Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Festival românesc în inima New Yorkului
„Romania Day on Broadway”, organizat duminică la New York, a devenit, de la lansarea sa în anul 2000, cel mai mare festival românesc din Statele Unite ale Americii. Evenimentul, inițiat de preşedintele Consiliului de Afaceri Româno-American (RABC), Ştefan Minovici, își propune să-i apropie pe românii care trăiesc în SUA de confrații de acasă, din România. Evenimentul s-a desfășurat pe Canyon of Heroes de pe Broadway, unde participanţii s-au delectat cu muzică şi delicii culinare tradiţionale româneşti.
În acest an, organizatorii festivalului „Romania Day on Broadway” s-au bucurat și de sprijinul şi contribuţia Ambasadei României la Washington DC, precum și de prezența unui producător din Braşov, care a pus pe grătare, în inima New Yorkului, peste 6.000 de „Litălşi - nişte mititei”. Micii au fost preparați local, după reţeta firmei braşovene, în dimensiuni mai mari, de circa 24 cm, astfel încât să se poată servi în chiflă ca un „hot dog”. Potrivit directorului Valentin Şoneriu, compania sa este în discuţii cu un distribuitor pentru livrarea micilor în restaurantele şi magazinele americane.
„Romania Day on Broadway” este o iniţiativă excelentă pe care o sprijinim, a apreciat ambasadorul României în SUA, Dan-Andrei Muraru. „Am sprijinit acest festival, pentru că mi se pare o extraordinară oportunitate de a vorbi despre cultura românească, despre tradiţii, despre ceea ce noi facem destul de puţin în afara României, adică soft power, să ajungi la americanul de rând care să poată să guste, la propriu şi la figurat, puţin din România”, a declarat, duminică, pentru Agerpres, ambasadorul.
Acesta a precizat că românii americani ar dori să vadă de la autorităţile din țară mai multe iniţiative care să-i implice și pe ei, ca persoane individuale. „De exemplu, dacă eşti un profesor sau un cercetător la o universitate mare americană, sigur că ai vrea să fii implicat, să ţi se ceară sfatul. Or, aici sigur ne lipsesc nişte instrumente, de exemplu o bază de date cu toţi absolvenţii de studii din România care au ajuns în America. Ceea ce ar fi o mare şansă, pentru că aproape în orice departament, în conducerea oricărui departament, în orice universitate americană găseşti un român”, a punctat diplomatul.
Prezent la eveniment, fondatorul festivalului și preşedintele RABC, Ştefan Minovici, a mulțumit tuturor susținătorilor și a subliniat că, în opinia sa, manifestarea de pe Broadway trebuie să-i aducă mai aproape pe românii din SUA de cei din țară. „Această zi de celebrare trebuie să ne aducă mai aproape şi de cei de acasă şi de problemele cu care se confruntă. Va trebui să dăm mai multă atenţie noii generaţii, aceşti copii minunaţi pe care i-am văzut astăzi, dar mai ales celor pe care nu îi vedem, ce trăiesc în România (...). Vorbim de cei în vârstă, care nu au sistemul de sănătate aşa cum s-ar cuveni şi își fac griji pentru ziua de mâine”, a spus Ştefan Minovici. (C. Z.)