Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Copiii, vulnerabili după pandemie
Situaţia copiilor din România era dificilă încă dinainte de pandemie, iar dacă nu se vor lua măsuri pentru a continua serviciile esenţiale pentru aceştia, lucrurile se vor înrăutăţi, a avertizat reprezentantul UNICEF în România, Pieter Bult.
„Realizăm o analiză a situaţiei şi dezvoltăm protocoale pentru ca profesioniştii de la nivelul comunităţii, aflaţi în prima linie, să poată merge în continuare pe teren, în siguranţă, pentru a le asigura servicii copiilor din medii vulnerabile”, a spus Bult, citat de Agerpres.
Membri ai Boardului Copiilor din România au discutat marţi, online, cu Pieter Bult, acesta aflând de la copii care sunt provocările pe care le întâmpină în această perioadă şi cum reuşesc să le depăşească. Astfel, copiii din România sunt preocupaţi de siguranţa părinţilor, care continuă să meargă la serviciu, de educaţia pe care o primesc în această perioadă, de mediul înconjurător şi de impactul pe care măsurile de carantină le au în reducerea poluării, de sursele de informare şi de nevoia de a avea un spaţiu personal. În această situaţie nouă impusă, copiii îşi găsesc noi hobby-uri, învaţă să gătească, încearcă să se uite mai puţin la ştiri şi păstrează online legătura cu prietenii.
Potrivit unui sondaj online, efectuat în perioada 22-25 martie de UNICEF, prin intermediul platformei www.qie.ro, la care au răspuns peste 4.600 de copii, aproximativ 1.000 de părinţi şi 1.000 de profesori, cu două săptămâni înainte de aplicarea chestionarelor, 2 din 3 copii au participat la cursuri online. Conform cadrelor didactice, pentru ca educaţia online să fie eficientă şi accesibilă tuturor, 50% dintre respondenţi sunt de părere că este nevoie de dispozitive mobile pentru copii, 30% de resurse educaţionale, iar 16% de echipament IT pentru şcoli. 37% dintre părinţi au declarat că petrec mai mult timp cu copiii lor şi şi-ar dori sfaturi despre cum să folosească, în mod pozitiv, acest timp.
(Oana Nistor)