Camera Deputaţilor, ca for decizional, a adoptat, zilele trecute, o propunere legislativă mult așteptată de fermieri. Actul normativ modifică Legea nr. 287/2009 privind Codul civil în sensul instituirii duratei are
Program cu sute de evenimente la Noaptea Muzeelor
Noaptea Muzeelor 2023, eveniment cultural prin care muzeele își deschid simultan porțile până noaptea târziu, se va desfăşura sâmbătă, 13 mai, cu participarea unui număr-record de instituții. Ediția din acest an va fi una comună cu Republica Moldova, cu 14 muzee din țara vecină, cinci din Chişinău şi nouă de pe cuprinsul a 5 raioane, care se vor alătura acțiunii.
Reţeaua Naţională a Muzeelor din România, care coordonează anual manifestarea, a anunţat, miercuri, stabilirea unui record de evenimente organizate sâmbătă, în Noaptea Muzeelor, de 217 muzee şi 80 de entităţi culturale, în 82 de localităţi din 33 de judeţe. Numărul nu este definitiv, pentru că solicitările de participare vor putea fi făcute până în ziua evenimentului.
„Anul acesta, Noaptea Muzeelor aduce publicului cele mai multe evenimente din ultimii 19 ani de existenţă: am contabilizat 297 din România şi 14 din Republica Moldova, până acum. De la Chişinău la Aiud şi de la Palanca la Roşiorii de Vede, o întreagă constelaţie culturală a fost trasată”, a declarat Dragoş Neamu, managerul Nopții Muzeelor, potrivit Agerpres.
În Capitală, de sâmbătă dimineaţă până noaptea, publicul se va putea bucura de aproximativ 60 de evenimente propuse de muzee, galerii de artă, centre culturale şi expoziţionale, teatre, opere, coruri, palate, institute, case ale experimentelor sau licee şi festivaluri de muzică.
Invitatul special al celei de a 19-a ediții este „War Childhood Museum” (Muzeul Copilăriei în Vreme de Război), aflat în premieră în România. Expoziţia sa „Listen” (Ascultă), care va putea fi vizitată gratuit la Muzeul Naţional al Ţăranului Român din 12 mai până în 12 iunie, prezintă o abordare curatorială inovatoare ce se construieşte în jurul obiectelor şi mărturiilor copiilor afectaţi de război.
„Copiii în vreme de război sunt percepuţi în general ca o parte pasivă, absolut vulnerabilă, dar WCM îşi doreşte să sublinieze rezistenţa şi creativitatea copiilor, capacitatea lor de a-şi transforma vieţile, ale lor, dar şi ale celorlalţi”, a spus Jasminko Halilovic, fondator al „War Childhood Museum”.
La prima participare în cadrul Nopţii Muzeelor se află Ateneul Român, Muzeul Fotbalului, Camera de Comerţ şi Industrie Bucureşti, Miez Festival, Casa cu bunici „Niciodată Singuri”, Casa de licitaţii „Historic”, atelierele de desen şi arhitectură pentru copii dezvoltate prin proiectul „Case de Muzicieni”, la Muzeul „Anton Pann” şi multe altele.
În țară, exceptând Bucureştiul, cele mai multe evenimente se vor desfășura la Târgu Mureş, Iaşi, Cluj-Napoca şi Braşov. Detalii complete şi actualizate despre programul evenimentelor de sâmbătă se găsesc pe site-ul https://noapteamuzeelor.org/ şi pe reţelele de comunicare ale instituţiilor culturale implicate. (C. Z.)