Camera Deputaţilor, ca for decizional, a adoptat, zilele trecute, o propunere legislativă mult așteptată de fermieri. Actul normativ modifică Legea nr. 287/2009 privind Codul civil în sensul instituirii duratei are
Mii de copii lipsiți de supravegherea și afecțiunea părinților
Fenomenul copiilor rămaşi în ţară, în vreme ce părinţii lor muncesc în străinătate, este unul de amploare, care impune dezvoltarea unor servicii specializate destinate acestor copii, susţine Salvaţi Copiii România.
„Doar în statisticile oficiale sunt 73.868 de copii cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate (Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, septembrie 2022), din care 21.276 sunt complet lipsiţi de îngrijirea părintească, având ambii părinţi plecaţi peste hotare sau provenind din familii în care părintele unic susţinător este plecat”, arată organizația, care a realizat un sondaj cu privire la intenția părinților de a reveni în România sau de a-și lua copiii alături de ei.
Potrivit cercetării, cei mai mulţi nu intenţionează să se întoarcă în țară (41%), în timp ce 38% au o astfel de intenţie, iar restul repondenților nu au luat o decizie. Dintre factorii care ar putea contribui la decizia repatrierii, cel mai frecvent invocat ţine de locurile de muncă și salarii - 39%, urmat de îmbunătăţirea sistemului de sănătate (24%) şi de climatul social general (20%).
„Intenţia de a lua copilul în străinătate (…) apare doar în cazul a 7% dintre copiii din eşantionul măsurat de Salvaţi Copiii România. Pentru marea majoritate a cazurilor (79%) nu există o astfel de perspectivă”, evidenţiază organizaţia, potrivit Agerpres.
Decidenții și reprezentanții Legislativului au abordări diferite când vine vorba de soluțiile care ar atenua fenomenul. Deputata Raluca Turcan, de exemplu, intenționează să propună un plan naţional de măsuri care să îi ajute pe copii, în timp ce deputatul Dan Barna este în favoarea unor programe de atragere acasă a părinţilor. (C. Z.)