Ocoalele Romsilva au stocuri de circa 400.000 mc de lemn de foc, disponibile la comercializare către populaţie. Acestea vor fi completate prin recoltările care se vor face în perioada următoare, astfel încât
Banat, Regiune Gastronomică Europeană în 2028
Un juriu specializat a recomandat regiunea Banat pentru a deveni Regiune Gastronomică Europeană în anul 2028, întrucât „oferta acoperă coerent cele şase domenii prioritare ale IGCAT (Institute of Gastronomy, Culture, Arts and Tourism - n.r.) şi a fost construită organic, cu implicarea reală a mai multor actori locali. În acelaşi timp, include planuri clare de participare a Banatului în proiectele reţelei şi arată o asumare serioasă a dimensiunii europene a acestui titlu”, a declarat dr. Diane Dodd, preşedintele IGCAT şi al juriului, citată de news.ro. Juriul a evidenţiat poziţia aparte a Banatului, un spaţiu de întâlnire a culturilor, unde gastronomia spune o poveste construită în timp, din influenţe româneşti, sârbe, maghiare, germane, şi nu numai. „ (…) Ecosistemul gastronomic al regiunii, care leagă oraşul de mediul rural, universităţile de ferme, producătorii artizanali de sectorul ospitalităţii, arată că Banatul are o bază solidă şi resursele necesare pentru a construi un program relevant şi cu impact”, a adăugat Diane Dodd. Pe baza dosarului depus şi a vizitei în teren, juriul a decis în unanimitate să recomande Banatul pentru titlul de „Regiune Europeană a Gastronomiei 2028”, urmând să facă anunţul final în 10 iunie 2026.



.jpg)