Iaşi.
Cu ocazia Zilei Internaţionale a Copiilor Dispăruţi, marcată anual pe 25 mai, Salvaţi Copiii România a lansat campania „Când un copil dispare, căutarea nu se opreşte”, un apel public la vigilenţă faţă de copiii care pleacă de acasă, din centre de ocrotire sau din alte medii în care nu s-au mai simţit în siguranţă. Campania reaminteşte şi numerele utile în astfel de cazuri: 112 - pentru orice situaţie de pericol imediat; 116.000 - linia europeană pentru copii dispăruţi, operată de Asociaţia Telefonul Copilului; 119 - numărul unic naţional pentru situaţii de abuz, neglijare sau orice formă de violenţă asupra copilului; 0745.131.766 - Centrul de Educaţie Emoţională şi Comportamentală, Salvaţi Copiii. (C.Z.)



.jpg)