Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Imens scandal de mită la Parlamentul European
Eva Kaili, unul dintre cei 14 vicepreşedinți ai Parlamentului European, a fost prinsă în flagrant cu saci de bani și arestată de poliția belgiană. Ea și alți colegi și apropiați sunt acuzați de corupţie, spălare de bani şi constituirea unui grup infracţional organizat pentru a influenţa decizii ce privesc statul Qatar. Potrivit presei belgiene, nu doar Qatarul, ci şi Marocul a oferit mită unor oficiali din legislativul european.
Italianul Francesco Giorgi, partenerul de viaţă al fostei vicepreşedinte a Parlamentului European (PE), Eva Kaili, şi-a recunoscut implicarea în scandalul mitei din legislativul european care afectează deopotrivă Qatarul şi Marocul, şi a nominalizat şi alte persoane implicate, a informat Le Soir, cotidianul belgian care, împreună cu publicația Knack, a dezvăluit în premieră acest caz de corupție.
Giorgi (35 de ani), consilier parlamentar şi tatăl unei fetiţe de doi ani pe care o are cu Kaili (44 de ani), aflat în arest preventiv, l-a indicat drept „creier” al operaţiunii de fraudă pe fostul parlamentar italian Pier Antonio Panzieri, la domiciliul căruia poliţia a găsit peste 700.000 de euro. Panzieri a fost inculpat şi arestat preventiv, în timp ce soţia şi fiica lui au fost reţinute în Italia.
Partenerul lui Kaili a mai acuzat încă doi eurodeputaţi: belgianul Marc Tarabella, al cărui domiciliu a fost percheziţionat, dar care se află în libertate, şi italianul Andrea Cozzolino, pentru care Giorgi lucra ca asistent.
În ceea ce o priveşte, Eva Kaili se află în detenţie şi urmează să fie adusă în faţa justiţiei la 22 decembrie. Agenţii l-au surprins şi pe tatăl acesteia ieşind dintr-un hotel din Bruxelles cu saci de bani, circumstanţă care le-a permis poliţiştilor să acţioneze, în pofida imunităţii parlamentare de care se bucură politiciana elenă. Poliţia federală belgiană a găsit mai mult de 1,5 milioane de euro în numerar la domiciliile lui Kaili şi Panzeri. Un avocat al eurodeputatei, Michalis Dimitrakopoulos, a declarat că aceasta „nu are cunoştinţă de existenţa banilor” în domiciliul său din Bruxelles.
La Atena, Autoritatea de luptă împotriva spălării banilor a îngheţat toate activele eurodeputatei şi ale rudelor sale.
Ca urmare a scandalului, PE a suspendat dezbaterea tuturor dosarelor care au legătură cu Qatar, în special cel privind liberalizarea vizelor, și vizitele planificate în această ţară, solicitând în plus anularea legitimaţiilor de acces pentru reprezentanţii intereselor qatareze.
Preşedinta PE, Roberta Metsola, s-a declarat „revoltată şi întristată” și a anunţat reforme de „amploare” pentru anul 2023. „Vom lansa un proces de reformă pentru a vedea cine are acces la sediile noastre, cum sunt finanţate aceste organizaţii, ONG-uri şi persoane, ce legături întreţin ele cu ţări terţe, vom cere mai multă transparenţă”, a promis Metsola. (C. Z.)