Bisericile din lemn aflate în Patrimoniul Mondial UNESCO şi cele aflate în circuitul bisericilor din Transilvania au fost printre cele mai vizitate obiective turistice din judeţ în această vară, potrivit preşedintei Asociaţiei Naţionale pentru Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC), filiala Maramureş, Livia Sima. „Vechile bisericuţe din lemn, opt făcând parte din Patrimoniul Mondial UNESCO, dar şi cele aflate într-un circuit al bisericilor transilvane, la fel de valoroase şi importante pentru fiecare sat, au fost printre obiectivele cele mai vizitate de turiştii români şi străini vara aceasta. Unele biserici au peste 200 de ani vechime şi atrag atenţia prin realizarea arhitectonică, linia zveltă şi turla înaltă care, privită de la distanţă, îţi dă senzaţia ca înfige cerul. Toate bisericile vechi din lemn sunt parte a patrimoniului din Maramureş şi reprezintă identitatea noastră şi o legătură aparte cu divinitatea. (…) Turiştii români sau străini sunt impresionaţi de frumuseţea acestor biserici, arhitectura simplă, dar complicată în realizare prin care lemnul a luat forme deosebite”, a declarat Livia Sima pentru Agerpres.
Drum modernizat între Olănești și Mănăstirea Frăsinei
O nouă rută turistică, pe care autorităţile din Vâlcea au numit-o Drumul Călugărului (DC 171), a fost modernizată şi îi aşteaptă pe turişti să o descopere, au anunţat reprezentanţii Consiliului Judeţean (CJ). Este vorba despre drumul dintre staţiunea Băile Olăneşti şi comuna Muereasca, unde se află Mănăstirea Frăsinei, care a fost reabilitat pe toată lungimea lui, astfel că acum se poate circula în siguranţă în zonă. „Lucrările de modernizare pe acest drum s-au finalizat: s-a consolidat zona, s-au amenajat rigole şi s-a turnat asfalt pe întreaga lungime a drumului, până la limita cu Băile Olăneşti. Aş putea spune că acest drum este o legătură între două lumi: pe de o parte, spiritualitatea mănăstirilor din această zonă, pe de altă parte, turismul balnear şi frumuseţile naturale ale Vâlcii. Drumul este spectaculos, sigur şi frumos, iar eu îi invit pe toţi turiştii să vină să-l descopere”, a transmis preşedintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu.
Oficialul a precizat că anul viitor se intenţionează extinderea acestui drum până în oraşul Călimăneşti şi astfel să fie asigurată o legătură directă între staţiunea de pe Valea Oltului şi cea de pe Valea Olăneştiului.



.jpg)