Camera Deputaţilor, ca for decizional, a adoptat, zilele trecute, o propunere legislativă mult așteptată de fermieri. Actul normativ modifică Legea nr. 287/2009 privind Codul civil în sensul instituirii duratei are
Compensații pentru europenii afectați de inteligența artificială
Comisia Europeană (CE) a stabilit noi reguli pentru a uşura accesul victimelor la compensaţii pentru daune legate de inteligenţa artificială (IA), relatează DPA. Conform noilor norme, consumatorii din Uniunea Europeană vor avea „acelaşi nivel de protecţie ca în cazul tehnologiilor tradiţionale”, a precizat vicepreşedinta CE, Vera Jourová.
Regulamentul „adaptează cadrul legal al UE la realităţile transformării digitale” prin care trece economia blocului comunitar, a adăugat comisarul european pentru Justiţie, Didier Reynders. De exemplu, victimele care suferă răni într-un caz care implică inteligenţa artificială vor putea identifica mai uşor părţile vinovate, printr-un proces simplificat de noile reguli. De asemenea, o victimă va putea mai uşor să primească compensații dacă este discriminată într-un proces de recrutare care implică tehnologie IA.
CE spune că noile reguli reprezintă o „armonizare specifică a normelor naţionale privind răspunderea pentru inteligenţa artificială” şi urmăresc să acopere toate sistemele IA. În plus, noile norme prevăd ca explicarea sistemelor informatice ale IA, deseori complicate, să fie mai directă pentru victime, atunci când există un proces în justiţie. Executivul european susţine că introducerea unui regim clar de compensaţie pentru produsele IA sporeşte încrederea publică în IA şi încurajează înţelegerea tehnologiei. Propunerile vor ajunge pentru analiză la Parlamentul European şi Consiliul European.