Conferință despre sfârşitul Austro-Ungariei

În Aula Magna a Academiei Române din București a avut loc, ieri, conferinţa intitulată „Sfârşitul Austro-Ungariei”, susţinută de Jean-Paul Bled, profesor emerit al Universităţii Sorbona din Paris, specialist în istoria Austriei secolului XIX, a Germaniei şi Europei Centrale. Dacă pacea ar fi putut fi încheiată în 1917, monarhia dunăreană „probabil că ar fi supravieţuit, fie şi într-o formă reînnoită”, a spus Jean-Paul Bled, căruia Academia Română i-a oferit, cu această ocazie, medalia comemorativă „Henry Matthias Berthelot”.

Concentrată într-o oră și prezentată simultan în limbile franceză şi română, prelegerea reputatului istoric s-a constituit într-o expunere sistematică a firului evenimentelor din 28 iulie 1914, când Austro-Ungaria declara război Serbiei, cu convingerea că va fi un conflict de scurtă durată, şi ziua de 11 noiembrie 1918, atunci când împăratul Carol semnează, în salonul chinez de la Palatul Schönbrunn, actul de retragere de la putere fără să abdice: „Renunţ la orice participare la putere”. Era sfârşitul Imperiului austro-ungar.

Intrarea în război a marilor puteri (Germania, Franţa, Rusia, Marea Britanie) a dus la confruntări care au înclinat ­succesiv balanţa între Antanta şi Puterile Centrale. Victoriile obţinute de o parte sau de alta au provocat redefinirea relaţiilor între state şi crearea unui echilibru instabil în Imperiul austro-ungar. După moartea împăratului Franz-Iosif, la 21 noiembrie 1916, imperiul intră într-o nouă etapă: de la patriotismul dinastic, liant al unităţii, se îndrepta lent, dar sigur, către radicalizarea naţionalismelor şi fărâmiţare. Tânărul împărat ­Carol I căuta pacea ca pe soluţia salvatoare. Înfrângerile de pe front provocau crize în interior (foamete, greve, nemulţumirea populaţiei). Negocierile cu ţările vecine nu au adus nici pacea, nici stabilitatea socială în interior.

Nici o reformă nu mai putea opri descompunerea monarhiei. Cehii, polonezii, slavii de sud şi-au format propriile comitete naţionale, aşa cum vor face şi românii din Transilvania, care pregăteau calea către Marea Unire cu Patria-mamă, Ro­mâ­nia.

Am ales un fragment din prelegerea prof. Jean-Paul Bled, care poate ţine loc de concluzie: „Ruperea în bucăţi a Dublei Monarhii nu este opera unui dirijor misterios. Nici nu poate fi explicată printr-o conspiraţie a puterilor. Aceasta a fost consemnată pe teren timp de câteva săptămâni, când se deschid conferinţele de pace. Monarhia dunăreană pur şi simplu nu a rezistat unui război prea lung. Dacă pacea ar fi putut fi încheiată în 1917, probabil că ar fi supravieţuit, fie şi într-o formă reînnoită. Vechea monarhie a murit de epuizare, subminată de ravagiile unei crize alimentare necontrolate, de efectele nefaste ale unei subjugări treptate de către Reich-ul german, de egoismul şi orbirea elitelor maghiare”.

În deschiderea evenimentului, vicepreşedintele Academiei Române, acad. Victor Voicu, a făcut o prezentare a activităţii istoricului francez, menţionând titlurile câtorva cărţi de referinţă, distincţii şi premii cu care acesta a fost onorat de-a lungul timpului. La finalul evenimentului, invitatul a primit din partea Academiei Române medalia comemorativă „Henry Matthias Berthelot”.
Vicepreşedintele Victor Voicu a onorat cu această distincţie şi alte personalităţi care s-au implicat activ în programul Centenarul Marii Uniri.