Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Lege pentru libertatea presei adoptată la nivel european
Parlamentul European a adoptat recent legea privind libertatea media, o premieră în reglementarea domeniului, cu scopul declarat de combatere a ingerinţelor politice în deciziile editoriale şi întărirea transparenţei privind proprietarii organelor de presă.
Textul de lege a primit 464 de voturi pentru, 92 împotrivă şi 65 de abţineri. „(…) Libertatea presei este ameninţată în lumea întreagă, inclusiv în Europa. Uciderea lui Daphne Caruana Galizia în Malta, atingerile aduse libertăţii şi pluralismului presei în Ungaria (…) o arată cu claritate”, a declarat eurodeputata Sabine Verheyen, raportoarea textului.
Conform noii legi, statele membre sunt obligate să protejeze independenţa media şi interzic toate formele de intervenţii în deciziile editoriale, inclusiv autorităţile vor avea interdicţie să preseze jurnaliştii şi redacțiile să-şi dezvăluie sursele (prin reţineri, sancţiuni, descinderi la sedii sau instalând software de supraveghere intruzivă pe echipamentele lor electronice). Pentru ca publicul să ştie cine controlează media, toate instituţiile de presă şi de informare vor trebui să publice informaţii despre proprietari, inclusiv dacă sunt deţinute direct sau indirect de stat, şi vor avea obligaţia, totodată, să informeze publicul despre fondurile primite ca publicitate de stat şi ajutoare financiare, inclusiv de la ţări non-UE.