De Ziua Imnului Național al României, 29 iulie, în Capitală au avut loc ceremonii religioase și militare. În Piața Tricolorului, din fața Palatului Cercului Militar Național, ceremonia a debutat cu o slujbă
De Ziua Imnului Național al României, 29 iulie, în Capitală au avut loc ceremonii religioase și militare. În Piața Tricolorului, din fața Palatului Cercului Militar Național, ceremonia a debutat cu o slujbă
La Catedrala istorică din Arad a avut loc astăzi, 30 iulie, pomenirea Preasfinţitului Părinte Emilian Crişanul, la împlinirea a 40 de zile de la mutarea sa la cele veşnice. În locul unde arhiereul a slujit în mod obişnuit în fiecare duminică şi sărbătoare, credincioşii au participat la Sfânta Liturghie arhierească şi la slujba Parastasului oficiată de un sobor de ierarhi români.n Arad a avut loc ieri, 30 iulie, pomenirea Preasfinţitului Părinte Emilian Crişanul, la împlinirea a 40 de zile de la mutarea sa la cele veşnice. În locul unde arhiereul a slujit în mod
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, în eparhia ocrotită de Sfântul Ioan cel Nou a debutat cea de-a șasea ediție a proiectului „Comorile Satului”, organizat prin Fundația „Dosoftei Mitropolitul” și Departamentul Activități de Tineret ATOS și Tabere al Sectorului catehizare, tineret și educație pentru viață, cu sprijinul Consiliului Județean Suceava.
La finalul Sfintei Liturghii săvârșite în Catedrala Patriarhală din București astăzi, 30 iulie 2026, un sobor de slujitori ai sfântului lăcaș a săvârșit slujba Parastasului pentru adormiții întru fericire patriarhi ai Bisericii Ortodoxe Române Iustin Moisescu și Teoctist Arăpașu, trecuți la Domnul în ziua de 31 iulie 1986, respectiv 30 iulie 2007.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, Mitropolit onorific şi Exarh patriarhal, un grup de tineri din cadrul Parohiei Eroilor din Târgoviște, coordonați de pr. Silviu
Duminică, 19 iulie 2026, a avut loc la München în Parohia Ortodoxă Românească „Buna Vestire”, Festivalul bucuriei, ediția a treia. Festivalul, inițiat de către pr. paroh Alexandru Nan în urmă cu trei ani,
Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, a săvârșit duminică, 12 iulie, Dumnezeiasca Liturghie în mijlocul credincioșilor Parohiei ortodoxe româneşti „Nașterea Maicii Domnului” (Protopopiatul Piemonte II), păstorită de părintele paroh Cătălin Mandici, conform episcopia-italiei.it. În cadrul Sfintei Liturghii, teologul Alexandru Vasluianu a fost hirotonit întru diacon de ierarh, pe seama Parohiei ortodoxe româneşti „Sfântul Mucenic Lavrentie, arhidiaconul” din localitatea Alba. La finalul slujbei, în semn de prețuire pentru activitatea pastoral-misionară, socială și pentru susținerea comunității, Preasfințitul Părinte Siluan a acordat Ordinul „Sfântul Dionisie Exiguul” diaconului Constantin Rujuc. De asemenea, preoteasa Doina Mandici, soția părintelui paroh, și diaconița Denisia Gabriela Rujuc, soția diaconului Constantin Rujuc, au primit Ordinul „Sfântul Dionisie Exiguul” pentru mireni.
În perioada 10-13 iulie 2026, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a desfășurat un amplu itinerar pastoral-misionar în regatele Danemarcei și Suediei, prilejuit de două evenimente de mare însemnătate pentru viața și misiunea Ortodoxiei în Scandinavia.
În Duminica a 5-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit Sfânta Liturghie în Parohia „Acoperământul Maicii Domnului și Sfântul Erc” din Navan, Irlanda, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, și cu purtarea de grijă a părintelui paroh Ionuț Gorgan, Parohia Ortodoxă Română din Newcastle West, în co
Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale din Bucureşti s-au aflat, în perioada 21-24 iulie, în județul Botoșani, organizând noi acțiuni în cadrul campaniei „Sănătate pentru sate”. 500 de persoane din localitățile Hlipiceni, Dragalina și Victoria, dar și din alte sate învecinate, au beneficiat de consultații medicale gratuite.
Marţi, 14 iulie 2026, Parohia Roșiori 1, în colaborare cu Centrul de Transfuzie Sanguină Ialomița, a desfășurat o nouă acţiune de donare de sânge din cadrul campaniei umanitare organizate la nivelul Patriarhiei Române cu titlul „Donează sânge, salvează o viață!”
Parohia „Sfântul Elefterie” din București, Paraclis Patriarhal, a desfășurat miercuri, 15 iulie, o nouă acțiune social-filantropică în cadrul campaniei „Cutia cu bucurie”, oferind 30 de pachete cu daruri copiilor beneficiari ai Centrului de zi „George Călinescu” din sectorul 5 al Capitalei.
La inițiativa Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Timotei și a Preasfințitului Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a fost semnat în martie 2025 un acord de parteneriat pentru implementarea unui program social-filantropic în cadrul Episcopiei Tulcii. Intitulat sugestiv „Inimă de părinte, dragoste de copiii părăsiți”, programul a beneficiat de sprijin financiar din partea Episcopiei Spaniei și Portugaliei.
În cadrul programului eparhial de susținere a instituțiilor sociale din județul Dâmbovița, inițiat de Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, Mitropolit onorific şi Exarh patriarhal, luni, 13 iulie 2026, capela „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” a primit un aparat de aer condiționat destinat Secției de Psihiatrie Cronici a Spitalului Județean de Urgență Târgoviște. Inițiativa filantropică a fost realizată cu implicarea mai multor parohii din Protoieria Târgoviște Nord: Dragodănești, Râncaciov, „Sfinţii Arhangheli Mihail și Gavriil”, „Sfântul Ioan Gură de Aur” și „Sfinţii Împărați Constantin și Elena”.
Mai multe şcoli din judeţul Arad au fost nevoite să suplinească lipsa spaţiilor prin amenajarea unor săli de cursuri, laboratoare, biblioteci, săli pentru servit masa sau cabinete medicale în containere speciale
Zeci de copii din două comunităţi rurale din județul Buzău iau parte la programe gratuite de robotică şi arhitectură, prin intermediul unor Şcoli de Vară STEAM organizate de Fundaţia Comunitară Buzău, în pa
Peste jumătate (51,04%) dintre cei 31.623 de candidaţi participanți la titularizare au reuşit să ia peste 7, cu aproape 8% mai mulți decât anul trecut, iar 28 de candidaţi au obținut nota 10. Totodată,
România a obţinut trei medalii de bronz la Olimpiada Internaţională de Economie (OIE) 2026, desfăşurată la Shenzhen, China, cu participarea a 56 de echipe, potrivit Centrului Român pentru Excelenţă în
Peste 600 de elevi din ciclul primar au participat, în perioada februarie-iulie 2026, la proiectul de combatere a violenţei „Nu sunt un caz, sunt un exemplu pozitiv!”, implementat de Asociaţia pentru Dezvoltare Co
La sediul Memorialului Ipotești - Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” va avea loc, în 2 august 2026, începând cu ora 11:00, manifestarea culturală „Aripi colorate”. Potrivit informațiilor
La începutul acestei săptămâni s-au împlinit 70 de ani de când România a devenit stat membru al UNESCO, organizația care protejează patrimoniul cultural şi natural și susţine educaţia, cercetarea şi
Tabăra Internațională de Creație „Rezidența Tescani 2026” se va desfășura în perioada 1-7 august 2026, având ca obiectiv continuarea tradiției fondate de Ilie Boca și promovarea unei noi viziuni asupra
„Anotimpurile” lui Antonio Vivaldi, interpretate la chitară clasică, vor răsuna în zece spații culturale din țară, în interpretarea membrilor grupului Romanian Guitar Quartet, proaspăt înființat.
Galeria Arta din Câmpulung Muscel găzduiește, începând din 24 iulie 2026, expoziția de pictură ,,Visul culorilor. Artiști din Târgoviște”. Expun șase artiști plastici consacrați în arta românească
Viața contemporană se desfășoară într-un ritm alert, iar grijile, conflictele și presiunile zilnice au devenit aproape o normalitate. Mulți oameni trăiesc sub imperiul stresului, al nemulțumirii sau al
Un diagnostic de cancer nu mai este ceva rar întâlnit. Cu toții cunoaștem un vecin, un coleg, un prieten, pe cineva apropiat din familie sau, uneori, vorbim despre acest diagnostic la persoana întâi. Și nu e de mi
De fiecare dată când mergem la medic, facem analize sau urmăm un tratament, sunt generate informații despre sănătatea noastră. Acestea sunt folosite în primul rând pentru diagnostic și îngrijire, dar pot avea
Peste câteva zile, vom intra în Postul Adormirii Maicii Domnului - care începe anul acesta la 31 iulie, fiind zi de vineri (vinerea este zi de post pentru creştinii ortodocşi) şi se încheie în 14 august, un post
Tehnologia a devenit parte din viața de zi cu zi, iar pentru persoanele vârstnice poate reprezenta mai mult decât un instrument de comunicare. Folosită corect, aceasta poate contribui la menținerea autonomiei, la mo
Bradul este ornamentul principal al sărbătorilor de iarnă și aduce bucurie în casele noastre prin mirosul atmosfera și semnificația sa. Pentru mulți devine o problemă păstrarea acestuia verde pentru mai multe
Bucureştenii vor plăti, de la 1 ianuarie 2016, 4,77 lei pentru metrul cub de apă potabilă consumat, faţă de 5,15 lei cât este în prezent, reducerea de peste 5% fiind aprobată de Autoritatea Naţională de
Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a adoptat miercuri, 16 decembrie, proiectul legii bugetului de stat pe anul 2016. S-au înregistrat 309 voturi pentru şi 13 voturi împotrivă. Bugetul de stat a fost
În stabilirea tarifelor pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru autovehicule (RCA), asigurătorii va trebui să ţină cont de o grilă de referinţă la nivel de piaţă RCA, la care se vor putea
Manifestările dedicate împlinirii a 26 de ani de la declanşarea Revoluţiei române au debutat la Timişoara, primul oraş declarat liber de comunism, încă de marţi, 15 decembrie, şi vor continua până luni, 21 d
Între 18 şi 23 decembrie, în curtea Muzeului Ţăranului Român, se va desfăşura Târgul „Crăciun Ţărănesc”, la manifestare urmând să participe aproximativ o sută de meşteri populari, artizani şi
Legea prin care este interzis fumatul în toate spaţiile publice închise a fost adoptată marţi, 15 decembrie, în Parlamentul României, şi va intra în vigoare la 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial.
Toate pensiile care se distribuie prin intermediul CN Poşta Română SA vor fi achitate în intervalul 14-24 decembrie, inclusiv. În acest scop, termenele de virare a sumelor de plată către oficiile poştale au fost
În perioada 16-22 decembrie, în Parcul Kiseleff din Capitală, se vor desfăşura spectacole de teatru pentru copii, recitaluri de colinde şi concerte de muzică clasică în cadrul evenimentului „Crăciunul
Internetul a devenit un mediu accesibil unei categorii de populaţie din ce în ce mai largi, spre deosebire de anii trecuţi, când era cu predilecţie accesat de tinerii educaţi din mediul urban, după cum reiese
Companiile din România pot direcţiona 20% din impozitul pe profit pe care urmează să-l achite statului către organizaţiile nonguvernamentale care susţin cauze umanitare, sociale, educaţionale etc. Potrivit
Restricţiile de circulaţie în zona Eroilor, unde s-a surpat terenul din cauza lucrărilor la noua magistrală de metrou, vor fi menţinute timp de 30 de zile, după cum a anunţat duminică purtătorul de cuvânt al
Cele 196 de state participante la conferinţa asupra schimbărilor climatice de la Paris au semnat sâmbătă un acord istoric prin care se angajează să depună eforturi pentru a limita creşterea temperaturii medii gl
Autorităţile tulcene au inaugurat, joi, Satul pescăresc de la marginea oraşului, obiectivul fiind realizat prin Programul Operaţional pentru Pescuit 2007-2013 de Primăria municipiului în parteneriat cu Consiliul
Folosirea flăcării (lumânări, făclii, torţe) pe timpul spectacolelor de teatru, operă, operetă sau pentru ambianţă ori divertisment în restaurante, baruri, cluburi, discoteci este interzisă, potrivit unui
Taxele şi impozitele locale pentru municipiul Bucureşti rămân neschimbate în anul 2016, conform unui proiect de hotărâre adoptat de consilierii municipali, însă bucureştenii vor plăti impozite mai mari ca
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a informat printr-un comunicat de presă că în cursul lunii decembrie 2015 se depun Cererile de acord prealabil pentru finanţare aferente schemei de
Circa 100.000 de familii de albine au fost decimate în acest an, în perioada recoltării polenului de la culturile de floarea-soarelui, cel mai probabil din cauza unor insecticide cu care se tratează sămânţa
În timpul lunilor friguroase, plantele intră în perioada de repaus și devin mai dificil de întreținut. Pentru a le menține sănătoase în anotimpul rece vă oferim câteva sfaturi utile pentru supraviețuirea
Federaţia Organizaţiilor care sprijină Dezvoltarea Voluntariatului în România organizează luni, 14 decembrie 2015, la Bucureşti, Gala Naţională a Voluntarilor, cel mai amplu eveniment anual de premiere a
Punctul de pensie va fi majorat de anul viitor cu 5%, de la 830,2 lei la 871,7 lei, potrivit unei ordonanţe de urgenţă aprobate miercuri de Guvern. Totodată, veteranii de război, văduvele de război, precum şi
Ministerul Fondurilor Europene a anunţat că sistemul informaţional pentru fondurile europene din exerciţiul bugetar 2014-2020 va fi funcţional pe 15 ianuarie 2016, iar în prezent se lucrează la simplificarea
Impozitele pe locuinţele persoanelor fizice se vor majora, în 2016, cu până la 30%, conform prevederilor noului Cod fiscal, iar calculul va fi realizat, ca şi până acum, de autorităţile locale, potrivit
Asociația pentru Protecția Consumatorilor din România a lansat la începutul acestei luni o campanie națională de informare și conștientizare a consumatorilor intitulată „S.O.S. poluarea electromagnetică~.
Duminica a 9-a după Rusalii (Umblarea pe mare - Potolirea furtunii) Matei 14, 22-34 În vremea aceea, Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui pe ţărmul celălalt, până ce va
„În vremea aceea a intrat Iisus în templu și a alungat pe toți cei ce vindeau și cumpărau în templu și a răsturnat mesele schimbătorilor de bani și scaunele celor care vindeau porumbei. Și a zis lor: Scris
Fraților, când vă adunați împreună, fiecare din voi are psalm, are învățătură, are descoperire, are limbă, are tălmăcire: toate spre zidire să se facă. Dacă grăiește cineva într-o limbă străină, s
Înainte-prăznuirea Scoaterii Sfintei Cruci. Această sărbătoare face parte dintr-o rânduială veche a Bisericii din Constantinopol, potrivit căreia, la 1 august, era scoasă în procesiune din paraclisul palatului
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 329 „Cuviosul Paisie (de la Neamț) avea și oarecare dar înaintevăzător. De multe ori vedea în vis o
Viaţa monahală nu este o cursă de sprint, ci una de anduranţă. Viaţa monahală nu este un marş „en fanfare”, ci un parcurs în care căderile sunt iminente, dar ridicările sunt obligatorii. Viaţa monahală
John de Salisbury, unul dintre primii autori ai Renașterii engleze, nota aceste cuvinte: „A citi și a scrie ceva folositor reprezintă mijlocul cel mai bun de a te elibera de patimi și de a căpăta putere pentru a
În textul de faţă vom aborda activitatea Sfântului Apostol Pavel din Tars şi Antiohia, înainte de plecarea lui în prima călătorie misionară. Vom încerca să aruncăm o lumină asupra familiei lui lărgite şi
În astfel de momente este greu să vorbim despre un om pe care l-am cunoscut aproape trei decenii. Nu pentru că lipsesc cuvintele, ci pentru că sunt prea multe amintiri care se adună și pentru că o prietenie


